Moartea Cleopatrei - pictura si versuri

“Moartea Cleopatrei” e o admirabila compozitie a pictorului Costin Petrescu. E un tablou de o rara frumusete.

Intr-un interior al unui bogat palat, probabil egiptean, se vede moarta de curand regina Cleopatra.

Aceasta femeie a carei frumusete zguduise atat de tare edificiul roman prin sechestrarea si moartea lui Antoniu si prin risipirea atator armate, aceasta femeie a cazut de asta data sub puterea lui Cezar Octavian, care a venit nu numai sa razbune rusinea Romei, dar insa si moartea unchiului sau Antoniu.

Cleopatra este acum prinoziera in insusi palatul sau si din moment in moment se astepta sa fie tarata la Roma si inhamata la carul de triumf. Soseste in sfarsit ziua in care trebuia sa fie smulsa din Palat. In tot timpul captivitatii ei, un legionar roman, amorezat in taina de dansa, a cautat toate mijloacele de a o scapa, dar in cele din urma, convins ca in afara de moarte nimic nu o poate scuti de injosire, i-a adus intr-un panier cu flori o vipera. Cleopatra, fara a ezita un moment, si-a apropiat vipera de san si s-a inveninat prin muscatura ei.

Doua sclave etipiene impartasesc cu fevotament soarta stapanei lor si cand trimisii lui Cezar vin sa ia pe Augusta captiva sunt suprinsi gasind pe patul de aur pe regina moarta.

Pe treapta patului, la capatai, una din sclave se lupta cu ultimele momente ale vietii.

In umbra perdelii se vede tristul personaj al legionarului amorezat care a asistat cu barbatie la moartea idolului sau. Ochii lui au ramas pironiti asupra fetei Cleopatrei pe ale carei buze a inghetat un suras de satisfactie.

De cealtalta parte, la capataiul reginei, a doua sclava, desi gata de moarte, totusi intr-o suprema fortare, se ridica, impodobeste pe stapana sa cu diadema regala si privind la cei doi romani care au ramas impietiti in loc si contrariati, vazandu-se nevoiti a nu indeplini ordinul Cezarului, le zice cu o voce stinsa: Priviti pe cea mai frumoasa regina din lume … luati-o acum!

Pe cat am inteles, acestea ar fi ideile de care a fost condus la realizarea operei: Moartea Cleopatrei. Adesea se vorbeste despre procedeele pictorilor si-i compara numaidecat cu celebritatile lumii, ca e in genul cutaruia sau cutaruia. De la arta nu poti cere altceva decat sa-ti placa, sa-ti stapaneasca simtirea in chip placut. Arta stapaneste simtirea, de aceea are putere moralizatoare, caci baza moralei e sentimentul, nu ideea. Ideea asculta de sentiment si sentumentul comanda. Cel fricos stie ca e foarte frumos ca la nevoie sa sari in foc, dar sentimentul lui de conservare il opreste sa sara: povetele inimii sunt mai puternice decat ale mintii. Tot pentru acelasi cuvant, tu o milos si nobil in sentimente, oricat te vei hotari sa fii barbat sau mojic, nu vei putea. In arta nu sunt idei, ci arta stapaneste ideile. Sa ne gandim, de exemplu, cine ar putea ghici titlul unei bucati de muzica: Primavara, Coucher du soleil, Au clair de la Lune, Reveil du Lion. Sunt o multime de titluri. Cu toate acestea cand auzi bucata cantata, o asculti, iti pare ca e ceva, dar nu-ti poti da seama ce este anume. Aceleiasi bucati poti sa-i dai bine si titlul de Pirmavara si de Au clair de la Lune si cine stie cate alte titluri. Principalul e ca sa-ti placa. Acelasi lucru pare si la Cleopatra. Nu se stie daca Cleopatra, regina Egiptului, o fi fost asa, dar ceea ce ne-a dat Petrescu Costin in tabloul sau, moartea Cleopatrei, e intr-adevar moartea unei Cleopatre si atata nu e suficient. Nu e nevoie de intrabari nici pentru istorici, nici pentru arheologi, etc. Arta este libera sa-si aleaga miljoacele dupa gust si dupa cum crede ea ca ne va putea fi placuta. Cine ne-ar putea asigura ca un tablou exact, dar absolut exact al mortii adevaratei Cleopatra ne-ar putea misca astazi pe noi?

Iata o descriere pentru tabloul - Cleopatra lui Petrescu Costin:

Pe un pat luxos de aur, Cleopatra moarta e culcata cam pe partea stanga in crucisul patului. Pieptul e gol si de la brau e acoperita cu o fin adraperie prin despicatura careia apare genunchiul stang: pozitie de repaos din cele mai naturale. Cleopatra e cu ochii inchisi. Fata si corpul incep a lua culoarea galbena a mortii, iar buzele sunt inca rosii. E moarta, dar pare ca doarme. Sufarea vietii de abia a incetat. Pe fata moartei se vede mutumurea legionarului roman care o adora in secret, o priveste cu un fel de nehotarare, ii regreta moartea si o priveste oarecum pentru ultima oara, dar in acelasi timp se vede multumit ca ea a scapat de injosirea ce o astepta. Sclava de la capatai, cu rpivirea aproape stinsa, voind sa potriveasca diadema moartei, pare ca ramane cu degete uitate la aparitia trimisilor romani. Cealalta sclava e n agonie, de aceea ce o are e nesigura: se sprijina sa mai stea in sus, dar puterile o parasesc, se lupta cu moartea.

Cei doi romani veniti sunt oameni ai datoriei, privesc cu surprindere, contrariati ca au venit degeaba.

In general, apoi, ca scena de interior tabloul e cald si prezinta o admirabila perspectiva de arhitectura. Vezi un palat mare, mare si pustiu, palat transformat in inchisoare. Ce capricioasa e soarta! Un tanar poet, dl. Alexandru Obedenaru, probabil amic a lui Petrescu Costin, a scris un sonet – Moartea Cleopatrei:

S-a despartit de vietuire,

De inutile agitatii,

In efemerele senzatii

Catre sclavie si pieire.

In voluptati si cucerire

Si prin lascive incantatii

Ar fi schimbat sub blonde spatii

Imperii largi in cimitire.

In al Egiptului dezadru

Jertfi splendoarea d-alabastru

A formelor de nereida;

Perind galera de pe Nil

Metaliei ochi a vrut sa-nchida

Sub dezmerdarea de reptil.

Imi pare insa ca sonetul e prea rece si poetul prea aspru cu Cleopatra, adica cu Cleopatra pe care ne-o prezinta in pictura Petrescu Costin. Caci, merita sa o zicem: Cleopatra noastra trebuie sa fie o pariziana, una din idealele noastre de cochetarie.

Tabloul Moartea Cleopatrei prezinta atat relief, incat ai crede ca esti in fata unei opere de sculptura.