24 ianuarie - Unirea Moldovei cu Muntenia

Romanii din Moldova si cei din Muntenia seamana atat de mult prin limba, prin port, prin felul de a gandi si a simti, prin sangele cele care curge in vine, incat idea ca, fiind frati, ar trebui sa-si dea mana, sa alcatuiasca o tara mai mare si deci mai puternica, n-a putut sa nu incolteasca foarte de timpuriu in mintile celor mai de seama din fruntasii moldovenilor si muntenilor.

Aflandu-se si unii si altii sub turci, deci atarnand de acelasi imparat, s-ar parea ca dorinta aceasta nu putea intampina vreo greutate deosebita. Ar fi fost si interesul Turciei de-a avea in partea sa de miazanoapte o tara puternica, multumita, si deci zid de aparare impotriva ungurilor, mai apoi a imparatiei germane, pe de-o parte, iar pe de alta parte impotriva polonezilor si mai apoi a rusilor.

Dar, cand turcii erau tari, nu le pasa de atacurile vecinilor, caci acestia ar fi fost bucurosi sa-I lase turcii in pace. Mai pe urma, cand puterea otomana a dat inapoi, turcii nu aveau incredere in credinta romanilor, care aratau mereu dorinta de a se da de partea crestinilor, fie ei catolici, ca imperialii, fie ortodocsi, ca rusii.

Purtarea lui Dimitrie Cantemir, care s-a dat de partea lui Petru cel Mare si a lui C. Brancoveanu, care s-a dovedit in intelegere cu imparatul Germaniei, i-au hotarat a pune domni in cele doua tari roamane greci din Fanar, in care aveau mai multa credinta.

Stiind si de legaturile multor boieri cu rusii si cu nemtii, fireste ca turcilor li se parea mai nimerit sa tina cele doua tari despartite, ca sa fie cat mai slabe.

Daca tarile romana s-ar fi unit inainte de 1777, Austria nu lua Bucovina, nici Rusia Basarabia. Turcii au platit pacatele lor cu bucati din Moldova, pe care se indatorasera a o ajuta sa-si pastreze hotarele necalcate si neingustate.

Dar, de la o vreme, au bagat de seama si din boierii tarii, ca merg tarile la pieire, daca nu se vor uni si nu vor fi carmuite in folosul romanilor, fie ei boieri, fie negustori sau meseriasi, fie mosneni sau tarani clacasi.

Silinta de a uni la un loc pe toti romanii de la Nistru pana la Tisa, cum era dorul celor de la 1848, desi placea chiar unor puteri europene, nu s-a putut aduce la indeplinire. Cu atata mai cu sarguinta au lucrat parintii nostri la Unirea acestor doua tarisoare ce se aflau sub aceeasi imparatie.

De pe la inceputul veacului al XVIII-lea, s-a tot lucrat la Unirea Principatelor. Un timp a primit si Rusia ideea, cu dorinta de a ne da o dinastie din familia imparateasca a tarilor. Si Austria ar fi voit-o, cu conditia, iar, ca dinastia sa fie austriaca. Patriotii nostril au inteles primejdia de a avea domnitor ruda cu taraul sau cu imparatul vecin si au cerut o dinastie straina, dar nu dintre vecini, ci din Germania sau Franta, din Apusul Europei.

Imprejurimile pareau ca vor zadarnici Unirea, caci i se impotriveau toti vecinii, atat Rusia si Austria, cat si Turcia. Imparatul Napoleon era pentru, dar ramasese singur, caci si Anglia, din prietenie catre Turcia, era contra.

Atunci patriotii nostri au facut-o, cu de la sine putere. Conventia de la Paris a hotarat sa fie doua tari, nu una, dar nu a dat voie sa ne alegem noi domnitori romani, iar nu sa-i primim numiti de Sultan sau de Sultan si de Tar.

Patriotii nostri au hotarat sa aleaga un singur domn in amandoua tarile. Moldovenii, dup ace au lasat la o parte poftele de domnie ale unor boieri mari, ale unui fost domnitor si ale beizadelei lui, au ales pe Alexandru Cuza la 5 ianuarie.

Ramanea, la 24 ianaurie sa-l aleaga tot pe Alexandru Cuza si in Muntenia. Aici era mai anevoie, deoarece se gaseau candidate cu foarte mare trecere in Adunare. Dar fruntasii hotarat a face Unirea, sprijiniti si de poporul capitalei, au convins-o sa aleaga tot pe Cuza.

La 24 ianuarie cele doua tari aveau acelasi domn, dar nu erau unite. Moldova avea capitala la Iasi, Muntenia la Bucuresti, cu alt minister. Alexandru Cuza era domn al Moldovei, tot el si al Munteniei. Atata tot.

Puterile nu au dorit in ruptul capului sa primeasca Unirea, ci au recunoscut pe Cuza domn in Moldova si in Muntenia.

Patriotii nostril, insa, au lucrat pasa cu pas ca Unirea sa ramana pe veci si nu numai pe cat timp va domni Cuza. Unirea s-a facut tot mai stransa intai prin comisiunea centrala de la Focsani, apoi prin stramutarea capitalei in Bucuresti, prin infiintarea unui singur minister. Toti acesti pasi s-a facut cu indemnul lui Napoleon al III-lea, dar s-au izbit mereu de reaua vointa a altora.

Chiar dup ace Cuza a plecat de pe tron, silit, puterile cereau ca alegerea de domn sa se face deosebit la Iasi si la Bucuresti, nadajduind ca se vor alege iarasi doi domni si ca Unirea se va desface! Nu vom starui asupra greutatilor ce au fost de inlaturat pana ce s-a reusit in tar ape principele Carol de Hohenzollern, cu invoirea Frantei si a Regelui Prusiei, impotriva Ungariei si a altora.

Abia de la intronarea si recunoasterea M. Sale principelui Carol I de domn al Romaniei si de la proclamarea dinastiei straine, Unirea acestor doua tari romane a ajuns fapt implinit.

Ideea pentru care atatia patrioti au suferit, au muncit si au facut jertfe, s-a adus la indeplinire. Mai ramanea sa se inlature urmarile nenorocite ale veacurilor de restriste si apasare. Sub domnia lui Cuza s-a inlaturat, in parte, raul cel mare: starea de clacasie a taranilor si robirea pamantului clacasesc.

Mari au fost greutatile din afara si dinauntru ce trebuiau invinse pentru facerea Unirii tarilor surori. Mai sunt rele ce au fost si sunt de inlaturat inca pentru indreptarea relelor ce trecutul ne-a lasat mostenire. Pierdere mare era lipsa de lumina.

S-au invins in parte, se vor invinge si celelalte, cu munca, cu rabdare si bunavointa.