Sâmbătă, 05 Iulie 2014 01:03 |
Salzburg - o bijuterie a Austriei
Desi este un stravechi oras al sarii – cum se traduce numele sau german (care se datoreaza explorarii si comercializarii bogtelor zacaminte de sare din apropierea urbei) – Salzburg isi bazeaza existenta, dezvoltarea, renumele si marea sa importanta in istoria zone, pozitiei sale la rascrucea drumurilor care, trecand Muntii Alpi, unesc centrul cu vestul Europei. Ca urmare, explorarea hotelurilor, a hanurilor si a popasurilor, serviciile, in primul rand turistice, pentru numerosii calatori in trecere prin “pasul Salzburgului” reprezinta de multe secole principala sursa de venituri a locuitorilor. Dupa 1623, cand si-a deschis portile Universitatea, mare “producatoare” de teologi si turisti, acestor servicii li s-a adaugat, cu mare pondere economica, si gazduirea numerosilor studenti.De-a lungul timpului, aici s-au construit aici castele, palate, catedrale, biserici si alte cladiri monumentale unice prin frumusete, care au supravietuit si chiar au renascut din grelele incercari ale istoriei si care fac astazi din Salzburg o bijuterie de civilizatie urbana, o podoaba de pret a Tirolului austriac, pe masura splendorii asezarii sale naturale. Salzburg inseamna mai multe orase intr-unul, cel al bisericii catolice, cu monumentele sale de cult, cel al artelor plastice, mari si mici, si, nu in ultimul rand, cel al muzicii. Deseori aceste orase interfereaza sau se dezvolta unul din altul. Si pentru a le distinge personalitatea pentru a trai plenar experienta unica a vizitarii lor, turistul trebuie sa apeleze, pe langa ghiduri, la cartile de istorie si la cele de muzica, precum si la albumele de arta. Asezarea de pe malurile raului Salzach este mentionata, pentru prima oara in istorie, in vremea imparatului Claudius, in primul secol al primului mileniu, cand a fost ridicata la rangul de municipium, sub denumirea de Juvavum. Orasul si-a pastrat numele roman pana la finele veacului al VIII-lea, cand se folosea deja, de o buna vreme, si numele nou – Salzburg, biruitor in cele din urma, ca si limba germana, asupra limbii latine. La cumpana secolelor al VII-lea si al VIII-lea, Rupert, episcop de Worms si ruda a Merovingienilor, regii francezilor, a intemeiat, aici, Manastirea Sfantul Petru, cea mai veche din Austria (bazilica romanica refacuta in secolele XVII-XVIII, ce poate di vazuta in Piata Catedralei) Orasul Salzburg a fost daruit misiunii crestine infiintate in vale, careia, apoi, ducii bavarezi, stapani ai acestor tinuturi, i-au donat proprietati funciare, intinse si bogate. Opera lui Rupert a fost continuata de irlandezul Virgiliu, care a patronat consturirea primei catedrale din Salburg, o opera monumetala. In 798, provincia bisericeasca Salzburg a fost ridicata la rang de arhiepiscopat, ca dovada de incredere a imparatului Carol cel Mare in episcopul de atunci, Arn. Arhiepiscopiii de Sazburg au dobandit apoi si putere laica de adminstrare a averii considerabile a acestei provincii, care s-a largit si dezvoltat mult, in cursul Evului Mediu, prin donatii ducale si regale. Ca un semn al acestei puteri, Salzburg a primit, in 996, dreptul de a emite moneda proprie. In 1060, pe creasta unei coline de 542 m, care domina orasul, arhiepiscopul Gebhard a pus temelia fortaretei Hohensalzburg, care a fost pana in secolul al XV-lea resedinta conducatorilor religioasi ai provinciei. Acest ansamblu de bastioane, ziduri si incaperi bogat decorate, in stil gotic, la care si-a adus contributia fiecare din lungul sir de arhiepiscopui care au locui acolo, sta in picioare pana in zielele noastre si ofera turistilor care ajung aici, pe platformele de la inaltime, o splendida panorama asupra orasului. Pe la 1200 a fost consturit marele dom, cu cinci nave, la vremea sa cea mai mare constructie romanica din intregul spatiu lingvistic german. Dupa 1600, acest dom romanic, avariat grav de incendiiile abatute asupra orasului, ca si numeroase alte cladiri vechi au fost sacrificate de arhiepiscopul Dietrich de Raittenau, pentru a se putea incepe reconstructia, in stil baroc, a orasului. Asa se facea ca la Salzburg au fost ridicate, de catre arhitecti italieni, primele constructii mai importante ale barocului timpuriu austriac, intre care noul Dom, opera lui Santino Solari. Aceasta catedrala impunatoare poate fi vizitata, ca si muzeul Domului, tezaurul si galeria de arta si miniaturi, in Piata Domului din Salzburg. Palatul rezidential al arhiepiscopatului, situat in Rezidenzplatz (unde poate fi admirat si celebrul Glockenspiel – Turnul orologiu, cu cele 35 de clopote turnate la Anvers, si poate fi audiat spectacolul muzical al ceasului din turn), a fot terminat de arhiepiscopul Paris London pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Aceluiasi print al Bisericii i se datoreaza noile fortificatii ale orasului (menite sa-l apere mai bine, in cursul Razboiului de 300 de ani), braul de bastioane, dupa metoda venetiana, si santurile semicirculare care au inlocuit zidurile crenelate medievale. Resedinta arhiepiscopului a continuat sa fie perfectionata si largita conform principiilor urbanistice baroce pana spre mijlocului secolului al XVIII-lea. O alta importanta opera de arhitectura baroca este Palatul Mirabell, terminat de arhiepiscopul Dietrich von Rattenau la inceputul secolului al XVII-lea si mult imbogatit din punct de vedere artistic in deceniile si secolele urmatoare. Impreuna cu parcul din jur, cu impresionante ornamente florale, cu statui si bazine, si muzeul de arta baroca amenajat acum acolo, Mirabell este azi una dintre marile atractii turistice ale Salzburgului. Dupa 1818, palatul, deteriorat in urma unui incendiu, a fost recladit de arhitectul Peter Nobile, in stil neoclasic.
