Afazia - boala si tulburare grava de exprimare prin limbaj

Afazia presupune pierderea vremelnica sau pentru totdeauna a insusirii de a vorbi si inchega cuvintele, desi vorbirea si vocea nu au pierit. Afazia poate sa fie desavarsita sau tarmurita.

Cand ea este desavarsita, boala nu se margineste numai la pierderea vorbirii, ci mai mult, omul nu mai poate scrie. Gesturile, miscarile fetei (mimica) sunt cu totul lipsa, graiul in cel mai larg inteles al cuvantului, aceasta insusire divina de a te putea intelege cu semenii tai nu exista. In om se afla intotdeauna un fel de grai launtric prin care iese la iveala, fara ca insul sa stie chiar, miscarea lui sufleteasca. Se mai afla in el o vorbire artificiala prin care gandirea, invaluita intr-o forma deosebita, se intrupeaza in cuvant, in scris, in miscare. Ei bine, afazicul pasteaza acest grai launtric caci daca are vreun simtamant de bucurie, de intristare sau de manie, acest simtamant se tradeaza fara stirea lui in intreaga lui infatisare, dar vorbirea artificiala, adica aceea pe care a invatat-o de mic copil, ii lipseste si daca ii ziceti sa dea in vileag acest simtamant fie prin vorba, fie prin scris, prin semne sau mimica, el este tot asa de neputincios ca si atunci cand l-ati pune sa va spuna numele unui lucru sau obiect, a carui intrebuintare o cunoaste destul de bine. Dansul are stiinta despre aceasta neputinta, care se arata prin semne de nerabdare.

In clipa in care se declara afazia, bolnavul simte de obicei cateva tulburari ale mintii (pierderea memoriei, prosteala), aceste tulburari sunt in general trecatoare, afazicul isi pastreaza vionta si intelegerea, el poate sa lege vointa si intelegerea, el poate sa lege ideile in capul sau, dar dansul a pierdut insusirea de a le putea spune semenilor sai si cand el voieste sa preschimbe gandurile sale in semne, insotindu-le de numirile lor sau sa le dea in scris, este neputincios.

Afazicul, la inceputul bolii nu se slujeste decat de strigate, mugete, tipete, apoi intrebuinteaza monosilabe sau repeta mereu cate un cuvant pe care-l zice bine dar fara nici un rost, fiindca il zice in orice imprejurare. Unul nu stie sa spuna decat cuvantul DA, un altul EU, s.a.m.d.

Aratati afazicului un cutit, un creion, dansul cunoaste foarte bine unealta a carui intrebuintare o stie, dar nu poate spune cum se numeste. Sa i se spuna insa numele lucrului si el va arata prin semnele sale multumirea ce o are de a i se fi gasit cuvantul, puneti-l apoi sa-l zica si dansul si veti vedea ca nu poate sau, dupa cateva fortari, zice vorba DA, EU, s.a.m.d.

Aparatul vorbitor, larinxul (gatlejul) este neatins, dar partea din creier care preshimba gandirea in cuvant sau in semne este bolnava. Cu timpul, afazicul isi gaseste insusirea vorbei, dar cand stricarea partii din creier a fost adanca, ele nu se vindeca complet.