Luni, 04 Noiembrie 2013 20:44 |
Acatistul Sfântului Arhanghel GavriilSfânta Biserică ortodoxă română îl prăznuieşte pe Sfântul Arhanghel Gavriil pe: 26 martie, 13 iulie şi 8 noiembrie. Arhanghelul Gavriil sau Gabriel este cel care a vestit-o pe Fecioara Maria ca il va naste pe Fiul Lui Dumnezeu (Bunavestire sau Blagoslovenia). Pe 8 noiembrie Sfântul Arhanghel Gavriil este prăznuit împreună cu Sfântul Arhanghel Mihaiil.Rugăciunile începătoare, apoi:Condacul 1Ca pe un crainic mare al voii Celui-Preaînalt şi ca pe o călăuză binecuvântată a neamului omenesc spre Hristos, Domnul vieţii şi al învierii, cinstimu-te, Sfinte Voievoade Gavriil, şi închinămu-ne credincioşiei tale ca unei icoane cereşti a slujirii celei fără de preget, strigându-ţi ţie cu glasul evlaviei dreptmăritoare:Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Icosul 1Cu cei şapte sfinţi îngeri care văd faţa lui Dumnezeu şi duc rugăciunile drepţilor dinaintea Tronului ceresc tu întru mare cinste te numeri şi fără de istov te osteneşti să ne aduci nouă, celor în trup vieţuitori, veştile rânduielilor şi milelor de sus, temeluind nădejdea mântuirii după care toată firea suspină, drept care şi noi, cunoscând prin tine puterea lui Dumnezeu, ca de un foc al credinţei ne aprindem de îngereasca ta lumină şi cu grai cucernic te grăim, zicând:Bucură-te, cel ce-n faţa Domnului cu cinste şezi;Bucură-te, proslăvire care nu te-mpuţinezi;Bucură-te, glas de taină al oştirilor de sus;Bucură-te, că prin tine s-a vestit Hristos Iisus;Bucură-te, că Fecioarei dinainte i-ai stătut;Bucură-te, logofătul Celui fără de-nceput;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 2Înaintea celor văzute şi cu trup dăruite, a fost voia lui Dumnezeu să le aducă în fiinţă pe cele nevăzute şi slobode de trup, ca pe o oştire slujitoare, să vegheze cerurile şi pământul, smerite Sfatului de Taină al Sfintei Treimi, Căreia şi noi ne închinăm şi-I aducem slavă în tot ceasul, după pilda îngereştilor cete, întru cuminecarea duhului cântând: Aliluia!Icosul 2Iar îngerului care s-a trufit, voind sa troneze pe norii cerului şi asemenea lui Dumnezeu să împărăţească, osândă i s-a făcut răzvrătirea lui şi-n beznele adâncului a fost alungat. Şi tu martor eşti, Gavriile Voievoade, al dreptăţii ce s-a făcut în cer, prin sabia de foc a lui Mihail, cu care dimpreună eşti cinstit. De aceea şi noi, râvnitori a urma ţie şi îngerescului Sobor, rugă-mu-te să ne fii întru toate luminător şi să porţi la Domnul rugăciunile celor ce cu inima curată îţi grăiesc ţie unele ca acestea:Bucură-te, puritate niciodată întinată;Bucură-te, măreţie ce-n smerenie se arată;Bucură-te, că prin tine mântuirea s-a vestit;Bucură-te, cel de turma credincioşilor cinstit;Bucură-te, Voievoade al Soborului ceresc;Bucură-te, aripi repezi, care nu mai prididesc;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 3Doamne, Cel ce ai pus pe cele văzute în paza celor nevăzute şi ne-ai luminat nouă, celor căzuţi în păcat, calea izbăvirii, din vechime şi până la plinirea Legii în har şi în adevăr, şi care până la sfârşitul veacurilor ne-ai trimis nouă Mângâietor, înfiindu-ne milei Tale celei bogate, primeşte prinosul rugăciunilor noastre şi de măsura cea îngerească învredniceşte-ne pe noi, cei ce glas înălţăm către Tine, zicând: Aliluia!Icosul 3Lui Daniil proorocul vedenie i s-a arătat despre sfârşitul veacurilor şi glas de sus a poruncit lui Gavriil, Arhanghelul tălmăcitor al tainelor dumnezeieşti, să-i tâlcuiască vedenia, spre veşnica pomenire. Iar acela, cu chip de om înfăţişându-se, semnele i le-a desluşit, zicând: “Ia aminte, fiul omului!”. Dinaintea aceluia şi noi ne cutremurăm, ca Daniil odinioară, şi cinstire îi aducem ca unui sol ceresc, grăind către dânsul, într-un duh şi cu un glas:Bucură-te, strălucire care nu mai înserezi;Bucură-te, pârgă nouă a edenicei amiezi;Bucură-te, cel prin care Daniil văzu departe;Bucură-te, că prin tine harul Duhului se împarte;Bucură-te, că vestit-ai calea prin Ioan deschisă;Bucură-te, că slujit-ai Evanghelia promisă;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 4Unul şi acelaşi a descoperit Sfintei Ana că va naşte la bătrâneţele ei. Unul şi acelaşi a hrănit-o în Templu pe Fecioara cea între toate aleasă. Unul şi acelaşi l-a încredinţat pe Zaharia că Elisabeta va naşte pe Ioan, Înainte-mergătorul, care