Toamna in poezia lui Ion Minulescu

Cu toamna in odaie

Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie …
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre in odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam …

Am privit in jurul meu si-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mana rece,
Gura rece,

Doamne! … Cum puteam s-o las sa plece?
Daca pleaca, cine stie cand mai vine?
Daca-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urma oara-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame …”

Si femeia cu privirea fumurie
A intrat suspecta si umila
Ca o mincinoasa profetie
De Sibila …

A intrat …
Si-odaia mea-ntr-o clipa
S-a incalzit ca un cuptor de paine
Numai cu spirala unui fum de pipa
Si cu sarutarea Toamnei, care maine
O sa moara … vai! …
Bolnava de gripa …

Echinox de toamna

Asculta, Doamna! ...
Asculta glasul echinoxului de toamna,
Ce aiureaza-n varful unui plop
Strident,
Dar intelept ca un Esop ...
In locul veveritei de-asta-vara,
Pe care padurarul vrea s-o-mpuste
(Fiindca-ncercase sa te muste),
Pe-aceeasi craca sta acum o cioara! ...
E simbolul idilelor defuncte -
Idilele de vara (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strangere de mana,
Un “ah!”,

O sarutare ...
Si-n urma: puncte, puncte, puncte ...
E tot ce-a mai ramas din noi -
Din papadia
Iubirii noastre scurte de-asta vara :
Un plop pe malul Oltului,
O cioara
Si-un glas ce pastiseaza vesnicia! ...
Asculta-l inc-o data, Doamna ...
E glasul echinoxului de toamna ...

Pastel de toamna

Toamna, noapte, ploua! ...
Trei drumeti sosesc
Uzi ca trei cadavre scoase dintr-un lac.

Trei drumeti in fata portii se opresc
Si-apoi bat ...
De-a lungul gangului rasuna
Un cuvant
Si-n urma, altul:
Noapte buna!
Si pe urma tac.
Nu raspunde nimeni ...
Trei drumeti asteapta
Muti ca trei schelete ce-si cata mormantul.
Ploaia cade deasa, repede si dreapta,
Deasa ca nisipul,
Repede ca vantul,
Dreapta ca sageata ...
Si drumetii-asteapta,
Si se face ziua ...
Trei drumeti pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeti Castelul mortii ocolesc,
Si tacuti,
Prin tara celor ce-i privesc,
Trec ca nefiinta noptilor polare
Si se pierd in zare
Ca trei iahturi albe, mute, calatoare! ...
- Cine-au fost drumetii?
Cine i-a trimis
Sa ne bata-n poarta si sa ne destepte,

Sa re-nvie glasul umedelor trepte
Si sa ne-ntrerupa ne’ntreruptul vis? ...
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu raspunde nimeni! ...
Straniile umbre s-au pierdut in zare ...
Toamna, ziua, soare!...

Isprava toamnei

Toamna, fata deocheata --
Biata fata!...
Deocheata, dar frumoasa
Si cocheta,
Mi-a intrat odata-n casa,
Indiscreta,
Sa ma-ntrebe ce mai fac...
Ce problema viitoare
Ma mai doare...
Ce tigari de foi ma otravesc
Cand vorbesc...
Si ce fel de coniac
Beau cand tac...

Si de-atunci --
Nu vreau sa spun de cand --
Am ramas cu toamna-n trup si-n gand !...

Si de-atunci, in fiecare an,
Toamna, fata buna, vine sa ma vada --
Vine ca o ora fixa pe cadran
Si solemna ca o stea cu coada...
Si, cum stie ca eu nu fac decat bine,
Toamna sta trei luni intregi la mine,
Cum ar sta la ea acasa...
Pana ce-ntr-o buna zi ma lasa
Si se duce de s-ascunde...
Unde?...
Dracul stie unde!...

Numai ca, dupa ce pleaca,
Odaita-mi pare mai saraca...
Poate fiindca toamna-mi fura
De la gura
Tot ce-n noua luni adun
Cu rabdare si tutun --
Tot ce cred ca-i mai de seama
Pentru clopotelul meu de-alarma!...

Toamna, fata indiscreta
Si cocheta,
Se agita ca un ascutis de sapa
Pe biroul plin de praf si prin sertare
Si-mi distruge fara mila
Operele literare,
Rupand fila dupa fila,
De ma lasa gol...golut...
Ca o ciutura-ntr-un put,
Fara nici un pic de apa!...

Dar norocul meu ca-n acest an
Timpul merge dupa alt meridian...
Si ca versurile acestea au fost scrise
Nu la mine-acasa --
Cum scriu eu de obicei, pe masa --
Ci pe iarba verde,
Undeva, la tara,
Unde calendarul scrie ca-i tot vara
Si-unde toamna inca nu sosise!...