O imagine a Borsecului la 1844

In partea sudica a muntilor Calimani, la 24 km departare de Toplita, se gaseste renumita statiune balneoclimaterica Borsec. Asezata pe valea larga a Toplitei, intr-un minunat peisaj de paduri de brazi si tapsane, statiunea este binecunoscuta pentru izvoarele sale tamaduitoare. La inceputul veacului al XIX-lea ele au fost captate si, ca urmare, au luat fiinta stabilimentele balneare. Treptat-treptat, faima apelor minerale din localitate s-au raspandit in intreaga tara si dincolo de hotarele ei, incat, la fel ca la Herculane, la Amara sau la Balta Alba, veneau aici, pentru cura de aer si tratament, oameni de pretutindeni.

Unul dintre vizitatorii statiunii a fost si Vasile Alecsandri, care a descris calatoria sa la bai in povestirea-reportaj intitulata "Borsec", publicata integral in anul 1845, in Calendarul Foaiei Satesti din Iasi.

Pe atunci, scria bardul de la Mircesti, Borsecul era "o adunatura de vreo 50 de case de lemn, pustii si are multa asemanare cu mustele, care stau moarte toata iarna, pentru ca sa invieze in primavara". Odata cu inceputul lunii iunie, relata in continuare poetul, "casele se locuiesc incet-incet si in putina vreme ele se transforma intr-un targusor viu si plin de tot soiul de figuri straine".

Renumele de localitate cu ape tamaduitoare aduce aici, asadar, o multime de vilegiaturi, prilej pentru Alecsandri de a crea o pitoreasca galerie de portrete. El descrie ritualul curei: dimineata, cu ochii inca umflati de somn, oamenii beau burcut de la fantana, dupa care urmeaza baia propriu-zisa.

Alecsandri schiteaza fizionomiile si grimasele celor ce suporta cu greu raceala apei, creand o atmosfera danteasca de Infern. El se refera, de asemenea, la contrastele dintre indivizii apartinand diferitelor natiuni veniti la bai, contraste care dispar in groaznicul bazin, caci la Borsec toti sunt "frati in borviz". Dincolo de prezentarea acestui spectacol, surprins de scriitor cu umor si ironie, el comunica interesante informatii despre cele patru bazine existente la vremea aceea in statiune. Ele se numeau Lobogo, Saros, Elisabeta si Lazar, si aveau proprietati curative oarecum aparte: bazinul Saros era indicat, mai ales, pentru reumatism, in timp ce Lobogo pentru anemie.

Sunt infatisate, totodata, modalitatile de petrecere a timpului liber. Oaspetii, precizeaza Alecsandri, au posibilitatea sa participe la balurile organizate, intr-o sala de lemn "fara nici o alta decoratie decat niste fofoze de brad in care ard vreo 20 de lumanari de seu". Mai indicate erau insa promenadele la punctele de interes turistic din localitate "la Steclarie, la Cascada, la Pestera, la Stanci". Atractia principala ramane insa vizitarea Pesterii. Recomandand-o, poetul scria: "dar pentru ca sa fie vazuta in toata salbatica sa frumusete, trebuie ca persoanele ce vor intra inlauntrul ei sa poarte tortii. In acest chip privelistea e cu adevarat minunata ... Umbrele ce se intind in toate partile ca niste uriasi, gioeul, miscarile lor rapizi si spaimantatoare iti insufla un soi de groaza ce mareste efectul acele fantasmagonii".

Prin reportajul sau dedicat Borsecului, in urma calatoriei facute aici in 1844, Vasile Alecsandri surprinde o imagine realista a asezarii de atunci. O imagine care se constituie intr-o veritabila sursa documentara privind un moment de demult din istoricul renumitei statiuni balneoclimaterice de astazi.