Marţi, 24 Mai 2011 19:37 |
Albert Einstein - citateA devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depăşit umanitatea.Aceste lucruri care sunt de nepătruns pentru noi există cu adevărat. Dincolo de tainele naturii rezidă ceva subtil, intangibil şi inexplicabil. Veneraţia pentru această forţă mai presus de tot ceea ce putem noi înţelege este religia mea.Adevărata artă este caracterizată de o chemare irezistibilă în artistul creator.Adevărata valoare a omului se stabileşte mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcţie a reuşit să se elibereze de Eu. Adevărul care nu are legătură cu tine nu există.Adevărul e ce rezistă la testul realităţii.Am ajuns să cunosc caracterul schimbător al tuturor relaţiilor umane şi am învăţat să mă protejez atât împotriva căldurii, cât şi a frigului, aşa încât am un echilibru termic destul de bun.Am fost dăruiţi cu exact atâta inteligenţă cât să putem înţelege limpede cât de neîndestulătoare este atunci când ne confruntăm cu realitatea. Dacă umilinţa asta ar putea fi înţeleasă de toţi, universul strădaniilor omeneşti ar deveni mai atrăgător.Am învăţat să respect misterul.Am luat hotărârea fermă să dau colţul, când mi-o suna ceasul, cu un minimum de asistenţă medicală, dar până atunci voi păcătui după pofta inimii mele ticăloase.Am trăit în acea singurătate care la tinereţe e dureroasă, însă la maturitate e minunată.Ar trebui să ne ferim să facem din intelect zeul nostru; are într-adevăr muşchi puternici, dar n-are personalitate.Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.Atunci când soluţia este simplă, Dumnezeu îţi răspunde.Bunul simţ este o colecţie de prejudecăţi dobândite până la vârsta de 18 ani.Ca să fii un membru ideal al unei turme de oi, trebuie mai ales să fii oaie.Ca să primeşti cu certitudine un răspuns favorabil din partea oamenilor, e mai bine să le oferi ceva pentru stomacul lor, decât pentru creierul lor.Căsnicia îi face pe oameni să se trateze unul pe altul ca nişte acte de proprietate, nu ca nişte fiinţe libere.Căsnicia nu-i decât o sclavie care pare civilizată.Cât mi-aş dori să existe undeva o insulă doar pentru cei înţelepţi şi binevoitori.Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate.Cea mai frumoasă şi mai profundă trăire omenească este misterul.Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi ajuns.Cel mai greu lucru de înţeles pe lume este impozitul pe venit.Cel mai neinteligibil lucru despre lume este că e inteligibilă.Citesc adesea din Biblie, însă textul ei original mi-a rămas inaccesibil.Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.Comportamentul etic al omului ar trebui bazat doar pe simpatie, educaţie şi legături sociale; nu e nevoie de nicio bază religioasă. Omul s-ar afla într-o poziţie proastă dacă ar trebui constrâns de frica pedepsei şi speranţa răsplatei după moarte.Conduita morală nu înseamnă pur şi simplu exigenţa de a renunţa anume la plăcerile vieţii, ci mai degrabă interesul plin de solicitudine pe care-l depune cineva ca să făurească o soartă mai bună pentru toţi oamenii.Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele şi faptele omenirii.Cu cât matematicile sunt mai exacte, cu atât se desprind de realitate.Cultura nu este urmare a şcolii, ci a dorinţei de o viaţă de a o dobândi.Curiozitatea e o plantă mică şi delicată care are nevoie, în afară de stimulare, mai ales de libertate.Cuvântul "Dumnezeu" nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecţie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.Dacă A reprezintă succesul în viaţă, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; y înseamnă joaca; iar z - să ştii să-ţi ţii gura.Dacă cineva nu a greşit niciodată, înseamnă că nu a încercat să facă nimic nou.Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.Dacă nu ai făcut niciodată o greşeală înseamnă că nu ai încercat niciodată nimic nou.Dacă nu este un preţ de plătit, atunci acest lucru nu prezintă nici o valoare.Dacă oamenii sunt buni doar pentru că se tem de o pedeapsă şi speră într-o răsplată, atunci suntem, într-adevăr, o adunătură jalnică.Dacă teoria mea se va dovedi corectă, Germania va susţine că sunt german, iar Franţa mă va declara cetăţean al lumii. Dacă teoria mea se va dovedi falsă, Franţa va spune că sunt german, iar Germania mă va declara evreu.Dacă un om aspiră la o viaţă mai dreaptă, primul său act de abstinenţă va fi de la rănirea animalelor.Dansatorii sunt atleţii lui Dumnezeu.Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.Despre viaţa şi opera lui Bach n-am de spus decât atât: ascultă, cântă, iubeşte, venerează – şi ţine-ţi gura.Dezvoltarea intelectuală trebuie să înceapă când te naşti şi să se termine numai când mori.Din moment ce trăirile noastre lăuntrice constau din reproduceri şi combinaţii ale impresiilor senzoriale, ideea de suflet rupt de trup mi se pare goală şi fără sens.Doar două lucruri sunt infinite, universul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul.Doar viaţa ce-o trăim pentru alţii este o viaţă ce merită să fie trăită.Dobândirea minunatelor mijloace de producţie n-a adus libertatea, ci grija şi foametea.Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenţionat.Dumnezeu este un adevăr universal.Dumnezeu mi-a dăruit încăpăţânarea unui catâr şi un miros destul de fin.Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul.După ce am citit câteva cărţi de filosofie, mi-am dat seama că eram ca un orb în faţa unui tablou. Pot să înţeleg doar metoda inductivă... lucrările de filosofie speculativă mă depăşesc.După mine, cel mai rău lucru într-o şcoală pare să fie în principal aplicarea metodelor bazate pe frică, forţă şi autoritate artificială. Un astfel de tratament distruge sentimentele autentice, sinceritatea şi încrederea elevului.E posibil ca totul să fie scris stiinţific, dar nu ar avea sens, e ca şi cum ai descrie o simfonie de Beethoven ca o variaţie între presiunile de undă. Cum s-ar descrie senzaţia unui sărut sau "te iubesc" al unui copil?E pur şi simplu un miracol faptul că metodele moderne de instruire nu au sugrumat încă de tot sfânta curiozitate a întrebărilor; pentru că planta asta plapandă şi delicată, pe lângă încurajări, are nevoie în principal de libertate; fără ea, se ofileşte şi moare negreşit.E un miracol faptul că şi curiozitatea supravieţuieşte educaţiei şcolare.Eşecul şi privaţiunile sunt cei mai buni dascăli şi purificatori.Este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.Este, desigur, o minciună, ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase, o minciună repetată sistematic. Nu cred într-un Dumnezeu personal şi n-am negat niciodată aceasta, ci am exprimat-o clar. Dacă există în mine ceva care poate fi numit religios, atunci este admiraţia neţărmurită pentru structura acestei lumi, pe atât pe cât ştiinţa noastră o poate evidenţia.Eu determin valoarea autentică a unui om după o singură regulă: în ce măsură şi în ce scop s-a eliberat de Eul lui?Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Dar ceea ce sunt sigur este că Dumnezeu există.Există lucruri care ştim că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu ştie acest lucru şi le realizează.Fidelitatea forţată e un fruct amar pentru toţi cei implicaţi.Fiecare om trebuie respectat ca individ, dar nu idolatrizat.Fiinţa umană face parte integrantă dintr-un ansamblu mai mare, pe care noi îl numim Univers. Ea este limitată de timp şi spaţiu. Omul se experimentează pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de restul Universului, dar aceasta nu este decât o iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie este un fel de închisoare în care trăim cu toţii şi care ne limitează la dorinţele noastre personale şi la afecţiunea pentru cele câteva persoane din jurul nostru. Misiunea noastră este de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii astfel încât aceasta să îmbrăţişeze toate creaturile vii şi întreaga natură, în toată splendoarea ei. Chiar dacă nimeni nu poate realiza în totalitate acest lucru, însăşi încercarea de a-l transpune în practică ne conduce la eliberare şi reprezintă un fundament pentru siguranţa noastră interioară.Frica de moarte este cea mai nejustificată frică, deoarece, când eşti mort, nu mai există riscul vreunui accident.Grija pentru om şi destinul lui trebuie să constituie interesul principal.Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia face ocolul lumii.Imaginaţia este totul. Este avanpremiera atracţiilor viitoare ale vieţii.În gândirea ştiinţifică există întotdeauna un element poetic.În goana după adevăr şi frumuseţe este o sferă de activitate în care ne este permis să rămânem copii toată viaţa.În materie de fizică, primele lecţii ar trebui să nu conţină decât ceea ce e experimental şi interesat de văzut.În mijlocul teoremelor şi ecuaţiilor, nu uitaţi omul!În relaţiile umane, poţi acţiona cu înţelepciune numai dacă încerci să înţelegi atât de bine gândurile, motivele şi temerile adversarului tău, încât ajungi să vezi lumea cu ochii lui.În veacul nostru materialist, singurii oameni de ştiinţă serioşi sunt oamenii profund religioşi.Încă nu m-am înfruptat destul din Pomul Cunoaşterii, deşi în meseria mea sunt obligat să mă hrănesc din el în mod regulat.Încearcă nu să fii un om de succes, ci un om de valoare.Inima spune da, însă mintea spune nu.Înţelepciunea nu este produsul şcolarizării, ci al încercării de o viaţă pentru a o căpăta.Întreaga realitate este un câmp electromagnetic.Învăţământul ar trebui astfel conceput, încât ceea ce oferă să fie perceput ca un dar nepreţuit, şi nu ca o datorie apăsătoare.Iubirea aduce cu sine multă fericire, mult mai multă decât suferinţa pe care o aduce dorul de cineva.Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.Logica te va duce din punctul A în punctul B. Imaginaţia te va duce oriunde...Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria raţiune de a exista.Lucrul cu adevărat preţios de pe scena vieţii omeneşti nu mi se pare a fi condiţia politică, ci individul creator, sensibil, personalitatea lui; doar el creează ce e nobil şi sublim, în vreme ce turma rămâne cu mentalitatea ei obtuză şi cu sentimentele ei mărginite.Lucrul cu adevărat valoros este intuiţia.Lucrurile cele mai preţioase din viaţă nu sunt acelea procurate cu bani.Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.Mă simt mulţumit la bătrâneţe. Mi-am păstrat buna dispoziţie şi nu m-am luat în serios nici pe mine, nici pe cel de lângă mine.Majoritatea profesorilor îşi pierd vremea punând întrebări care urmăresc să dezvăluie ce nu ştie elevul, în vreme ce adevărata artă a examinării constă în a afla ce ştie de fapt elevul sau ce poate să ştie.Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziţii violente de la minţile mediocre.Matematica e precisă, dar nu e reală, şi e reală, dar nu e precisă.Mi se pare oribil ca o inteligenţă elevată să fie dublată de un caracter urât.Mi-a plăcut întotdeauna singurătatea, o trăsătură care tinde să se accentueze cu vârsta.Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul.Mintea umană trebuie să construiască întâi formele, independent, înainte de a le putea găsi în lucruri.Munca e singurul lucru care dă substanţă vieţii.N-ar trebui ca descoperirea reacţiei nucleare în lanţ să provoace distrugerea omenirii, aşa cum nici descoperirea chibriturilor n-a făcut-o.Nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi să obţii alt rezultat.Nicio problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată.Niciodată să nu priveşti studiul ca pe o datorie, ci ca pe un prilej demn de invidiat care te învaţă ce înseamnă influenţa eliberatoare a frumuseţii pe tărâmul spiritului, pentru bucuria ta personală şi beneficiul comunităţii căreia ve aparţine munca ta de mai târziu.Nimic nu va aduce beneficii mai mari pentru sănătatea umană şi nu va creşte şansele de supravieţuire a vieţii pe Pământ ca evoluţia către o dietă vegetariană.Nu am niciun talent anume. Sunt doar extraordinar de curios.Nu am privit niciodată confortul şi fericirea ca scopuri în sine - numesc un astfel de temei etic idealul cocinei.Nu e foarte important ca cineva să înveţe date. Pentru asta n-are nevoie de