Psihosociologia fricii

In ultimele decenii Romania a fost o “societate infricosata”. Aproape la toate segmentele populatiei, pana la nivelurile cele mai inalte, frica ne-a impins spre lasitate, pe unii dintre noi facandu-i sa vada pericolul mai mare decat era in realitate. “Metus interpres semper in deteriora inclinatus” (Frica vede raul mai mare decat este).

Frica – o stare afectiva normala

Ca traire subiectiva a unei situatii periculoase, frica reprezinta o emotie fireasca. Cui nu i-a fost vreodata frica?! Cine nu a incercat in anumite situatii primejdioase – reale sau doar imaginare – un sentiment de teama, resimtit cu o intensitate diferita in functie de evenimentul declansator, dar si al modului de evaluare a acestuia? Cel care a scapat de la inec se teme si de apa din lighean.

Psihologii remarca ca situatia obiectiva contine doar in parte periculozitatea; individul ese cel care interpreteaza respectiva situatie ca deosebit de periculoasa sau total inofensiva. Ajungem astfel la minunea minunilor, fiinta umana, care valorizeaza obiectele, imprejurarile de viata. Doar o persoana absolut inocenta nu se teme de nimic. Guy de Maupassant spunea candva ca “Nu ti-e frica intr-adeavar decat de ceea ce nu cunosti”. Si asa si este. Inca din primul an de viata copilul invata ca anumite lucruri ii produc durere si incepe sa se teama de ele. Asa-numita “frica concreta” apare in luna a sasea. In primii trei ani de viata, cu cat copilul este mai inteligent, cu atat se teme de un numar mai mare de lucruri periculoase, fireste, daca intra in contact cu ele. Aceasta frica reala, concreta, justificata si justificabila reprezinta un indiciu al normalitatii.

Ca frica se invata nu mai constituie de mult o ipoteza. Experimentele lui John Watson au devenit un bun comun in psihologie. In ce contau aceste experimente? In tarcul unui copil mic se introducea un cobai. Copilul se juca linistit cu el. Dupa cateva “intalniri” de acest fel, aparitia cobaiului a fost insotita de un sunet alarmant. Teama produsa de semnalul sonor s-a extis si asupra prezentei cobaiului. Conditionarea s-a dovedit atat de puternica incat simpla aparitie a cobaiului a inceput sa-l inspaimante pe copil. Experimentele conduse de initiatorul orientarii behavioriste in psihologie au demonstrat ca refluxul conditionat joaca un rol insemnat in inducerea fricii, ca si a oricarui sentiment, de altfel.

Frica, asadar, se dobandeste ca o reactie de aparare in cursul experintelor traite si se manifesta atat in plan psiho-comportamental, cat si la nivel psihofiziologic. Pe fondul neurovegetativ (palpitatii, hiperactivitatea glandelor sudoripare, hipertensiune musculara) se instaleaza o neliniste accentuata. Aceasta mobilizeaza organismul, facand posibila depasirea pericolelor.

Frica dezorganizatoare

Uneori frica dobandeste un caracter negativ, dezorganizand activitatile umane, generand panica. Epicur spune ca: “Scopul tuturor actiunilor noastre este sa fim eliberati de suferinta si frica si, dupa ce am atins acest tel, furtuna sufletului se potoleste”. Si cata dreptate avea! Cercetarile psihosociale l-au confirmat deplin in urma urmatorului experiment: s-au introdus subiectii de experiment intr-o incapere prevazuta cu 4 usi. Fiecare putea iesi pe orice usa dorea, dar in experimentul urmator respectiva usa ramanea blocata. Subiectii au invatat repede regula. In cursul uneia dintre probe s-a aruncat cu apa peste cei din camera experimentala, care s-au repezit speriati spre cea mai apropiata iesire, fara a mai tine seama de ceea ce invatasera cu privire la blocarea succesiva a usilor. Concluziile specialistilor isi patreaza partial valabilitatea: intr-adevar, cand ii este frica, omul se comporat sub nivelul capacitatilor sale. Studiile psihologice mai recente au infrimat insa opinia ca frica ar reprezenta o “emotie inutila, nociva chiar”. Ea devine nociva cand amenintarea nu exista (anxietate patologica), dar intenstatea ei este disproportioanata si daca se transforma in panica.

Unii specialisti fac distinctie intre anxietate si frica; altii considera ca anxietatea nu ar desemna decat trairea subiectiva a fricii. Din punct de vedere psihosocial, intereseaza fenomenul fie ca il denumi anxietate (de la latinescu “anxietas” – ingrijorare, neliniste), fie ca ii spunem pur si simplu frica. Discursul filosofic introduce anxietatea ca dimensiune ontologica a fiintei umane sau face din angoasa – expresie psihofizilogica a anxietatii – o tema de profunda reflectie. In limitele normalitatii, angoasa nu reprezinta altceva decat nivelul de intensitate sporita a fricii sau anxietatii.