Un culegator de poezie populara - Martin Samuel Mockesch

Culegatorii poeziei populare romanesti sunt totdeauna interesanti. Cei mai interesanti sunt insa desigur cei mai vechi. Dintre ei, Mochesch este cel mai putin cunoscut.

Mockesch a fost un baiat de popa sasesc din Rusciori (Reussdorfchen), unde s-a nascut la 1811, a invatat carte in Sibiu, a fost dascal in Cristian (Grossan) apoi, a trecut la studii universitare, la Berlin (1836-1838). Intorcandu-se in tara a fost institutor in Sibiu, apoi preot in Bungard (Baumgarten), in Fagaras si in Plostea Mare (Trausch, Schriftellerlexikon).

Se pare ca si pe el romanii l-au interesat mult ca si pe I. K. Schuller, ori Wellmann Iosef Martin, scriitori sasi. Astfel, nu ar fi tradus si scris cantece religioase in limba romana (1846), n-ar fi tradus poezia romana in nemteste Romanische Dichtungen, 1851.

Predilectia pentru poezia populara a adus-o, desigur, din Germania, unde, in anii 1836-1838, era la ordinea zilei. A cules, deci, si poezie populara romaneasca.

Poezia e pura si auzita (evident) de-o ureche saseasca, numai reprodusa in transcrierea moderna, nu cu ortografia lui mokesch, pe care publicul o va aprecia dupa doua versuri:

Dscelui masch muntzilor

De doru perintzilor.

Poezia citata mai la vale, Mockesch a auzit-o de la ciobani, fiind numita a strainatatii. Sunt sase strofe:

Saraca streinatate!

Mult avui de tine parte;

Ca de mic an, pripasit,

Tot in streini am trait,

Si ma aflu in streini

Ca-ntre niste maracini

De voi incepe a canta

Dealurile vor suna,

Muntii se vor cutremura,

Campii se vor clatina

Petrile se vor despica.

Saraca strainatate,

Cum esti fara de dreptate!

Inconjurand zarile toate

Eu de bine n-avui parte –

Si de mic am pripasit

Tot in streini am trait,

Nicaieri cat am umblat

Odihna n-am capatat

Vine-mi dorul uneori

Sa ma sui la munti cu flori,

Sa ma jeluiesc cu dor,

Sa mai treca de fiori.

De necaz si de dor

Eu gandeam ca o sa mor

Si intorse(i) ochii roata

Si vezu(i) eu lumea toata

Pe de-asupra negura,

Jos muntii cu tabora,

Vaz si raiul cel ceresc,

Si eu tot traiesc si necajesc.

Jelui-m-as muntilor

De doru parintilor,

Jelui-m-as brazilor

De doru fratilor;

Jelui-m-as florilor

De doru surorilor;

Jelui-m-as, doamne, cu jale!

Jelui-m-as maicii mele !

Jelui-m-as la tot neamul meu

La car’ nu sunt strain eu.

Ce urmeaza, infatisat ca Valkslied, nu-i Volsklied ci o prelucrare a autorului – Calaretul si calul – calul nu vrea sa mearga, desi stapanul il indeamna

Voinicu tradschea la dregutze,

Murgu tresdschea la jerbutze.

Cantecul care urmeaza este popular, o spune si autorul, dar este transcris ca dialog.

DRAGUTA

Da tu te duci, badeo sarace,

Dar eu ce pamant m-oi face?

CATANA

Tu ti-i face mandro, bine

Ca mai sunt voinici ca mine.

DRAGUTA

Fie voinici toti in rand,

Daca nu-i care mi-n gand;

Fie voinici tot sireag,

Daca nu-i care mi-i drag.

CATANA

Asculta-ma! Tu vezi prea bine

Ca nu mai pociu tinea de tine,

Ca pe unde ma duc eu

Nu-i deal, nici nu e parau;

Nu-i nici hiricel de grau

Fara sange pan’ la brau;

Nu-i nici hiricel de iarba,

Fara sange pan’ in barba;

Cauta-ti altul, tara-i mare,

Dragostea noastr’ stare n-are.

Pe Mockesch soarta l-a dus si prin Tara Romaneasca, unde a trecut la 1870 si a fost profesor si functionar. Pe la 1886 s-a intors in Ardela, unde a murit, in 1890, in Sibiu.

Pe noi el ne-a iubit intr-un timp in care chiar neamul lui ducea contra noastra un razboi social si literar foarte dur. Iubirea l-a indemnat sa scrie si i-a asigurat un locsor in istoria folclorului romanesc.

Striga, striga la fereastra

Ca nu-si fara ca-s nevasta;

Si de cand m-am maritat

Luat-am frica de barbat;

Prind un lemn si spargu-ti capul,

Ca barbati-s rai ca dracul.

G. Bogdan Duica