facultate. Le poate afla din cărţi. Importanţa unei educaţii într-o facultate de arte liberale nu constă în învăţarea multor date, ci în antrenarea minţii pentru a cunoaşte ce nu se poate afla dintr-un manual.Nu e obligatoriu să fii de acord cu mine. Dar ar fi mai rapid aşa.Nu mă gândesc la viitor. Va veni el oricum.Nu pot concepe un Dumnezeu care-şi răsplăteşte şi pedepseşte creaturile sau are o voinţă de felul celei pe care o găsim în noi. Nici nu pot, nici nu aş vrea să concep că un individ supravieţuieşte morţii fizice; să îndrăgească astfel de gânduri sufletele slabe, din teamă sau egoism absurd. Eu sunt satisfăcut de misterul eternităţii, al vieţii şi de cunoaşterea unei mici părţi a structurii minunate a lumii existente, împreună cu eforturile devotate pentru înţelegerea unei părţi oricât de mici a Raţiunii care se manifestă în natură.Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară.Nu privi niciodată învăţătura ca pe o datorie, ci ca pe un prilej de invidiat de a cunoaşte frumuseţea eliberatoare a intelectului, pentru propria ta încântare şi spre folosul comunităţii căreia îi va aparţine munca ta de mai târziu.Nu ştiu cu ce arme va fi luptat cel de-al treilea război mondial, dar cu siguranţă cel de-al patrulea va fi luptat cu pietre şi bâte.Nu ştiu cum se face că toţi mă iubesc, dar nimeni nu mă înţelege.Nu sunt cuvinte mari, ci doar oameni mici.Nu sunt doar pacifist, sunt un pacifist militant. Sunt dispus să lupt pentru pace.Nu trebuie să reflectezi prea mult pentru a-ţi da seama, din viaţa de zi cu zi, că fiecare existăm unul pentru celălalt.Nu vă faceţi griji cu dificultăţile voastre la matematică. Vă asigur că ale mele sunt chiar mai mari!Numai o viaţă traită pentru alţii merită a fi într-adevăr trăită.Nu-mi place când se poate şi-aşa, şi-aşa. Ar trebui să fie ori aşa, ori deloc.O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi univers, o parte limitată în timp şi spaţiu.O masă, un scaun, un vas cu fructe şi o vioară; ce altceva îi mai trebuie unui om ca să fie fericit?Orice prost poate să ştie. Scopul este să înţelegi.Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.Pacifismul meu este un sentiment instinctiv... un sentiment care mă posedă, pentru că moartea oamenilor este dezgustătoare. Atitudinea mea nu derivă dintr-o teorie intelectuală, dar este bazată pe cea mai adâncă antipatie pentru orice fel de cruzime şi ură.Până şi oamenii de ştiinţă din diverse ţări se poartă de parcă le-ar fi fost amputate creierele.Părinţii mei... cred că soţia e un lux pe care un bărbat şi-l poate permite numai după ce a ajuns să aibă un trai confortabil. Am o părere proastă despre concepţia asta asupra relaţiei dintre un bărbat şi soţia lui, fiindcă în felul ăsta soţia se deosebeşte de prostituată numai în virtutea contractului pe viaţă pe care şi-l poate asigura din partea bărbatului, datorită statutului ei social favorabil.Pasiunile politice, oriunde ar fi stârnite, cer victimele lor.Perfecţiunea mijloacelor şi confuzia scopurilor pare să fie principala noastră problemă.Politica e un pendul ale cărui balansuri între anarhie şi tiranie sunt întreţinute de iluzii revigorate în permanenţă.Prefer din toată inima să rămân în întuneric, fără să fiu analizat.Prin libertate academică înţeleg dreptul de a căuta adevărul, de a publica ceea ce consideri că este adevărat. Dreptul acesta atrage după sine şi o datorie: nu trebuie să ascunzi nimic din ce ai recunoscut că e adevărat. Este evident că orice îngrădire a libertăţii academice urmăreşte să limiteze răspândirea cunoaşterii în rândul oamenilor, împiedicând astfel judecata şi acţiunea radicală.Priviţi adânc în propria voastră fiinţă şi apoi veţi înţelege totul mai bine.Problemele care există acum în lume nu pot fi rezolvate de minţile care le-au creat.Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate la acelaşi nivel de gândire la care eram atunci când le-am provocat.Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut. Asta e relativitatea.Puţini oameni sunt capabili să exprime în mod calm o opinie diferită de prejudecăţile mediului lor. Cea mai mare parte a oamenilor sunt incapabili chiar să ajungă să formuleze asemenea opinii.Puţini sunt cei care privesc cu proprii lor ochi şi simt cu propria lor sensibilitate.Rădăcinile psihologice ale războiului sunt, după părerea mea, întemeiate din punct de vedere biologic pe caracteristicile agresive ale fiinţelor de sex masculin.Războiul nu se poate umaniza. Se poate doar aboli.Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă.Recunosc că gândurile pot influenţa trupul.Relativitatea se aplică la fizică, nu la etică.Religia viitorului va fi una cosmică. Va transcende Dumnezeul de tip personal şi va ocoli dogmele şi teologia.Să nu te opreşti niciodată din a-ţi pune întrebări, curiozitatea stă la baza existenţei.Să nu-ţi faci griji pentru mine. În ciuda unor aparenţe dezastruoase, viaţa mea se scurge într-o perfectă armonie; mă dedic întru totul reflecţiei. Sunt ca un hipermetrop care priveşte în depărtări, e vrăjit de orizonturile vaste, iar prim-planul îl distrage doar atunci când un obiect opac îi împiedică vederea.Să presupui existenţa unei fiinţe imperceptibile... nu ajută la înţelegerea ordinii pe care o întâlnim în lumea perceptibilă.Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă.Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.Scopul ultim al oricărei teorii este de a asigura ca elementele de bază ireductibile să fie cât mai simple posibil şi reduse ca număr, fără să trebuiască să renunţe la reprezentarea adecvată chiar şi a unui singur experiment.Secretul creativităţii constă în a şti cum să-ţi ascunzi sursele.Şi nici la trecut nu mă gândesc, căci a trecut.Singura cale de a scăpa de efectul coruptibil al laudelor este să continui să lucrezi.Singurul scop justificabil al instituţiilor politice este să asigure dezvoltarea nestânjenită a individului.Slăbiciunea atitudinii devine slăbiciunea caracterului.Sper să nu fim un vis al lui Dumnezeu, sau viitorul nostru va fi foarte relativ.Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă.Ştiu că din punct de vedere filosofic, un ucigaş nu este responsabil pentru crima sa, dar prefer să nu-mi beau ceaiul alături de acesta.Suntem cu toţii foarte ignoranţi, dar nu cu toţii ignorăm aceleaşi lucruri.Supravieţuind acestei "epoci măreţe", este greu să te împaci cu faptul că aparţii speciei acesteia smintite şi degenerate, care se făleşte cu voinţa sa liberă. Cât mi-aş dori să existe undeva o insulă pentru cei înţelepţi şi cu voinţă bună! Într-un asemenea loc chiar şi eu aş fi un patriot înfocat!Te naşti într-o cireadă de vite şi trebuie să te bucuri că nu eşti călcat în picioare înainte de vreme.Teoria descrie ceea ce putem observa.Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp.Timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim şi nu moduri în care trăim.Toată ştiinţa nu este nimic mai mult decât o rafinare a gândirii de zi cu zi.Toată ştiinţa nu-i decât rafinarea gândirii de zi cu zi.Tot ce este cu adevărat măreţ şi înălţător este creat de omul care poate trudi în libertate.Totul ar trebui să fie cât mai simplu cu putinţă, însă nu mai simplu de atât.Un intelectual rezolvă problemele, un geniu le evită.Un nou mod de gândire e necesar dacă oamenii vor să supravieţuiască.Un om fericit este prea mulţumit de prezent ca să se mai gândească serios la viitor.Un om trebuie să înveţe să înţeleagă raţiunile fiinţelor umane, iluziile lor şi suferinţele lor.Uneori plătim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.Valoarea morală a unui om nu se măsoară prin convingerile sale religioase, ci prin înclinaţiile afective pe care le-a primit de la Natură.Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este capabil să primească.Viaţa este o tapiserie minunată. Individul nu e decât un detaliu neînsemnat dintr-un desen uriaş şi sublim.Viaţa este un mister, nu o problemă care trebuie rezolvată.Viaţa însăşi este magie, iar dacă nu crezi asta, măcar încearcă să o trăieşti ca pe ceva magic.Vreau să cunosc doar gândurile lui Dumnezeu. Restul sunt detalii.