Newer news items:
Older news items:
|

Carbonul referat chimie Carbonul se gaseste in natura sub forme foarte variate: forma cea mai curata este Diamantul care, dupa cum stim cu totii, este o piatra pretioasa si...
Read more
Inlocuitori pentru zahar Cand spui dulce, spui de fapt zahar. Totusi, stim ca zaharul alb este un pericol zilnic pentru sanatatea noastra. V-ati saturat sa folositi zaharul si vreti sa il...
Read more
Horoscop Capricorn mai 2014 Afla horoscop Capricorn mai 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna mai 2014 pentru zodia Capricorn: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Bai cu plante medicinale in fitoterapia bolilor metabolice Baile de plante medicinale la domiciliu pot fi foarte utile in profilaxia si ameliorarea bolilor metabolice. Cititi aici cum puteti pregati baile de...
Read more
Horoscop Rac noiembrie 2013 Afla horoscop Rac noiembrie 2013. Afla previziunile astrologice pentru luna noiembrie 2013 pentru zodia Rac: dragoste, cariera si bani, sanatate. Horoscop Rac noiembrie 2013 - Dragoste Nativii Rac...
Read more
Praid Praid este un mic orasel, poarta de intrare dinspre vest in judetul Harghita, devenit celebru in principal datorita minei de sare de aici. Praid se afla la 9 km de...
Read moreTudor Arghezi - Drumul cu poveşti Trece ca o pânză, desfăcut din trâmbe,Vântul rău şi taie dealurile strâmbe.Ia pustietatea vânătă din dungă,Răscolind scaieţii şi răchita lungă.În copacii negri recea lui...
Read more
Regele Mihai I al Romaniei Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-mama Elena. Este...
Read moreLantul supravietuirii Lantul supravietuirii este alcatuit din verigile de baza necesare pentru a salva cel mai mare numar posibil de pacienti aflati in stop cardio-respirator (SCR) in faza prespitaliceasca. Puterea acestui...
Read more
Poteca Scaiusului din Masivul Ceahlau In jurul cabanei 7 Noiembrie exista multe locuri de excursie interesante prin formele de relief caracteristice si prin ansamblul vegetatiei care imbina peisaje...
Read more
Lucian Blaga - Amintire Unde eşti astăzi, nu ştiu.Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.Pe culmile vechi unde soarele iese din pământprivirile tale erau albastre şi-nalte...
Read more
Acatistul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă Sfântul Gheorghe este prăznuit de biserica ortodoxă pe 23 aprilie. Rugăciunile începătoare, apoi: Troparul, glasul al 4-lea Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor...
Read more
Curiozitati despre pasari Ochiul boului, una dintre cele mai mici pasari care traiesc pe la noi, are un cantec foarte puternic: peste 71 decibeli, la o distanta de 5 metri de...
Read more
Horoscop Fecioara iulie 2014 Afla horoscop Fecioara iulie 2014. Afla previziunile astrologice pentru luna iulie 2014 pentru zodia Fecioara: dragoste, cariera si bani, sanatate.
Read more
Botezul si ispitirea lui lisus Hristos Botezul Domnului este praznuit pe 6 ianuarie. Sarbatoarea e cunoscuta in popor sub denumirea de Boboteaza. De fapt, este botezul in apa Iordanului...
Read more
Biblioteca Brukenthal din Sibiu Printre cele mai vechi instituti de cultura din Sibiu se numara si Muzeul Brukenthal, instalat in Palatul fostului guvernator al Transilvaniei, construit in 1791 in stil baroc,...
Read more