Cascada Niagara

Cascada Niagara, una dintre cele mai frumoase de pe glob, se afla la frontiera dintre S.U.A. si Canada, fiind formata de raul cu acelasi nume, care uneste lacurile Erie si Ontario.

De fapt, cascada are doua brate, cuprinzand intre ele Insula Caprei. Cele doua brate ale cascadei sunt ilegale: cea de est (cascada americana) este lata de 323 m, are o cadere de 51 m si primeste doar 6% din apa raului, care aici are un debit mediu fantastic (5.570 m³/sec); cascada canadiana are o latime de 917 m, o cadere de 48 de m si primeste restul de 94% din apa raului.

Insula Caprei formeaza un perete stancos, aproape vertical pana la baza cascadei, fiind accesibila printr-un pod construit peste repezisurile americane. Zgomotul provocat de apa in caderea-i spumeganda, asemanator unor tunete continue, se aude uneori de la mari departari.

De deasupra cascadei americane, din turnul de observatie inalt de 100 de m din orasul Niagara Falls, se poate vedea cum marea masa de apa sare peste marginea prapastiei intr-un singur val, ca de cristal, si, cazand in gol, descrie vertiginos o curba, pentru a se prabusi cu un zgomot infiorator in fundul unei genuni.

Aceasta enorma masa de apa cade peste un strat calcaros, care din cand in cand este rupt in bucati si, astfel, cascada se retrage cam cu 1,5 m/an spre raul Erie. Putem usor sa ne imaginam energia imensa pe care o reprezinta aceasta masa in cadere de la circa 50 m. Pe ambele cascade s-au construit centrale hidroelectrice.

Conform unei conventii incheiate intre cele doua state in 1950, trebuie sa se asigure, fara a dezafecta cascada Niagara, un debit de cel putin 2.832 m³/sec in zilele sezonului turistic si de la 1.416 m³/sec in restul timpului (inclusiv in noptile din sezonul turistic). Astfel, se protejeaza pe cat posibil aceasta minune a naturii, de mare interes turistic.

Pentru navigatia intre cele doua lacuri s-a construit canalul Welland, lung de circa 10 km.

Doua fapte iesite din comun au starnit senzatie in legatura cu cascada Niagara.

La 29 martie 1848, timp de 30 de ore, renumita cascada a secat. Fenomenul s-a datorat unor blocuri de gheata care au barat apa raului Niagara. Dupa ce bratul de gheata a fost zdrobit, apa Niagarei a alimentat din nou cascada.

Si in 1969, in perioada iunie-decembrie, pentru intaia oara dupa circa 25.000 de ani, cascada “s-a odihnit”. Deoarece imensul debit de apa ataca rocile, punand in pericol insasi cascada, inginerii si muncitorii americani au deviat valul de apa spre cascada canadiana, consolidand cu beton armat peretii de calcar ai acesteia. Apoi cascada si-a reluat caderea normala bucurand privirile turistilor care vin aici sa admire frumusetea naturii si a apei.