Migratiile popoarelor germanice

Migratia popoarelor sau invaziile barbare este numele dat migratiilor umane din Europa care au marcat tranzitia dintre Antichitate si Evul Mediu. In prima etapa a marilor migratii (secolele III-V), diferite populatii germanice s-au asezat in masa pe teritoriul Imperiului Roman de Apus.

Popoare germanice - migratii

Vizigotii (gotii apuseni)

Vizigotii (gotii apuseni) au atacat in 268 Dacia, Pannonia, Ilyria si Italia, fiind infranti la Naissus (actualul Nis). Sub conducerea lui Fritigern, vizigotii au obtinut in 376, din partea imparatului roman Valens, dreptul de a se stabili pe malul sudic al Dunarii, sperand astfel sa se protejeze in fata hunilor care veneau dinspre Asia, ce patrunsesera la nord de fluviu. La sfarsitul secolului al IV-lea, conducerea vizigotilor a fost preluata de Alaric. Sub conducerea lui Alaric, vizigotii au jefuit Roma in 410. Dupa devastarea Romei, in schimbul pacii, imparatul Honorius le-a acordat vizigotilor dreptul de a se stabili in sudul Galliei si Spania. Honorius le-a oferit vizigotilor Aquitania, unde i-au infrant pe vandali. In 475 ei deja stapaneau cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. In cele din urma, ei au ocupat Spania, infiintand acolo un regat cu capitala la Toledo. Aici s-au mentinut multa vreme, sub conducerea lui Theodorc I si Theodoric II. Regatul vizigotilor din Spania a supravietuit pana in anul 711, cand regele Roderic a fost ucis in timp ce incerca sa-si apere tara in fata invaziei musulmanilor. In acest an, 711, ei sunt infranti si supusi de arabi.

Regatul vizigot a rezistat mai mult, pana in 711 sub Roderic, cand a cedat in fata invaziei umayyade a Andaluziei.

Ostrogotii (gotii rasariteni)

Ostrogotii (gotii rasariteni) s-au eliberat de sub autoritatea hunilor dupa Batalia de la Nedao din 454. Ei au constituit, in 493, un regat in Peninsula Italica (distrus in secolul al VI-lea).

Regatul ostrogot a existat pana in 553 sub Teia, cand Italia a fost pentru scurt timp din nou ocupata de bizantini, pana la cucerirea longobarda in 568.

Vandalii

Vandalii, stabiliti la inceput (secolele I-III) in Germania Rasariteana, au migrat ulterior catre sud, instalandu-se in secolul al III-lea in Pannonia, pe care au ocupat-o pana la venirea hunilor, la inceputul secolului urmator. Au trecut apoi, sub presiunea altor popoare, in Imperiul Roman.

Sb conducerea regelui lor Geiserich, vandaliit rec in anul 429 stamtoarea, numita azi Gibraltar, vizand bogatele si inca nejefuitele provincii romane din Africa, granarul imperiului. Dupa un deceniu de peregrinari de-a lungul coastei nord-africane, s-au stabilit la Cartagina, ocupand provincia romana Africa.

Acest popor a avut una dintre cele mai lungi migratii, pe doua continente, plecand din sudul Peninsulei Scandinavice si ajungand pana in nordul Africii. La inceputul secolului al V-lea, impreuna cu aliatii lor suebii si alanii, trec Pirineii si patrund in Peninsula Iberica. Aici sunt diferentiati deja in doua ramuri: astingii si stilingii, primii ocupa regiunea numita Galicia si ultimii regiunea numita Betica, zone ce au preluat si pastrat peste veacuri amintirea numelui acestui popor: Andaluzia (de la Vandalusia).

In 534, regatul vandalilor a fost cucerit de bizantini.

Anglii

Anglii, iutii si saxonii au traversat Canalul Manecii in jurul anului 407, ocupand Britannia, abandonata de romani. Scotia, Cornwall si Tara Galilor au ramas in afara stapanirii germanice.

De invaziile acestora sunt legate si legendele despre regele Arthur, despre care se spune ca ar fi luptat cu invadatorii, in secolul al VI-lea.

Longobarzii

Longobarzii au intemeiat un regat in Peninsula Italica, unde au patruns in a doua jumatate a secolul al VI-lea. Acesta va fi distrus de Carol cel Mare in anul 774. In 773 d.Hr., francii au asediat capitala longobarda, capturandu-l pe regele Desiderius. Carol cel Mare a devenit atat regele longobarzilor, cat si al francilor, iar dominatia longobarda in Italia a luat sfarsit.

Longobarzii au stapanit intre 568 d.Hr. si 774 d.Hr. un regat in regiunea Lombardia. Initial un trib de pastori din nord-vestul Germaniei, longobarzii au migrat spre sud si au adoptat un sistem militar imperial. In secolul VI d.Hr., au venit in nordul Italiei, cucerind orasele ramase fara aparare, in urma infrangerii ostrogotilor de catre Imperiul Bizantin.

Francii

Francii au facut parte din grupa germanicilor de apus. Asezati in Gallia, sub conducerea lui Clovis (481-511), acestia au constituit cel mai durabil stat dintre cele intemeiate de migratorii germanici pe teritoriul fostului Imperiu Roman. In 496 Clovis a decis crestinarea sa si a poporului sau in rit catolic.

Suebii

Suebii au trecut Rinul in Gallia in anul 406. Catre 411, s-au indreptat spre Peninsula Iberica si s-au instalat in vestul acesteia, pe teritoriul actualului stat Portugalia. Aici au intemeiat un regat propriu, condus de Hermenric (411-441). In secolul al VI-lea, regatul a fost anexat de vizigoti.

Frisii (frisonii)

Frisii - frisonii s-au aflat la frontiera nordica a lumii romane. Din cauza cresterii nivelului marii si a restrangerii terenurilor propice culturilor in tinuturile frisone, acestia au fost nevoiti sa se alature altor popoare germanice, in marea miscare a migratiilor. O parte a frisonilor a participat la invadarea Britanniei, insa cei mai multi insa au ocupat regiunea nordica a Olandei si a Germaniei de azi, remarcandu-se prin comertul desfasurat pe Marea Nordului.

Surse documentare

“Neamul germanilor este mare si raspandit mai mult decat toate neamurile din lume (…). Sunt organizati cu bune legiuiri mai mult decat toate popoarele, din cate stim. (…) Acest popor este foarte iscusit in masinarii si lucrari de razboi si este foarte renumit la toate mestesugurile.”

(Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice)

“Putini cati suntem, supravietuim cu greu: si nu datorita meritelor noastre, ci gratie milei Domnului. Natii nenumarate si feroce i-au ocupat pe gali. Tot tinutul care se intinde intre Alpi si Pirinei si intre Ocean si Rin este devastat de cvazi, vandali, sarmati, saxoni, burgunzi, alamani … Aquitania, Lyon, Narbonna … sunt complet distruse. Orasele deocamdata crutate sunt amenintate fie de ascutisul sabiilor, fie de foamete …“

(Sf. Ieronim, Epistole)