Newer news items:
Older news items:
|
Structuralizarea magica a timpului Timpul ca si spatiul a fost de multa vreme obiectul diferitelor discipline filosofice de la teoria cunoasterii (Kant-Bergson) pana la filosofia istoria si cea existentiala. Nu lipsesc...
Read moreHoroscop Taur iunie 2014 Afla horoscop Taur iunie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna iunie 2014 pentru zodia Taur: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreHoroscop 2011 Afla ce iti rezerva astrele pentru anul 2011: Caracteristici generale, Dragoste & sex, Cariera, Bani, Sanatate Berbec horoscop 2011 Taur horoscop 2011 Gemeni horoscop 2011 Rac horoscop 2011 Leu horoscop 2011 Fecioara horoscop 2011 Balanta horoscop...
Read moreAleksandr Sergheevici Puskin “Puskin este omul rus in stadiul sau final de dezvoltare, asa cum poate acesta va arata peste doua sute de ani. Intr-insul, natura rusa, sufletul rus, limba rusa,...
Read moreLucian Blaga - Moartea lui Pan IPan către nimfăCu strai de broască-n păr răsai din papură,o undăvrea să te cuprindă şi nisipuri prind să fiarbă.Ca dintr-o nevăzută amforă rotundăîţi verşi...
Read moreLa multi ani 2013! La multi ani 2013!, An Nou Fericit 2013!. La cumpana dintre ani hai sa ciocnim paharul, sa tinem familia si prietenii in jur si sa sarbatorim ......
Read moreHoroscop Rac aprilie 2015 Afla horoscop Rac aprilie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna aprilie 2015 pentru zodia Rac: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreHoroscop Sagetator februarie 2017 Afla horoscop Sagetator februarie 2017. Afla previziunile astrologice pentru luna februarie 2017 pentru zodia Sagetator: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreHannah Montana Planse de colorat cu unul din personajele prefererate ale copiilor, adolescenta Miley Steward (interpretata de Miley Cyrus), eroina principala a celebrului serial american de televiziune, Hannah Montana. Hannah Montana...
Read morePodul Bosfor din Istanbul Turcia Podul Bosfor din Istanbul Turcia face legatura dintre continentul asiatic si cel european, fiind situat intre Beylerbeyi - pe partea asiatica si Ortakoy - pe partea...
Read moreSfantul Trifon si legende bucovinene Atat despre Sfantul Trifon, cat si despre ziua acestuia, exista la romanii din Bucovina o serie de legende. Va prezentam doua dintre acestea. I
Read moreMinunea intoarcerii raului Iordan in ziua de Boboteaza Sarbatoarea Botezul Domnului este cunoscuta si sub denumirea de Boboteaza sau Epifanie. Pe stil vechi, crestinii sarbatoreau Boboteaza pe 19 ianuarie. Iordan este...
Read morePsihotest - Ai cel de-al saselea simt? Inainte sa traverseze o mare bucurie sau un necaz, multi oameni spun ca au avut acel semnal interior, care le-a dictat conduita ce...
Read moreSurfing si schi nautic Cu schiurile se poate merge nu numai pe zapada, ci si pe apa! Astfel, a aparut un alt sport – surfingul, lunecarea cu schiurile pe valul fluxului....
Read moreHoroscop Varsator octombrie 2015 Afla horoscop Varsator octombrie 2015. Afla previziunile astrologice pentru luna octombrie 2015 pentru zodia Varsator: dragoste, cariera si bani, sanatate. ...
Read moreSciatica si eficienta terapiei complexe Sciatica, mai corect spus nevralgia sciatica, fiindca este vorba de o afectiune datorata congestiei unor fibre ale nervului sciatic, este, din punctul de vedere al factorilor...
Read more