Superstitiile si realitatea obiectiva a omului modern

Nu de putine ori, superstitia (ca atractie naturala pentru fabulos) s-a nascut din observarea initial obictiva a realitatii. Un exemplu este obiceiul taierii cozii cainilor. Romanii au facut o constatare fiziologica obiectiva: este bine sa tai cozile cateilor la 40 de zile de la nastere. Rupand un nerv care trece prin vertebrele sirei spinarii pana la capatul cozii, cainele va fi ferit mai tarziu – spuneau pastorii romani – de turbare. La daci obiceiul a capatat alte semnificatie: “daca vrei ca un caine sa fie rau ca femeile, sa-i tai coada si sa i-o dai sa o manance fripta, ca se face cum ii dracul de rau” (Tache Papahagi). Chiar daca a trecut muta vreme, si astazi unii oameni cred ca taind coada cainilor ii vor inrai si vor avea pazitori mai buni ai curtilor. Un astfel de obiceiu are repercusiuni nefaste pentru bietele animale. Si nu este singurul care poate mutila desfasurarea normala a unor existente. Astfel, o superstitie pagubitoare pentru padurile noastre este asa-zisa “marturisire”  a ciobanilor de brazi. Ciobanul face o cruce cu securea sau cu briceagul in coaja copacului si-si marturiseste acolo pacatele, ca la preot, in timp ce bate matanii. Taie dupa aceea, cu toporul, cateva aschii din copac, pe care le arunca. Apoi, dupa cum bradul se va usca sau nu, i se vor ierta sau nu pacatele.

O superstitie periculoasa pentru existenta omului este cea exprimata atat de laconic in afirmatia “cand iti iese lupul in cale, e de bine”. Prejudicios este si obiceiul de a-i bate pe copii cu matura aprinsa daca cumva s-au jucat cu focul, pentru a nu uda noaptea asternuturile (Elena Niculita-Voronca).

Toate aceste exemple sunt, credem, tot atatea argumente care demonstreaza ca superstitiile sunt explicatii nestiintifice ale desfasurarii unor fenomene naturale. A apela la superstitii inseamna a abdica de la un mod de existenta condus rational. Cu toate acestea, oamenii mai cred in superstitii, comportamentul lor purtand amprenta acestor credinte. Se mai sperie de preot si de pisica neagra, tin pumnii stransi ca sa aiba succes intr-o actiune, nu se intorc din drum caci aceasta inseamna ghinion. Si acum se mai crede ca ziua de marti are trei ceasuri rele si ca ziua a 13-a din luna nu este favorabila actiunilor eficiente.

Omul modern, cu o gandire stiintifica - homo economicus, homo ciberneticus, homo politicus etc. -, se autodefineste ca eliberat de orice prejudecati si racile culturale care i-ar putea ingradi libertatea de gandire. El este un ateu cutezator care porneste de la premisa ca lumea are o existenta caracterizata prin coordonate probabilistice si o dinamica a evolutiei susceptibila de modelare.

Omul modern este in acelasi timp si un urmas al omului arhaic pe care, oricat de mult l-a renega in lumina principiilor sale noi despre lume si viata, nu-l poate anula ca agent ce-i impregneaza personalitatea cu o anumita specificitate. Acest lucru, remarca Mircea Eliade, se poate observa analizandu-i comportamentul: “Majoritatea oamenilor “fara religie” se poarta intr-un mod religios. Nu-i vorba numai de masa de “superstitii” sau de “tabuuri” ale omului modern, care au toate o structura si o origine magico-religioasa. Dar omul modern, care simte si se pretinde a-religios, dispune inca de o intreaga mitologie camuflata si de numeroase ritualisme degradate”. Sacrul (cu realitate de alta ordine decat cea naturala) s-a oculat la omul contemporan in tenebrele inconstientului, fapt ce genereaza manifestarea unor comportamente indescifrabile prin textele tipurilor abstracte pe care le inglobeaza. A “uitat” modalitatea de a percepe realul utilizata in epoci ancestrale, dar n-a putut sa stearga sacrul, cuibarit in abisurile psihicului sau.

Intr-adevar, credinta intr-o realitate de o alta ordine decat cea naturala justifica inca, in plin secol al explicatiilor stiintifice asupra existentei, o gama mare de comportamente individuale si sociale.

“Imitatio dei” reprezinta o superstitie a omului modern. Mass-media a transformat stelele de cinema in demoni, eroi mitici aflati in zona de contact dintre lumea omului si cea a zeilor, diriguitori ai muritorilor spre situatiile exemplare perfecte. Stimuland zamislirea unor superstitii complexe in randul populatiri cu un nivel mediu de cultura (prin instaurarea a ceea ce Ecaterina Oproiu numeste “fenomenul divismului”), starurile au devenit instrumente de profit dintre cele mai eficiente pentru cei intresati in manipularea constiintelor. Studiind fenomenul, sociologul francez Edgar Morin l-a denumit “mimetism de adaptare” si l-a caracterizat astfel: “Toate aceste imitatii ale frumoaselor maniere, ale coafurii, frumusetii, seductiei tind spre acelasi scop – de a avea succes, de a se impune … Toti acesti imitatori exprima nevoia profunda de a-si afirma propria individualitate. Aceste buze rosii triumfatoare, acest suras pasionat al frumusetii, aceasta nevoie de a iubi si de a fi iubita dezvaluie ca fiecare femeie vrea sa se transforme intr-un mic idol”.

Oameni de afaceri s-au imbogatit sau au saracit din cauza imitarii superstitioase de catre public a stelelor de cinema. Bernard Waldam a facut avere deschizand, in anul 1930, ateliere de croitorie pentru standardizarea si raspandirea pe piata a hainelor inspirate din filmele de succes, purtate de vedete.

In schimb, filmul “S-a intamplat intr-o noapte” in care Clark Gable a aparut gol sub camasa, a dat o lovitura de gratie producatorilor de maiouri care au cerut prin sindicat suprimarea scenelor ce le-au purtar ghinion.

In iuresul aceleiasi goane dupa succes, generatii de copii americani – ne spune Margaret Thorp – au fost chinuiti de parinti din cauza lui … Shirley Temple. Li s-au facut bucle, li s-a dat ca hrana ceea ce prefera vedeta-idol doar, doar, vor dobandi talentele ei in artele dansului si cantului. Nu de putine ori, tinerii dornici de succes si-au lasat topite personalitatile in vasul de aur in care se scaldau zeitatile “uzinei de vise”.

Toate exemple de manifestare a unor superstitii moderne au demonstrat, credem, ca emanciparea omului contemporan nu inseamna si o eliberare deplina a sa de modul religios de traire a realitatii. Desi se declarau ateu, atata vreme cat explicatiile stiintifice nu-i vor hrani pe de-a-ntregul foamea de certitudini, va apela la povestile mitice exemplare pe care i le rosteste stramosul sau ancestral din abisurile psihicului. Masura in care plecam urechea la astfel de povesti depinde de fiecare dintre noi.