Poveste de Sfantul Nicolae

Au fost odata ca niciodata un om si o femeie care aveau trei fete, una mai cuminte si mai frumoasa ca cealalta. Dar intr-o zi, omul ramase vaduv de sotie si mare mai fu supararea lui. Seara, cand ramase singur cu fetele, ofta adanc si tot vorbi, el cu el, de unul singur.

- Draga mea sotioara, ne-ai lasat si-am ramas singur cu fetitele noastre. Oare ce-o sa ne facem noi? Ce-o sa ma fac eu singur cu ele? Cum sa le spun fetitelor necazul nostru? Of, of, of! se supara el si apoi le inveli pe cele trei fetite, care adormisera langa foc, dupa care, se culca si el, amarat.

A doua zi de dimineata, omul nostru se trezi si, suparat, pregati masa in liniste, apoi merse in curte si dadu de mancare animalelor. Le lasa pe fetite dormind si pleca de cu zor, la lucru. Dar cu gandul, tot la copilasii lui si la cum s-or gospodari ei fara o mana de femeie in casa, dar mai ales, cum ar trai ele, fara dragostea mamei.

Dar uite ca fetitele, trezindu-se si negasindu-si mama, incepura sa deretice prin casa, asa mititele cum erau, pentru ca voiau sa-si bucure parintele. Si invatara ele iute cum sa se gospodareasca in lipsa tatalui lor, asteptandu-l in fiecare seara, cu mult drag.

Mare mai fu si bucuria omului cand vazu ce fete are, harnice si cuminti.

- Dragele mele fetite, mamica voastra care e sus in cer o stea, va priveste in fiecare noapte si va vegheaza si mare-i e bucuria cand va vede atat de cuminti si harnice.

- Da, taticule, dar noua ne e dor de ea si asteptam in fiecare seara sa ne spuna povesti, ii raspunse fetita cea mica.

- Stiu, fetele tatii! Stiu.

Si in noaptea aceea era un cer senin si straveziu, iar stelele se iveau sus, stralucind pe bolta.

- Vedeti steluta aceea de langa frumoasa luna noua? Acolo e mamica voastra care va vegheaza somnul...

Si tot povestindu-le astfel, fetitele adormira visand-o pe mamica, cea care le alina dorul in fiecare noapte.

Si tot asa trecura zi dupa zi si omului nostru ii slabira puterile si de ce lucra inainte pana in faptul serii, acum abia daca mai putea lucra pana in miezul zilei. Si mai dete si-o saracie peste acele locuri, de nu mai aveau oamenii ce manca. Apoi omul isi vandu animalele din ograda pe-o nimica toata si mai traira un timp cu socoteala, din ceea ce vandura.

In cele timpuri, sosi o baba prin satul acestor oameni. Batrana era singura-singurica pe lumea aceasta si tare-i mai placeau copiii. Ei, dar vezi ca... baba era plina de nestemate si de banuti de aur, caci ea slujise o viata la curtea unui imparat si acesta, vazand-o batrana si neputincioasa, ii daduse drumul sa umble prin lume si o rasplatise cu varf si indesat pentru toata viata petrecuta in slujba, la curtea sa.

Si cum stia imparatul ca batrana iubeste copiii, ii dete acele bogatii si-i spuse sa umble prin lume, sa-si caute copii de suflet prin satele nevoiase,  poate s-ar gasi niste oameni sarmani care sa-si vanda copilasii, ca sa-si poata duce traiul. Si asa facu batrana pana ce ajunse in satul omului nostru. Batu ea ce batu pe la portile gospodarilor, dar nu gasi pe nimeni care sa-si vanda copiii caci, de bine- de rau, mai aveau oamenii cate ceva sa puna pe masa. Si iacata ca ajunse la un vecin de-al omului nostru, pe care il intreba de n-are copii sa-i vanda.

- Ei, matusa, eu n-am ce-ti da, caci n-am copii si nici nevasta. Si atata cat sa pot trai, mai muncesc si eu. Dar tocmai bine-ai nimerit, ca uita-te si dumneata peste drum, la casa aceea. Acolo sta un om necajit si sarman care a ramas vaduv cu trei copii. Ia du-te de-ncearca-ti norocul, ca poate ti-i pricopsi c-o mandrete de fetita. Caci dupa cate stiu, omul e bolnav, si-a vandut animalele si nu cred ca mai are cu ce sa-si duca zilele, caci saracia asta ne-a facut pe toti nevoiasi.

- Multumesc, omule, sa-ti deie Dumnezeu sanatate!

Si iute ajunse baba la usa omului si batu de se auzi in toata ograda.

- Mergi, femeie, striga omul bolnav din pat, du-te sanatoasa, ca n-am ce-ti da!

- Ehei, omule, chiar tu ai ce sa-mi dai. Dara deschide usa, sa-ti arat eu ce banuti de aur si nestemate ti-oi da, daca facem impreuna targul. Si-apoi vei trai fericit si-ti vei lua leacuri sa te vindeci si multe cele.

- Du-te de-i deschide, ii spuse omul fetei sale mai mici si pofteste-o, sa vedem ce vrea sa ne spuna.

Si intrand baba, se uita cu atata drag la minunile de fete, de-i scanteiara ochii, nu alta. Apoi se apropie de barbat si-i spuse sa-si trimita fetele de-acolo, caci numai asa ii va spune ce targ avea pentru el. Omul isi trimise fetele si asculta pe baba.

- Uite, eu ti-oi da tot ce-am agonisit intr-o viata, slujind la un imparat, daca mi-i da tu mie una din aceste mandrete de fete, ca tare dragi mi-s copiii, si-om trai bine in lumea mare, nu te-ngriji tu de asta. Apoi si tu cu fetele care-ti raman, veti duce o viata linistita daca te-oi ajuta cu banutii astia.

Dar omul se supara tare si mai ca-i venea a plange.

- Nu pot, nu pot, femeie, caci numai atata bucurie mai am eu pe lumea asta. Si daca ni-i sa traim saraci, apoi asa sa fie, numai ca tare mi-e frica sa nu ma sting si eu ca mamica lor si sa ramana ele singure pe lume, in saracia asta.

- Ei, omule, facu baba, d-apoi bine ti-a fi cand ii sti ca fetele tale se usuca de foame, singure pe lume?

- Nu pot, femeie, nu pot, se supara barbatul.

- Taticule, se auzi atunci vocea fetitei mezine, pentru ca ascultase toate cele spuse de batrana, lasa-ma pe mine sa merg cu ea in lume, caci vreau sa te stiu sanatos, iar pe surioarele mele sa nu le stiu flamande. Si-apoi, nici mie nu mi-a fi greu, doar ca dorul imi va da uneori tarcoale. Dar vreau sa te stiu sanatos, taticule.

Omul planse si ofta caci draga ii era fata, dar mai cu rugaminte, mai cu lacrimi, se invoi.

- Bine, femeie, numai sa mi-o lasi pana maine dimineata, sa ma mai bucur putin de ea.

Batrana se invoi si pleca povatuind-o pe fata sa-si pregateasca haine groase pentru drum, ca afara era frig si zapada.

Toata seara statura impreuna, tatal si fetele langa foc si povestira ce povestira, apoi se rugara la Dumnezeu sa iasa bine din aceasta incurcatura. Dar vezi, ca numai o minune ar fi putut sa-i scape de aceasta invoiala. Insa ei se rugara cu atata credinta in suflet si pentru ca stiau de puterea mare a lui Dumnezeu, mai nadajduiau intr-o minune. Apoi adormira cu sufletele impacate.

Caci, uitasem sa va spun, dar in acea seara era chiar ziua de 5 decembrie, iar Sfantul Nicolae vazand atata credinta, iubire, harnicie si bunatate, se indupleca si infaptui o minune. Sfantul Nicolae veni sa vada acei copii minunati dormind langa foc. Cobori pe horn si-i privi cu mare drag, ii binecuvanta, iar cand dadu sa plece, vazandu-le cizmulitele curatate langa horn, le lasa acolo daruri multe si frumoase dar si o punga plina cu arginti si pleca iute sa nu-i trezeasca.

A doua zi dimineata, fetitele se desteptara si, cand isi vazura cizmulitele, incepura sa salte de bucurie.

- Taticule, taticule, ia uite ce minune!

Si privind el cu luare-aminte spre daruri, intelese ca minunea era un dar ales.

- Astazi e ziua Sfantului Nicolae si el ne-a adus aceste daruri, pentru ca s-a induiosat de noi. Dragele mele fetite, haideti sa cinstim aceasta zi, caci e un prilej de mare bucurie pentru noi.

Dar nu apuca bine sa termine de zis ca hop, in usa si batrana.

- Dar ce se intampla aici?

- Uite, Sfantul Nicolae ne-a trimis aceste daruri, asa ca nu mai suntem nevoiti sa ne vindem fetita.  Batrana planse o data cu o lacrima care umplu o covata,indurerata ca nu mai are copil. Iar cand o vazu fetita, se indupleca de dansa si pe loc ii veni gandul cel bun.

- Lasa matusica, nu fi trista! De ce sa pleci in lume, cand poti sa stai aici cu noi si sa ne spui povesti in fiecare seara?

- Eu as putea sa va ajut cu ce-am agonisit pana acum, dar imi ingaduiti sa stau cu voi, aici in casuta voastra?

- Da, matusica, dar stii sa ne spui o poveste?

- Cum sa nu, fetitele mele! Iaca, a fost odata un imparat. Si acest imparat avea o slujnica.

Ea munci pentru el pana la adanci batranete...

Si asa isi depana batranica firul vietii, pana ajunse la seara Sfantului Nicolae, noaptea care ii adusese atata bucurie in suflet.

Si de atunci traira impreuna, fericiti, sarbatorind cu drag si cinstind, in fiecare an, ziua Sfantului Nicolae caruia, pentru ca era batran, au inceput sa-i spuna "Mos".

Autor: ADINA UNGUR