Ceaiul si arborele de ceai - sursa de sanatate si relaxare

Dupa razboi, oamenii de stiinta japonezi au facut o descoperire uimitoare: locuitorii oraselor Hirosima si Nagasaki care, in timpul bombardamentelor atomice americane, se aflau pe plantatiile de ceai din suburbii, nu au fost aproape deloc afectati de radiatii. Cercetari intense au scos la iveala ca frunzele de ceai contin o substanta ce neutralizeaza in mare masura strontiul radioactiv.

Multiplele servicii pe care frunzele de ceai le aduc organismului uman sunt cunoscute din vechime. Inca in urma cu 4000 de ani, arbustul de ceai / arborele de ceai – a carui tara originara este socotit o regiune acoperind frotiera dintre China si India – a atras atentia chinezilor care se indeletniceau cu tamaduirea unor boli pe baze traditionale si cutreierau zone intinse in cautarea, in special, a analgezicelor. Au mai trecut insa cateva milenii pana au fost cunoscute calitatile curative ale frunzelor de ceai, pana s-a ajuns la prepararea azi atat de cunoscutei si raspanditei bauturi. Inca de la inceput, ceaiul n-a fost pretuit doar pentru inegalabila lui aroma naturala, ci si pentru ca, asa cum se stie acum cu exactitate, el stimuleaza activitatea musculara, functiile creierului mare, centrului respirator, inimii, are influenta benefica asupra  tensiunii sanguine. Chiar si cei din vechime constatau ca ceaiul invioreaza spiritul si ca, odata baut, socotelile pot fi facute mai rapid, textile pot fi mai usor retinute, esentele pot fi mai lesne decantate.

In China se bea ceai de cel putin 1500 de ani. Sub dinastia Tang (secolul VII) servirea ceaiului constituia un amuzament, o modalitate “poetica” de petrecere a timpului. Trei secole mai tarziu, in timpul dinastiei Sung, ea devine un ritual, apar noi sortimente de ceai si se dezvolta procedee dintre cele mai rarfinate de preparare a aromatei bauturi.

Mai tarziu, Japonia preia de la chinezi ceremonia ceaiului, atribuindu-i reguli severe: necazurile zilei trebuie lasate la intrarea in camera pentru ceai care, prin atmosfera sa particulara, trebuie sa redea trupului si spiritului linistea, armonia, chibzuinta, claritatea. Iinca si astazi, in Japonia, ceremonia ceaiului constituie un segment al modului de viata nipon.

Europenii au cunoscut ceaiul abia in Evul Mediu. Dupa cucerire, in 1557, a teritoriului Macao, marinarii portughezi au dat de plantatiile chinezesti de ceai si beneficiile licorii preparate din recolta lor. Astfel, au inceput sa comercializeze frunzele miraculoase.

Monopolul comertului cu ceai a fost apoi preluat, de la portughezi, de catre olandezi. Acestia s-au vazut, la randul lor, deposedati de el de catre britanici. Londra devine (si ca urmare a consecintelor “razboiului opiumului”, in care China s-a vazut nevoita sa cedeze) o veritabila Mecca a comertului international cu ceai.

Britanicii fac rapid o pasiune inexplicabila pentru ceai, care dureaza si in zilele noastre. Peste noapte, in orasele lor, localurile specializate in vanzarea cafelei devin ceainarii. Guvernul profita de aceasta sete de ceai si ridica constant impozitele. Nemultumirea creste, indeosebi in coloniile nord-americane. In 1773, in portul din Boston navele engleze sunt luate cu asalt de multime, incarcatura lor de ceai fiind azvarlita peste bord. “Boston Tea Party” a constituit semnalul pentru razboiul american de independenta si distantarea yankeilor de “viciul” britanic al ceaiului.

Ceaiul a facut, insa, cariera intr-un alt mare stat. Iata cum s-au petrecut lucrurile. Ceaiul era transportat din China in Europa mai ales pe mare. Aroma emanata din cala devenea, insa, insuportabila pentru echipajele micilor corabii cu panze. De aceea, importatorii foloseau adeseori drumul caravanbelor ce treceau prin Mongolia si Rusia. Ceaiul s-a raspandit neasteptat de repede in Rusia, samovarul devenind o recuzita tipica pentru orice gospodarie ruseasca. In plus.arbustul de ceai a fost, in taina, plantat in Caucaz, zona care, in prezent, si-a castigat un bun renume in aceasta directie.

Plantarea culturilor de ceai in alte regiuni a reusit relativ tarziu. Pana in secolul al XIX-lea, China detinea, practic, monopolul livrarilor internationale de ceai. Apoi, britanicilor le-a reusit sa transforme zonele din statul nord-indian Assam, controlate de ei – unde existau suprafete acoperite cu ceai salbatic – in plantatii extrem de productive. In fosta colonie britanica Ceylon s-a intamplat acelasi lucru. Astazi, in ceea ce priveste exportul de ceai, India si Sri Lanka se situeaza pe primele locuri.

Pe langa Asia, care detine ponderea cea mai mare in ce priveste productia de ceai a lumii, in prezent participa la livrari cu o cota insemnata si Africa rasariteana.

Productia mondiala de ceai a crescut de-a lungul timpului. Cea mai mare producatoare de ceai ramane India, urmata de o serie de stat tot asiatice. Din Africa, pe primul loc se afla Kenya, iar din Europa – Turcia.

Faptul ca, tocmai in tarile Asiei, extreme de populate, ceaiul constituie bautura nationala explica de ce, dupa apa, acesta este cea mai raspandita bautura. Invers, deci, decat in cazul cafelei, peste 50 la suta din consumul de ceai are loc in tarile in curs de dezvoltare.

Privite din alt unghi – cel al consumului pe cap de locuitor – lucrurile, insa, se schimba, britanicii, irlandezii, urmati de australieni si neozeelandezi aflandu-se in frunte. Dupa ei, ar urma locuitorii unor state arabe, ca Irak sau Sudan.

Numai jumatate din productia de ceai ia calea exportului. Din aceasta cota, Marii Britanii ii revind doua cincimi, o parte fiind, apoi, revanduta de englezi cu profit pe alte piete.

Desigur, in sensul restrans al cuvantului, ceaiul nu este privit ca o materie prima. Aceasta, pentru ca, cel mai adesea, nu se cunoaste complicatul proces de prelucrare ce are loc de la recoltare si pana la darea sa in consum. Frunzele (culese, de exemplu, in Japonia, cu manusi pentru a nu li se influenta aroma) trebuie mai intai “ofilite”. Ele isi pierd, astfel, 50 la suta  din volum. In continuare, acestea sunt presate si puse la fermentat, apoi “prajite” la o temperatura de 8, pana la 125 grade. Totul se desfasoara intr-o perioada de 24 pana la 48 de ore. Din 100 de kilograme de frunze proaspete – respectiv, materia prima – se obtin, astfel, 20-30 kilograme de ceai bun de consumat. Calitatea ceaiului este, apoi, influentata de apa in care este fiert si de modul de pregatire, dar aceasta reprezinta un alt capitol.