Alexander Graham Bell descoperitorul telefonului

Alexander Graham Bell s-a nascut in Scotia, la 3 martie 1847, fiind fiul lui Merville Bell (1819-1905), unul dintre cei mai buni si cunoscuti maestri ai conferintei si autor al mai multor carti. Viata lui Graham a fost puternic influentata de tatal sau.

Graham isi pierde mama si doi frati, iar in anul 1870 medicii au descoperit ca este tuberculos. Atunci tatal sau va lua hotararea sa plece cu restul familiei in Canada, unde Graham s-a restabilit repede si a scapat de ftizie. Apoi va fi chemat in Noua Anglie, pentru a-I invata pe surzi limbajul semnelor. In 1873 a fost numit profesor de fizionomia vorbirii la scoala de oratorie de la Universitatea din Boston, unde a stat patru ani.

Pe atunci a dat lectii de vorbire unui baiat de 5 ani surd din nastere si a unei fete de 16 ani, ce surzise la 4 ani. Dupa doi ani de la inceperea lectiilor, Bell s-a casatorit cu avea fata. Parintii baiatului si a fetei au pus la dispozitie suficiente mijloace banesti, pentru a-si continua cercetarile care au dus la descoperirea telefonului.

Inca de la Londra, Bell va citi lucrarile clasice ale cunoscutului fizician Helmholtz asupra “Perceperii sunetului”. Bell nu stia germana si a crescut ca Helmholtz a reusit sa transmita un sunet electric prin fir, dar si-a dat seama curand ca s-a inselat. Insa a pastrat mereu in gand ideea de a intreprinde acest experiment si dupa sosirea in Noua Anglie a inceput experinetele. A trimis mai intai un soc de curent printr-un electromagnet si a adus un diapazon alaturi, pentru a oscila cu frecventa lui proprie. Diapazonul a fost mutat pe un fir, pe care-l atingea la fiecare oscilatie.

Fiecare atingere inchidea circuitul si prin fir curgea un sir de socuri, care urmareau frecventa diapazonului. La celalalt capat al firului conductor era conectat un alt electromagnet, care avea un diapazon cu aceeasi frecventa ca si primul si era excitat de socuri de curent care-l faceau sa oscileze.

Daca am presupune ca langa primul electromagnet bransam doua sau mai multe diapazoane cu diferite frecvente proprii, iar firul le-ar atinge in ritmul propriei frecvente si ca un numar egal de diapazoane ar fi bransate la celalalt elecromagnet, atunci ar trebui ca fiecare diapazon din a doua grupa sa raspunda la oscilatiile celui corespunzator din prima grupa. Deci pe fir s-ar putea transmite tot atatea tonuri diferite cate diapazoane exista. Acesta era principiul “telegrafului armonic” al lui Bell.

In experimentele urmatoare, Bell a inlocuit diapozitivele prin placute de otel (limbi din tuburi de orga), fiecare avand frecventa sa proprie. Apoi Bell a magnetizat lamele, pentru a mari atractia dintre ele si electromagnet. Atunci i-a devenit limpede ca, potrivit legilor electromagnetismului, lamele magnetizate, care oscileaza, trebuie sa creeze un curent de inductie proprie (autoinductie), care ar trebui sa aiba aceeasi frecventa cu cea a lamei. Cu aceasta Bell tinea in mana cheia viitoarelor descoperiri. La 2 iunie 1875 Bell va reusi sa transmita vocea umana, astfel incat sa poata fi recunoscuta, desi cuvintele erau inca neclare.

In anul urmator, la 10 martie 1876, a transmis pentru prima oara, prin cablu, cuvinte clare. Prima faza, istorica, transmisa prin telefon a fost cea adresata de Bell asistentului sau, Waston: “Domnule Waston, vino aici! Am nevoie de dumneata!”

In anii urmatori Bell a facut cunoscuta descoperirea lui si a fost de fata la inaugurarea primei linii telefonice transoceanice.

Marele fizician Kelvin a numit telefonul “cea mai suprinzatoare treaba din America”.

Se stinge din viata la 2 august 1922 in Noua Scotie, iar numele sau va ramane legat totdeauna de inventia telefonului.