Biocibernetica, cibernetica si probleme de autoreglare

Biocibernetica este o stiinta care se ocupa cu autoreglarea fluxurilor energetice care actioneaza asupra proceselor vitale ale organismelor vii.

Notiunea de cibernetica apartine profesorului matematician american Norbert Wiener, care a definit (1948) ca fiind stiinta comenzilor si a comunicarilor la fiinte si masini. G. Klaus (1965) defineste cibernetica stiinta sistemelor dinamice complexe, iar O. Lange (1967) o considera ca pe o stiinta a conducerii si reglarii in sistemele dinamice complexe.

Ni. Wiener, desi matematician a descris mecanismul de feedback prin studierea sistemelor biologice, dupa ce a participat la conferinte si seminarii tinute la Facultatea de Medicina a Universitatii Harvard si apoi la Institutul de Cardiologie din Mexic.

Problemele de autoreglare, cu deosebire in domeniul medicinei au fost studiate cu cateva decenii inaintea lui Wiener, insa au fost tratate unlateral, privind numai unele functii fiziologice. Astfel, W. Cannon (1929) a efectuat insemnate cercetari asupra proceselor de reglare a unor functii fiziologice la om, pentru pastrarea homeostaziei. Aceste cercetari au fost inspirate din observatiile lui Claude Bernard, care a sesizat pastrarea constanta a glicemiei, in pofida variatiilor privind consumul de glucoza.

Dupa cum toate stiintele se dezvolta, evolueaza, tot asa cibernetica, desi este o stiinta nou, s-a dezvoltat atat de mult incat a patruns, de fapt, in toate sferele activitatii umane, de la tehnica la arta si chiar la filozofie. Nu numai L. Bartalanffy (1942), dar multi cercetatori s-au propunant ca cibernetica ne face sa vedem omul si viata lui cu alti ochi, nu ca o colectie de organe, ci ca un sistem viu format din mai multe elemente inteconditionate intre ele si cu intreg organismul. Dar interactiunea dintre componentele organismelor se traduce in fapte prin mecanisme de autoreglare cibernetica in circuit de feedback. Rezulta de aici ca toate procesele vitale sunt bioenergetice si ca interactiunea acestora atat intre ele, cat si cu intregul se efectueaza prin mecanisme cibernetice, pe care le putem considera ca functii ale homeostaziei.

Autoreglarea este o insusire universala a tuturor sistemelor biologice. Organismele vii sunt sisteme biocibernetice prin structura lor arhitecturala foarte complexa, alcatuita din componente bioenergetice cu functii interconexate atat intre ele cat si cu intregul, care supravietuiesc gratie mecanismelor de autoreglare. Sistemul biocibernetic este un sistem dinamic prin capacitatea efectuarii functiilor de autoreglare a fluxului energetic caracteristic tuturor organismelor biostructurate, a caror existenta se limiteaza intre parametrii specifici informatiilor genetice.

Rezulta ca prin autoreglarea functiilor vitale ale organismelor vii se pastreaza integralitatea si echilibrul dinamic, ceea ce implica un control automat al propriei functionari, care face ca sistemul sa receptioneze informatiile din mediu, sa le prelucreze si sa dea un rapsuns adecvat, prin care se anihileaza actiunea nefavorabila din exterior. Totodata, mecanismul de autoreglare controleaza si compara raspunsul cu comenzile primite. Pentru organismele vii este important sa se efectueze un anumit control a ceea ce se executa in mod concret, cu ceea ce trebuie de facut.

Prin conexiune inversa, de tipul feedback, raspunsul se comunica automat la dispozitivul receptor si apoi la centrul de comanda unde se compara cu comanda emisa. In functiile vitale, se executa mai frecvent conexiunea inversa, cand o anumita substanta sintetizata influenteaza automat asupra stimulului, care anihileaza imediat procesul de sinteza de care nu mai este nevoie.