Calatorie prin Tara Munteneasca

Un negustor, Bartolomeo Locadillo, negustor cam prea amestecat in istoria Moldovei si a Muntenie, va scrie, la 1641, ca “Tara Romaneasca este bogata si are un pamant foarte roditor” si “din belsug tot felul de produse de vanzare”. Desi pe atunci Muntenia era imputinata “din cauza focului razboaielor trecute” purtate de Mihai Viteazul cu turcii, totusi nimic nu i se pare a-i lipsi acestui colt de Romanie care “asezata la ses, are campii intinse si paduri nesfarsite precum si munti, dar numai spre partea Transilvaniei; era scaldata de multe rauri; cele mai insemnate si mai mari sunt: Oltul, Argesul, Ialomita si Dambovita are balti, care sunt numeroase si isi au varsarea in Dunare, din acestea se formeaza mlastini foarte mari; de asemenea are si ocne de sare. Are mine de aur, de arama, si o anumita pacura neagra care arde ca ceara … Bogatia acestei provincii sta in marele belsug de grau, din care se opreste cantitatea necesara pentru nevoile tarii si se mai trimite acum deajuns si in tarile vecine, iar ceea ce prisoseste este cumparat de negustorii turci si greci si este dus de Dunare in Marea Neagra – si pana la Constantinopol”. Manuitor de bani si de marfuri Bartolomeo Locadillo va sti sa cantareasca cu cohi de geambas tot ce vede; vinul care “se produce din belsug”, boii si oile “din care tara este imbelsugata”, au cautare la Constantinopol, la Zara, pana la Venetia. Dar ce-l incanta cu deosebire “este apoi uimitor belsugul nesfarsit de miere despre care s-ar putea spune ca alcatuieste venitul cel mai statornic al tarii”. Alt calator, de alta limba dar contemporan cu Locadillo, neamtul Paul Strassbourg va amanunti ce acesta abia schiteaza, peste masura incantat de primirea care i s-a facut aici de catre Leon Voda care l-a ospatat “mai multe ceasuri in sir”, cinstindu-l cu “vinuri foarte bune la gust si de soi foarte ales inchinand des cu paharul” in vreme ce “lautarii si un cor de muzicanti cantau cu foc un cantec batranesc in limba romana”, in timp ce domul insusi “a inceput sa-s struneasca de zor caii alesi la jocul cu lancea si la alergarile cele mai iuti, sa intinda coarda arcului cu o putere uimitoare, sa slobozeasca pustile si sa traga la tinta”, ispravi la care-l urmau boierii sai, intr-o prea frumoasa intrecere, iar catre cei voinici “cu armele”, domnitorul “s-a aratat foarte darnic si a daruit cu mana sa … bani de aur acelor care intreceau pe ceilalti prin iscusinta sau agerimea lor”. Se vede ca Leon-Voda Tomsa il avea pe acest Strassbourg tare drag daca l-a tinut alaturi de dansul la masa impartind cu oaspetele umbra sfanta a steagului tarii, onoare care si pe neamt il uluieste. “Si cand caldura de amiaza a inceput sa ne dogoare, domnul bagand de seama a poruncit sa se intinda deasupra noastra, in semn de cinste si de bunavointa, acel mare steag al Tarii Romanesti in chip de cort, pentru a opri razele soarelui”. Descrierea pe care Paul Strassburg o va face Munteniei nu trebuie insa privita ca o plata a acestei domnesti gazduiri, ci o recunoastere uimita a unei stari de lucruri si de atatea altii adeverita. Scrie el: “Pot spune ca in toata lumea crestina nu este pamant mai roditor decat cel al Tarii Romanesti. Caci pasunile, pretutindeni imbelsugate si bogate, hranesc numeroase turme si cirezi. In paduri si codri e mare multime de fiare salbatice si de pasari. Lana, in, piei pentru locuitori se afla cu prisosinta. Minele de sare sunt bogate si nu li se poate da de fund. Dunarea, Argesul si celelalte rauri dau peste in mai mare cantitate decat orice alta tara din Europa. Locuitorii cresc o rasa de cai renumita. Tara este bogata in mine de metal si raurile au nisip de aur. Viile se lucreaza usor si pamantul se ara cu un manunchi de spini … in sfarsit, se bucura de o clima blanda si au un aer foarte sanatos”.