îngerul Pustiei se va numi. Unul şi acelaşi a binevestit Mariei, zicând: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri. Vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui-Preaînalt se va chema”. Iar noi acestea ştiindu-le şi cu credinţă mărturisindu-le, pe Dumnezeu îl preamărim pentru toate, strigând: Aliluia!Icosul 4Şi auzind Fecioara cuvântul îngerului Gavriil, şi crezând nesmintit că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, s-a smerit voii celei de sus, încuviinţându-se zămislirii fără de sămânţă şi naşterii fără de stricăciune, prin care ne-a venit mântuirea cea dintru început făgăduită. Iar noi, căutând a urma în credinţă celei ce a zis: “Fie mie după cuvântul tău!”, laolaltă lui Dumnezeu ne plecăm şi binevestitorului Său îi grăim, iarăşi şi iarăşi:Bucură-te, bucuria minunatelor pliniri;Bucură-te, caier tainic al cucernicei iubiri;Bucură-te, care noaptea o prefaci în zori de lume;Bucură-te, care-ntâiul I-ai spus Domnului pe nume;Bucură-te, că primită fusese a cerului solie;Bucură-te, că Maria zise preasmerită:”Fie!”;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 5Preamărit eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce pentru mântuirea noastră Te-ai întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară şi Te-ai făcut om. Şi ai îndurat pentru noi patimă, răstignire şi moarte, iar a treia zi ai înviat din morţi, făcându-te temei şi arvună dumnezeiască a învierii celei de obşte. De aceea noi, necurmat, dimpreună cu îngerii şi cu sfinţii din ceruri, slavă îţi înălţăm şi zicem: Aliluia!Icosul 5După cuvântul Arhanghelului, Fecioara a zămislit de la Duhul Sfânt şi a născut pe Mântuitorul şi Lumina lumii, pe Hristos, Răsăritul cel de Sus, întru Care iubirea şi puterea Sfintei Treimi ni s-au arătat nouă întregi, în veac şi în vecii vecilor. Iară noi, pe Dumnezeu cel în Treime slăvindu-L, nici pe minunat crainicul Său nu-l uităm, ci cu cinste îl pomenim, grăindu-i întru dreptate:Bucură-te, crăinicia Răsăritului cel mare;Bucură-te, îngereasca voii voilor strigare;Bucură-te, că prin tine harul Domnului se-arată;Bucură-te, vrednicie cu nimic asemănată;Bucură-te, fulger tainic între ceruri şi pământ;Bucură-te, părtăşia plinătăţii-ntru Cuvânt;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 6Ferice de cei ce, în trup fiind, viaţă îngerească duc! Că Dumnezeu, în purtarea Lui de grijă, trimite pe îngerii Săi să ne ocrotească şi să ne pilduiască întru curăţie şi credincioşie, ca să ne învrednicim noi, lucrându-ne desăvârşirea, de împărăţia cea mai dinainte pregătită nouă, unde înşine vom fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer, şi chiar mai presus de îngeri chemaţi. Deci Ziditorului văzutelor şi nevăzutelor să-I aducem prinos fără de prihană inimile noastre şi cu rost de sfinţenie să zicem: Aliluia!Icosul 6Cel ce pe Fecioara mai dinainte o vestise de naşterea lui Hristos, fericind-o ca pe o lamură a lumii, ce mai presus de îngeri s-a ridicat, acelaşi a strigat celei pline de dar: “Preacurată Fecioară, bucură-te, şi iarăşi zic: bucurăte, căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt. Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă, saltă de-acum şi te bucură, Sioane, iar tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!”. Acestuia, care bucuria cea mare a vestit-o oarecând, să-i strigăm şi noi, cu aceeaşi bucurie:Bucură-te, că strigat-ai celei doldora de dar;Bucură-te, îndulcitorul feciorescului amar;Bucură-te, mângâierea Născătoarei de Hristos;Bucură-te, purtătorul îngerescului prinos;Bucură-te, cu întregul nevăzutelor alai;Bucură-te, care-n ceruri întreită slavă dai;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 7O, minunat alai îngeresc, care-n ceruri aduci neîncetat întreită slăvire, zicând: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot. Pline-s cerul şi pământul de mărirea Sa!”, iar asupra lumii, porunca lui Dumnezeu plinind-o, în chip tainic veghezi şi de toată dreptatea te bucuri, fii pururea însoţitor plin de bunătate al neamului nostru şi tot sufletul creştinesc luminează-l pe calea rugăciunii, a dragostei şi a osârdiei slujitoare, că una să fim cu toţii întru Hristos şi răpiţi în bucuria Duhului să zicem: Aliluia!Icosul 7Sfântului Arhanghel Gavriil, cu Mihail întâistătător al Soborului Puterilor cereşti celor fără de