Interferente.ro Turism Statiuni montane Partii de ski statiunea Poiana Brasov

Joi, 29 Decembrie 2011 02:16

Partii de ski - statiunea Poiana Brasov

 

Poiana Brasov este cea mai apreciata statiune de odihna si tratament cu sezon permanent din Romania, fiind situata in partea sud-estica a tarii, in judetul Brasov, la poalele Masivului Postavaru (Carpatii Meridionali).

 Statiunea Poiana Brasov se afla situata la o altitudine de 1030 m si la 15 km sud-vest de municipiul Brasov.

 In sezonul rece, pe timp de iarna, in perioada decembrie-aprilie, oferta este larga si include o sumedenie de activitati si actiuni care pot fi intreprinse:

§         exista partii cu grade diferite de dificultate,

§         exista centre de inchiriere a unor echipamente de ski si materiale sportive,

§         se poate practica skiul alpin,

§         se poate practica saniusul pe partii special amenajate,

§         se poate practica patinajul pe patinoarul artificial,

§         se poate face plimbari cu sanii trase de cai,

§         se poate invata schiul cu inspectori de specialitate in cadrul scolii de schi, specializata in schi alpin, atat pentru incepatori, cat si pentru avansati.

 

Partiile de ski din statiunea Poiana Brasov reprezinta o zona foarte cautata pentru turismul montan si alpinism. Acestea au grade diferite de dificultate. Exista: 

§         partie olimpica,

§         partii pentru coborare si slalom urias,

§         partie pentru slalom special,

§         trambuline.

Toate acestea sunt deservite de 2 linii de telecabine, o linie de telegondola si 7 teleschiuri, de care pot sa beneficieze toti cei care doresc sa schieze, atat copii, cat si adulti, atat incepatori, cat si avansati. Toate partiile de schi ale statiunii Poiana Brasov se afla in Masivul Postavarul.

 

 

Partii de ski din Poiana Brasov

Va prezentam cele 9 partii de ski mai cunoscute din Poiana Brasov, cu grade diferite de dificultate.

 

Denumirea partiei 

Dificultate

Lungime

Diferenta

de nivel

Zapada artificiala

Nocturna

Bradul

usor

500

85

Da

Da

Kenzel

greu

315

138

Nu

Nu

Lupului

greu

2860

775

Nu

Nu

Sulinar

mediu

2441

645

Nu

Nu

Ruia

greu

540

198

Nu

Nu

Subteleferic

greu

2200

280

Nu

Nu

Drumul Rosu

usor

4600

630

Nu

Nu

Slalom

mediu

575

217

Nu

Nu

Stadion

usor

300

32

Nu

Nu

 

Cea mai mare partie are o lungime de 4,6 kilometri. Este vorba de partia Drumul Rosu.

Aceste noua partii insumeaza o lungime totala de 14.331 metri si au grade diferite de dificultate. Transportul pe cablu este, de asemenea, variat, iar cea mai mare noutate o reprezinta o telegondola foarte moderna, care a fost inaugurata in 2009.

 

Harta - Partii de ski - Poiana Brasov

 

Infrastructura si extindere

In urma lucrarilor majore de infrastructura efectuate in cursul anului 2011, suprafata schiabila a statiunii Poiana Brasov a crescut cu aproximativ 35 de hectare fata de 2010, ajungand in acest moment la 85 de hectare, fiind cel mai mare domeniu schiabil din Romania.

Lungimea partiilor inainte de amenajare a fost de 16,4 km, iar acum este de 24 km. De asemenea, latimea medie a partiilor a fost de maximum 20 m, iar acum a ajuns la 45 m.

Gradul de dificultate al partiilor de schi a fost pastrat, cu toate ca a suferit modificari prin corectii de panta, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile si prin marirea numarului de partii de legatura, astfel incat schiorii sa poata trece usor de pe o partie pe alta.

Pe intregul domeniu au fost amplasate instalatii de producere a zapezii artificiale pentru a mari perioada de schi si pentru a creste calitatea conditiilor de practicare a sporturilor alpine, astfel incat sezonul de schi poate fi prelungit acum la patru luni pe an.

Pentru producerea zapezii artificiale s-a construit pe platoul Ruia un lac de acumulare la altitudinea de 1490 m, care se intinde pe o suprafata de 1,4 hectare, o adancime de 15 m, cu o capacitate de 140.000 de metri cubi, precum si o instalatie de inzapezire care cuprinde trei statii de pompare, pompe, 19 kilometri de conducte, 24 de tunuri de zapada (14 fixe si 10 tunuri mobile), 120 de lancii si 4 masini de batatorit zapada.

Pe domeniul schiabil modernizat au fost montate doua linii noi de telescaun, una de sase locuri pe partia Ruia si una de patru locuri pe partia Lupului. Astfel, capacitatea de transport a domeniului schiabil s-a dublat, ajungand la peste 8500 de persoane pe ora. Au fost montate peste 150 de saltele de protectie si 3 km de plase de protectie si siguranta de diferite categorii.

 

Harta - Partii de ski - Poiana Brasov - dupa extindere

 

Stratul de zapada dureaza circa 120 de zile pe an. Primii fulgi de zapada cad cam spre sfarsitul lui septembrie, iar ultimii cam spre sfarsitul lui aprilie. Patura de zapada poate fi garantata incepand cu jumatatea lunii decembrie pana la sfarsitul lui martie, iar grosimea stratului de zapada este in medie de 50-60 cm in poiana si de aproximativ 100 cm pe munte. Pentru ca stratul de zapada sa fie optim, atunci cand e cazul se pun in functiune tunurile de zapada, iar zapada artificiala ingroasa stratul de omat depus.

Poiana Brasov este singura statiune de schi care atrage anual numerosi turisti englezi, fiind chiar votata de catre acestia ca cea mai ieftina destinatie de schi din lume.

Ofertele de cazare sunt foarte variate, exista pensiuni, vile, cabane, hoteluri, cele mai multe fiind clasificate la trei si patru stele. Exista, de asemenea, terenuri de sport, discoteci, baruri si restaurante.

 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: