Obiceiuri de igiena pentru sanatate - o scurta istorie si evolutie

Dincolo de aspectul medical, igiena se plaseaza pe terenul moralei. Ea priveste raportul individului cu sine. Raspunzand unei presiuni sociale, pentru a pastra aparentele, sau unei presiuni interioare, in eterna cautare a puritatii, a unei integritati personale, oamenii s-au conformat specificului regulilor de igiena de-a lungul timpului pentru sanatatea lor. Caci aceste regul au existat dintotdeauna. Dar conceptele de “curat” si “murdar” n-au avut aceleasi intelesuri ca in veacul nostru.

In secolul Regelui Soare, de exemplu, a fi “curat” inseamna a respecta canoanele modei. Imabaiatul nu se practica. Curtenii si regele insusi isi spala doar mainile si isi sterg fata. La Versailles exista un apartament al bailor pe care Ludovic al XIV-lea il transforma in locuinta pentru contele de Toulouse, fiul, legitimat, al sau si al doamnei de Montespan. Propria sa baie de marmura devine bazin de gradinita. Apa nu lipseste la palat, dar lumea prefera sa o vada in artezenile si cascadele din parc.

Lucru paradoxal daca avem in vedere ca, in Evul Mediu, baia se practica. Se practica pentru placerea pe care o procura si nu in scopuri bine definite de curatire. Sfaturile igienice de respectat se limitau la spalatul zilnic al mainilor si al fetei. In secolul al XIII-lea, Parisul numara 26 de bai, inclusiv bai de aburi care, cateva secole mai tarziu, dispar aproape in totalitate. Motivul? In secolele VI si XVII se crede ca apa patrunde prin piele in organism, il perturba si il slabeste, iar, prin porii deschisi, il face accesibil epidemiilor. Dar unde toaleta “uscata” a curtenilor.

Dar fobia lichidului nu afecteaza preocuparea pentru o lenjerie de corp care sa straluceasca de curatenie. Ea este schimbata tocmai in intentia de a indeparta murdaria. Tot o toaleta este si ceremonia solemna si zilnica a schimbarii camasii regelui la curtea lui Henric al II-lea sau Henric al III-lea. Regulile colectivitatilor reflecta acest aspect al igienei la toate categoriile sociale, inclusiv la calugari. La sfarsitul secolului al XVI-lea, un iezuit isi schimba camasa in fiecare luna, in 1620, in fiecare saptamana, la sfarsitul secolului al XVII-lea, de doua ori pe saptamana. Lenjeria incepe sa se vada tot mai mult la haine – dantele parfumate se revarsa din abundenta la gat si maneci. O strategie a iluziei: corpul arata curat in straie curate.

Daca secolul al XVIII-lea accepta sa se reintoarca la baie, este pentru ca se apropie conceptia despre apa si corp. o serie de monografii medicale trateaza despre “virtutile bailor apoase”, cum erau numite. “Enciclopedia” face o apologie a bailor reci, care amplifica “miscarea progresiva a umorilor”. Intre cald si rece este granita dintre slabiciune si vigoare. Oricum, baia rece tine mai mult de dorinta decat de practica.

La Paris, statisticile arata ca francezii se imbaiaza o data pe an in timpul monahiei lui ludovi al XVIII-lea, si de doua ori, in timpul printului presedinte, in 1850. cigfrele se refera, insa, la baile publice. De fapt, igiena este ierarhizata social. O mica parte a burgheziei, a aristocratiei poseda bai in casa. Restul isi aduc baia la domiciliu (un utelaj impresionant cu butoaie de apa calda si hardau) sau folosesc baile de lux, cum sunt cele chinezesti de pe marile bulevarde. Pentru saraci ramane baia in Sena – asa cum ne-o infatiseaza Dumier in desenele sale.

In 1821, “Consiliul salubritatii”, din departamentul Senei, afirma ca “un popor prieten al curateniei devine prieten si cu orfinea si disciplina”. In spatele subventiilor de stat pentru baile publice sau al alocatiilor din “caseta” personala a lui Napoleon al III-lea pentru construirea lor, se afla ideea ca mizeria incepe de la zdrente. Fiecare noua criza economica lasa pe drumuri alti saraci. In orasele primei industrializari, burghezia foloseste preceptele de igiena ca o pastorala: “curatenia este unul din elementele ordinii; ea genereaza contra viciului”.

Apa, aerul, lumina devin cuvinte cheie ale oricaror amenajari urbane. Conductele adupa apa in orase, canalele de scurgere dreneaza apele folosite. Cand, dupa 1870, Padteour si epigonii sai popularizeaza ideea vietii microbiene, igiena moderna isi intra in drepturi. Studiile despre popularia microbiana stabilesc, stiintific, spalatul ca profilaxie. Si totusi, mai exista temeri puternice la mijlocul secolului. Balzac, care isi instalase baia la domiciliu, marturisea ca ezita sa o foloseasca, dupa ce scrisese “Femeia superioara”, intr-o luna – fara sa se spele! -, de teama sa nu-l paraseasca vigoarea inainte de a incepe “Cesar Birotteau” …

Privilegiul de a avea baie in locuinta se democratizeaza. Revistele de arhitectura arata ca, spre 1900, nu se mai poate concepe construirea unei vile sau imobil al marii burghezii fara bai. Burghezia de mijloc si celelalte paturi sociale dezavantajate vor mai avea, insa, de asteptat. Zonele sarace, paturile marginalizate din umbra marilor metropole occidentale, fara a mai aminti despre starea unor largi mase populare din “lumea a treia”, raman in continuare departe de binefacerile civilizatiei moderne.

Azi e ceva normal si obisnuit sa fie baie si apa in orice casa. V-ati imagina viata fara asa ceva?