trup, cuvine-se să-i aducem cinstire şi să urmăm dreptăţii lui, asemenea părinţilor noştri, pe care din neam în neam i-a călăuzit, de la patriarhi şi prooroci până la Maica Domnului şi de la Apostoli până la sfinţii cei mai aproape de noi. De aceea, să nu prididim a ne ruga în tot locul şi în toată vremea, iar acum mai cu înflăcărare să glăsuim către el:Bucură-te, a îngerimii frunte binecuvântată;Bucură-te, duh ce-n chipul omenimii se arată;Bucură-te, care ai adus Născătoarei imn din cer;Bucură-te, că şi sfinţii ajutorul tău îl cer;Bucură-te, că din piatră bun izvor ai izvodit;Bucură-te, dărnicia creştinescului zenit;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 8Rugăciunile noastre primindu-le, Sfinte Voievoade Gavriil, ca pe o umilă ofrandă poartă-le dinaintea Dumnezeului celui viu şi adaugă-le lor puterea ta mijlocitoare, că noi la tine nădăjduim şi la tot ajutorul îngeresc pe care Dumnezeu l-a rânduit oamenilor, după bunătatea şi înţelepciunea Lui. În genunchi cerşind îndurare pentru puţinătatea şi neputinţele noastre, dumnezeieştii Pronii ne încredinţăm întregi, cu sufletele şi cu trupurile deopotrivă, şi, laolaltă cu cetele cereşti, Dumnezeului Oştirilor celor de sus îndelung îi cântăm: Aliluia!Icosul 8Preafericit eşti tu, Gavriile, slujitorule al Dreptăţii şi Milei prisositoare, care faci cunoscute oamenilor hotărârile voinţei dumnezeieşti şi stai pururea gata, cu tot Soborul cel întraripat, să plineşti poruncile Celui Vechi de Zile! Pentru aceasta, creştinii te cinstesc şi te laudă, şi binenădăjduiesc în sprijinul tău, iar noi, nevrednicii, în ceasul acesta numele tău cel plin de putere îl chemăm, strigându-ţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru unele ca acestea:Bucură-te, ducătorul rugăciunilor la cer;Bucură-te, încredinţare despre cele ce nu pier;Bucură-te, că cetit-ai în vedenii de profet;Bucură-te, strălumină pogorâtă-n Nazaret;Bucură-te, că lui Iosif desluşire i-ai adus;Bucură-te, că Maria zămislit-a pe Iisus;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 9Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru, în fel şi chip a fost vestit oamenilor încă din vechime, prin îngeri şi prooroci. Iar Gavriil, îngerescul Voievod, fruntea vestitorilor a fost, şi pavăză cerească Fecioarei din Nazaret, şi straja dumnezeiescului Mire. Şi toate întocmai au fost precum le-a grăit, la vremea de Dumnezeu hărăzită, ca să se întărească credinţa cea râvnitoare şi nădejdea celor ce au strigat şi strigă: Aliluia!Icosul 9Întru totul vrednic de laudă eşti, Sfinte Voievoade Gavriil, că ţie ţi-au fost încredinţate mai înainte tainele Sfatului dumnezeiesc şi crainic ales ai fost dintre miriade de îngeri, dâră de lumină făcând între cer şi pământ, că şi prin aceasta să se preamărească Treimea cea Sfântă şi de grijă purtătoare, căci slava Stăpânului şi în râvna slugii străluceşte. Drept care şi noi, cu înfiorată cucernicie, cuvinte precum acestea din darul Cuvântului îţi grăimBucură-te, măiestatea cerului înflăcărată;Bucură-te, care-n slavă precum vulturul dai roată;Bucură-te, strălucire care soarele-l întreci;Bucură-te, destăinarea tăinuitelor poteci;Bucură-te, ascultare fără preget şi clintire;Bucură-te, că prieten eşti al veşnicului Mire;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 10O, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, Cel ce veşniceşti între oştiri fără de număr şi după Care toate se cer, de la răsărit până la apus şi de pe pământ până în tării, că Tu eşti viaţa şi rostul şi plinătatea lor, dă-ne şi nouă duh sârguitor şi limbi ca de foc, să preamărim acum şi pururea numele Tău cel sfânt, şi rânduielile Tale fără greş să le păzim, şi cu îngerii să-ţi cântăm înmiit: Aliluia!Icosul 10Ce fericire şi cinste poate fi mai mare decât aceea de a contempla fără de vreme slava cea neapropiată a Sfintei Treimi şi de a sluji Voinţei dumnezeieşti celei una şi atoateorânduitoare, din care cele de sus şi cele de jos îşi au fiinţa lor? În fericirea şi în cinstea aceasta aflându-te, Gavriile Voievoade, cum nu te-am ferici şi nu te-am cinsti noi, cei ce ne ostenim în trup spre împărăţia cea fără de sfârşit a lui Dumnezeu şi nădăjduim la tine cu nădejde mare, ca să ne fii nouă tainic sprijinitor pe calea cea strâmtă a mântuirii? Drept care iară şi iară cuvios îţi grăim:Bucură-te, sârguinţă de când lumea lucrătoare;Bucură-te, că iubirea din adâncuri te dogoare;Bucură-te, mărturia hotărâtelor soroace;Bucură-te, că prin tine voia Domnului se face;Bucură-te, că Treimea o contempli îndeaproape;Bucură-te, bucurie care nu ne mai încape;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 11Dumnezeu cel Unul şi întreit, cu înţelepciunea Lui cea neajunsă, oştire slujitoare a rânduit în cer, miriade de miriade, şi toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, şi măsură îngerească agoniseşte-ţi ţie, că Dumnezeu, în bunătatea Sa fără de seamăn şi în nemărginita Lui dărnicie, la desăvârşirea făpturii dintru început te-a chemat, că înger nefiind, cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare, şi cu ei laolaltă să cânţi Celui de trei ori Sfânt: Aliluia!Icosul 11Aducând noi mulţămită şi slavă Celui ce îngerii Şi-i trimite din înalt, pe tine, trimisule fără de trup care în chip de om te-ai arătat odinioară, ca un de mai înainte crainic al lui Hristos, vestind celor aleşi mântuirea ce avea să vie şi păzindu-i pe ei de toată urgia potrivnicului, cu bucurie te cinstim, putere sfântă şi sfinţitoare, şi-i fericim pe cei laolaltă cu tine, iar gurile noastre se umplu de lauda ta, zicând:Bucură-te, care-n ceruri întreită-nalţi cântare;Bucură-te, a celor sfinte strajă mărturisitoare;Bucură-te, cel ce-n cinste eşti cu Mihail de-o seamă;Bucură-te, leac angelic de-ndoială şi de teamă;Bucură-te, care-n nume porţi a cerului tărie;Bucură-te, bogoslovul veacului ce va să vie;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 12Neînserată este slava şi fără de margini mila Domnului şi Dumnezeului nostru, iubirea Lui peste toţi şi peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucrării Lui ce minte îngerească sau omenească poate în de tot să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, când cu noi este Dumnezeu? Ascultaţi, neamuri, şi preamăriţi Preasfânta Treime cea deofiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, cu fără de numărul oştirilor celor de sus laolaltă cântând: Aliluia!Icosul 12În minunata şi înfricoşata vedenie a celor de pe urmă, la ruperea celei de-a şaptea peceţi, văzut-a Sfântul Ioan Bogoslovul pe cei şapte îngeri care stau dinaintea Celui-Preaînalt şi care au să sufle pe rând în trâmbiţele Dreptăţii, vestind plinirea celor ce trebuie să fie. Deci şi noi, nevrednicii, înfricoşându-ne până mai este vreme şi pocăindu-ne de atâta întuneric de păcate, celui desăvârşit întru slujire, glas înălţând, să-i cântăm cu înmulţită nădejde:Bucură-te, proslăvire a treimicului Sfat;Bucură-te, al voii sfinte mesager întraripat;Bucură-te, ajutorul celor ce spre ceruri strigă;Bucură-te, că-ntre îngeri şi-ntre oameni eşti verigă;Bucură-te, înfricoşata beznelor de jos certare;Bucură-te, că măsură eşti a râvnei slujitoare;Bucură-te, Gavriile, mare binevestitor!Condacul 13O, Gavriile, Arhanghel al luminii line, care celor de demult le-ai desluşit calea şi le-ai vestit soroacele, care neîncetat veghezi peste faţa pământului prin dumnezeiască rânduială, care la sfârşitul veacurilor cu Dreptul Judecător vei fi la înnoirea lumii, cercetează-ne şi pe noi, nevrednicii veacului acestuia, şi păzeşte-ne de vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi, de tagma lui Irod şi de tagma Satanei, ca să nu ne smintim şi să nu ne pierdem, ci să dobândim şi noi cetăţenia Ierusalimului ceresc, unde laolaltă cu îngerii şi cu sfinţii să veşnicim cântând: Aliluia! (de 3 ori)Apoi se zic iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1.Rugăciune către Sfântul Arhanghel GavriilO, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârşirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor cereşti celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, că întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim.Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, că dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Newer news items:
Older news items:
|
Horoscop Fecioara august 2014 Afla horoscop Fecioara august 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna august 2014 pentru zodia Fecioara: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreTom motanul Motanul Tom este un personaj foarte indragit. Coloreaza-l dupa bunul tau plac sau ajutat de parinti. Alege plansa preferata si deseneaza.
