Interferente.ro Parinti si copii De Sarbatori Traditii si obiceiuri pentru saptamana luminata si Izvorul Tamaduirii

Joi, 16 Aprilie 2015 11:50

Traditii si obiceiuri pentru saptamana luminata si Izvorul Tamaduirii

Traditii si obiceiuri pentru saptamana luminata si Izvorul TamaduiriiSaptamana intai dupa Pasti se numeste Saptamana Pastilor pentru ca aceasta cade nemijlocit dupa Pasti sau Saptamana luminata pentru ca inviind in ajunul ei Domnul nostru Iisus Hristos a luminat lumea prin invierea sa din morti. In aceasta saptamana toate se lumineaza, adica toate incep sa infloreasca si sa se innoiasca.

Asadar, aceasta saptamana este deosebita fata de toate celelalte saptamani de peste ani, iar romanii nu uita de suflet, merg la biserica, caci traditia spune ca vor fi feriti de diferite boli. Zilele de Pasti sunt sfinte.

Martea este tinuta mai ales de catre femei. Nu e indicat sa se lucreze in casa, asemeni zilei de martea intaia dupa Rusalii si martea intaia dupa Craciun.

Miercurea se tine pentru boala de picioare.

Joia se tine pentru tunete si trasnete si mai ales ca sa nu bata grindina semanaturile.

Vinerea se tine pentru ca roadele pamantului sa poata lega si sa nu le bata grindina.

Deci, in decursul intregii saptamani luminate si mai ales in decursul zilei de vineri din aceasta saptamana nu e bine de lucrat. Mai cu seama trebuie sa tineti seama de urmatoarele traditii si obiceiuri:

·         Nu se tese deoarece precum se tranteste cu vatalele in batatura panzei, asa va bate si piatra.

·         Nu se deapana, caci cum se invarte vartelnita, astfel se vor invarti si vanturile si vor aduce ploi si furtuni.

·         Nu se coase, caci precum sparge acum panza, asa va sparge si piatra holdele.

·         Nu e bine sa arunci apa catre usa, pentru ca uzi sufletul mortilor din acea casa si nu le place.

In aceasta saptamana cade si Izvorul Tamaduirii, cand, dupa datina straveche, preotii trebuie sa scoata icoanele si sa faca slujbe la camp pentru ploaie si boli grele. Acum, cand toate apele sunt sfintite, cine bea si se spala in aceasta zi pe partile bolnave ale corpului, acela devine sanatos.

O seama de femei, mai ales din zona Moldovei, fac in aceasta zi pasca si oua rosii, iar a doua zi, adica sambata, numita Sambata Tomii, le duc la biserica pentru morti, unde pun pe fiecare mormant cate o pasca si cate un ou, iar langa cruce aprind cate o lumanare. In alte zone ale tarii se da pomana la oamenii sarmani, de sufletul mortilor, pe care i-a pomenit preotul la slujba.