Unirea de la 24 ianuarie 1859 - Mica unire

Aniversarea zilei de 24 ianuarie a dat intotdeauna prilej de mare insufletire in intreg cuprinsul Romaniei. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva insemnari cu privire la implinirea acestui mare act.

Prin conventia de la Balta-Liman din 1849, se hotarase, printre altele, ca domnii sa fie numiti, in cele doua Principate, pe cate o perioada de sapte ani. Astfel, au venit in Moldova Grigore Ghica, iar in Muntenia Barbu Stirbei.

Dupa expirarea acestor termene, in locul celor doi domni au fost numiti caimaicani in 1856.

Caimaicanul Moldovei, Toderita Bals era cu totul impotriva Unirii Principatelor Romane.

El este sprijinit de consului Austriei la Constantinopol si, fireste, si de turci in mod indirect, care nu vedeau cu ochi buni intarirea romanilor prin unirea celor doua tari si faceau pe ascuns tot ce le sta in putinta, ca sa impiedice realizarea acestei idei.

Celelalte puteri europene, angajate, prin tratatul de la Paris din 1856 de a veghea la soarta si dorintele poporului roman nu-i dadeau o importanta mai mare decat unui fapt comun diplomatic.

Singura putere, care cu intreg aparatul de relatii si autoritate si cu ardoarea unei cauze proprii, sustinea peste orice piedica realizarea Unirii Principatelor Romane, era franta cu imparatul ei Napoleon al III-lea, care isi avea interpretii fideli in doi reprezentanti ai ei: Edouard Thouvenel, ambasador la Constantinopol si Victor Place, consul la Iasi, ale caror nume trebuie evocate cu recunostinta.

Bataliile electorale cele mari pentru alegerea membrilor divanului ad-hoc se hotarara a se da mai intai in Moldova, care de la ispravnici, pana la logofeti si caimacan era administrata de oameni instruiti anume in sprijinul separatistilor. Acestia, prin abuzuri si teroare, impiedicau pe alegatorii unionisti de a se rosti si a-si alege candidatii lor ca deputati in divanul ad-hoc. Caci sperau dusmanii Unirii Principatelor: austriecii, rusii si turcii, ca daca divanul ad-hoc al Moldovei va fi mai intai in contra Unirii, apoi cel din Muntenia chiar de ar voi acest act nu s-ar mai putea indeplini prin neacceptarea uneia din parti.

Conducatorul partidului unionist, insufletit si sprijinitor cu sacrificii personale, alaturi de ceilalti patizani fanatici ai ideii, era Mihail Kogalniceanu.

Nu putem vorbi de Unirea Principatelor fara sa ne amintim de Mihail Kogalniceanu, care a dus o atat de darza si incordata lupta.

Inca din cele cateva luni de caimacanie s-a vazut deosebirea de idei si de interese a lui Atanasie Panu si Vasile Sturdza, deoparte, oameni devotati propasirii nationale si Stefan Catargiu de alta, condus de gandul de a ajunge domn in scopul careia facea o politica filo-turca.

Pentru alegerea de domn al Moldovei se hotari data de 5 ianuarie 1859. Deputatii erau acum dezbinati in trei grupuri din care primele doua sustineau separat candidatura lui Mihail Sturdza, fostul domn, si a fiului acestuia Grigore Sturdza. A treia grupare nu era inca fixata asupra vreunui candidat, deoarece multi din ei ca: Stefan Catargiu, Mihail Kogalniceanu, poetul Vasile Alecsandri, Costache Negri, Lascar Catargiu, Lascar Rosetti, voiau sa-si puna candidatura la tronul Moldovei.

In fata acestei situatii, care ar fi dus sigur in acele clipe la izbucnirea unei revolutii, boierii, desi erau in numar mare pentru Gheorghe Bibescu, au votat totusi de frica pe domnitorul Moldovei. Astfel, a iesit Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859, Mica Unire.

Aceasta unire a constituit partea intai a marii uniri de la 1918, dreptatea aspiratiilor de veacuri a poporului roman. Ales ca domn al Principatelor Romane a fost Alexandru Ioan Cuza.