Read more8 Martie felicitari animate Vine 8 Martie, Ziua femeii si Ziua mamei. Femeile din viata noastra: mama, bunica, iubita, sotie, prietena, colega, etc. merita din partea noastra toata atentia din lume. Transmite,...
Read moreSuflet de copil Ziua de 1 Iunie este specială pentru toţi copiii lumii. Vorbim despre o zi dedicată oricărui suflet de copil. Suflet de copil Autor: Elia David - Mami, ce este sufletul? - Sufletul...
Read moreGhioceii - flori de primavara Ghioceii sunt vestitorii primaverii. Cand vedem capetele mici, albe si deliate ale ghioceilor iesind din zapada stim ca iarna este pe sfarsite si putem exclama plini...
Read moreMihai Viteazul şi Mama lui Ultimul drum în doi Mihai Viteazul şi Mama lui de Ana Ioniţă În rădvan domnesc, o Doamnă. Nu-i vezi ochii şi nu ştii Câte ierni şi încă-o toamnă I-au durut anii târzii. ...
Read moreMama lui Stefan cel Mare Dimitrie Bolintineanu Pe o stanca neagra, intr-un vechi castel,Unde cura-n vale un rau mititel,Plange si suspina tanara domnitaDulce si suava ca o garofita,Caci in batalie sotul...
Read moreSarbatoarea de Florii 2016 Sarbatoarea de Florii 2016 este praznuita pe 24 aprilie 2016. Vorbim despre una din cele mai importante sarbatori crestinesti. Floriile reprezinta una din cele 12...
Read moreRetete pentru dulceata de caise Dulceata de caise este absolut delicioasa. Nu trebuie sa lipseasca din casa si de pe masa nimanui. O putem servi ca atare sau ca umplutura pentru...
Read moreCaleidoscop muzical romanesc In Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia se pastreaza manuscrisul din sec. XI, intitulat Codex Aureus, document ce contine pretioase cantece in notatie gregoriana. Adevarata opera de arta, Codex...
Read moreDrumetie in masivele maramuresene Dorim sa va prezentam cateva trasee pentru drumetie pe care le puteti realiza in Maramures, respectiv in masivele maramuresene. Traseul 1.
Read moreScaderea in greutate si lupta cu kilogramele Obezitatea nu este, integral, o vina a celor grasi. Cercetarea privind cauzele obezitatii este pe cale sa-i absolve de aceasta presupusa vina pe cei...
Read moreExperimentul ochi albastri - ochi caprui “Rasismul este o consecinta in plus a ignorantei.” - Marcio Barrios Desfasurarea eperimentului Experimentul lui Jane Elliott, realizat pentru prima oara in 1968, a aratat un lucru...
Read moreHoroscop Leu iulie 2014 Afla horoscop Leu iulie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2014 pentru zodia Leu: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read moreApele sulfatate sau purgative si beneficii pentru sanatate Apele sulfatate sau purgative contin ca element predominant sulfatul de sodiu si magneziu, in cantitati mari, de la 2-122 gr....
Read morePovestea Borta-vantului de Mihai Eminescu Era un om sarac - sarac, s-avea o multime de copii. Acu era - in vremea foametei si el a muncit v-o saptamana pe un caus...
Read more