Joi, 14 Iunie 2012 13:51

Legende despre curcubeu

 

Curcubeul este sâmburele multor mituri şi legende, aproape că nu există cultură de pe glob care să nu aibă o poveste despre el. Cele mai cunoscute legende despre curcubeu provin din Africa şi America. Despre originea curcubeului se vorbeşte chiar şi în Biblie.

 

Legenda sud-africană a curcubeului (Africa de Sud, Mozambic)

A fost o dată o frumoasă zeiţă ce se numea Mbaba Mwana Waresa. Ea era zeiţa ploii şi locuia în cer. Mantia ei era făcută dintr-un curcubeu. Ea era căsătorită cu Creatorul Lumii şi aveau împreună trei fete foarte frumoase.

Când cea mai mare dintre fete a crescut, ea a cerut mamei sale permisiunea de a coborî pe pământ. Cu inima îndoită, mama i-a dat voie, cu condiţia să se întoarcă repede. Dar, imediat ce ajuns pe pământ, fata s-a îndrăgostit de un vânător, cu care s-a măritat.

După un timp, zeiţa ploii a născut un băiat pe care l-a numit Son-eib. Când Son-eib a crescut destul de mare, surorile lui au rugat-o pe mama lor să-i lase să coboare pe pământ ca să-i arate lumea fratelui lor şi să-şi viziteze sora. Din teama de a nu-i pierde şi pe ei, zeiţa ploii le-a refuzat marea lor dorinţă.

Atunci un prieten al Creatorului, Lupul, căruia îi plăceau cele două surori, s-a oferit să îi însoţească pe copiii zeiţei şi să îi ocrotească. Dar Lupul dorea să se căsătorească cu fetele şi să conducă lumea, luând locul lui Son-eib. Tatăl a fost convins de vicleanul animal şi le-a dat voie să plece.

La scurt timp după ce au ajuns pe pământ, ei au găsit un sat. O femeie din sat la văzut pe Son-eib şi figura lui i s-a părut familiară. Ea le-a oferit mâncare şi Lupul i-a primit cadoul.

Toţi au mâncat, numai Son-eib le-a întors spatele şi s-a dus să se întindă în iarbă, de unul singur. Pe când stătea acolo, el a prins o mică pasăre roşie şi a ascuns-o sub haina sa.

Pentru că înserarea se lăsa, femeia le-a oferit oferit adăpost în casa ei. Însă Lupul nu l-a lăsat pe Son-eib să doarmă în casă, ci într-o coliba mică de la marginea satului. După ce toţi au adormit, Lupul s-a dus după toţi oamenii răi din sat şi au dat foc colibei, omorându-l pe Son-eib.

Totuşi mica pasăre a reuşit să scape, a zburat în cer la zeiţa ploii, povestindu-i tot ce se întâmplase. Zeiţa l-a anunţat pe soţul său.

Furioşi, cei doi zei au zburat către sat în mijlocul unei groaznice furtuni. Sătenii au văzut cum furtuna se apropia cu repeziciune, iar în mijlocul ei au zărit mantia Zeiţei Ploii sub formă de curcubeu.

Fulgerele au început să strălucească, lovind din ce în ce mai aproape de ei. Dar numai Lupul şi prietenii lui cei răi au fost loviţi şi omorâţi. În acest timp, o voce puternică s-a auzit din cer spunând: “Sunteţi pedepsiţi pentru că aţi omorât Copilul Cerului!” 

De atunci toţi boşimanii (populaţie din Africa de sud) se tem de curcubeu. Când văd curcubeul, ei înfig beţe în pământ şi fug departe de acel loc.

 

Legenda amerindiană a curcubeului

Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită. Citeşte mai departe ...

 

Legenda amerindiană a curcubelui (Texas)

Cu multe secole în urmă, pe teritoriul actualului Texas, vâna Tribul Rainbow (Curcubeu). În trib trăia o fetiţă de zece ani, numită Rainbow. Era o fetiţă frumoasă şi nu prea isteaţă, dar foarte rea, ranchiunoasă şi îngânfată. Îi plăcea să se îmbrace cu haine foarte colorate, cu multe dungi roşii, portocalii, galbene, verzi, albastre, violete.

Rainbow credea că avea puteri supranaturale şi vroia ca toţi oamenii să creadă la fel, ca să o respecte şi să-i acorde un loc important în trib. Dar nu era decât o fetiţă obişnuită, fără nicio însuşire deosebită.

Într-o zi, pe când Rainbow se lăuda cu puterile ei, o fetiţă numită Flower-of-Prairie (Floarea-Preeriei) a râs de ea şi i-a spus că nu este decât o proastă. Înfuriată, Rainbow a hotărât să o pedepsească pe Floarea-Preeriei şi a preparat o otravă cu care a stropit murele, pe care i le-a oferit Florii-Preriei pe când erau numai ele în  pădure. Cu câteva clipe înainte de a muri, Rainbow a întrebat-o pe Floarea-Preeriei, râzând:

      - Ha, ha! Cine este acum proastă?

Mulţi au bănuit-o, dar nu au putut să dovedească nimic. Iar Rainbow continua să facă rău şi nu-i păsa de sfaturile bătrânilor înţelepţi ai tribului. După ce se certa cu cineva, acea persoană se îmbolnăvea sau murea. Toată lumea căuta să o ocolească, temându-se de răutăţile şi crimele ei. Indienii clătinau din cap şi murmurau:

      - Natura va pedepsi ucigaşa!

Nu mult după aceea, Rainbow  s-a îndrăgostit de Pen-of-Eagle (Pană-de-Vultur), un tânăr războinic, frumos şi viteaz. Dar Pană-de-Vultur nu o plăcea pe Rainbow pentru că era foarte rea şi certăreaţă.  Încerca să o ocolească cât mai mult şi să plece cât mai des la vânătoare pentru ca să nu o mai întâlnească. Rainbow era insistentă şi mereu căuta să-i aţină calea, aşa încât Pană-de-Vultur i-a zis că este prea mică pentru a-i fi soţie. Dar Rainbow continua să spere că se va mărita cu el.

Iată că în trib a venit să locuiască o nouă familie ce avea şapte copii. Cel mai mare copil era o tânără fată numită Sister-of-Eagle (Sora-Vulturului). Era extrem de frumoasă, pricepută în toate şi avea un suflet foarte bun. Pană-de-Vultur şi Sora-Vulturului s-au îndrăgostit unul de celălalt la prima vedere. Nu după mult timp, Pană-de-Vultur a cerut-o în căsătorie. Tribul se pregătea de nuntă.

Rainbow s-a înfuriat şi a plănuit s-o ucidă pe Sora-Vulturului. A otrăvit nişte mure  pe care le-a pus într-un coş. A pândit-o când trecea prin pădure.

      - Bună, prietena mea! i-a spus Rainbow cu voce mieroasă.

      - Nu eşti prietena mea, i-a răspuns Sora-Vulturului.

      - Atunci mănâncă aceste mure şi vom fi prietene pe vecie.

      - Mănâncă tu singură murele otrăvite, a replicat Sora-Vulturului şi şi-a continuat drumul.

Rainbow nu vroia să renunţe la planul său. A făcut suc din mure şi l-a pus într-o sticlă, pe care a luat-o cu sine, sperând să o reîntâlnească pe Sora-Vulturului.

În acest timp, Sora-Vulturului se întâlnea cu Pană-de Vultur într-o poieniţă. După ce au vorbit despre viitorul lor, au adormit ţinându-se fericiţi în braţe, culcaţi în iarba înmiresmată. Aşa i-a găsit Rainbow. Repede, le-a turnat sucul otrăvit în gură, iar apoi a întrebat-o  pe Sora-Vulturului, râzând:

      - Ha, ha! Cine este acum proastă?

Sora-Vulturului a deschis ochii şi a răspuns:

      - Nu ai pus destul zahar în suc şi nu sunt proastă!

      - Cred că vei muri! a replicat Rainbow cu voce înfricoşătoare. 

      - Rainbow, tu nu mă cunoşti! Eu sunt bună şi nu mă distrez omorând oameni.

Menirea mea este să aduc alinare şi bucurii oamenilor.

Într-adevăr, Rainbow nu cunoştea că Sora-Vulturului era o vrăjitoare bună şi puternică. Ea putea vindeca bolile cele mai cumplite şi chiar putea învia pe cei care muriseră de puţin timp. Putea să schimbe oamenii în tot ce ar fi dorit, dar rareori se folosea de acest dar şi numai pentru a pedepsi oamenii răi. Otrava nu-i putea face niciun rău.

Sora-Vulturului era chiar sora zeului Vultur şi fusese trimisă de acesta pentru a aduce liniştea în Tribul Rainbow. Rugile fierbinţi ale şamanilor ajunseseră la urechile sale.

      - Te vei transforma într-un mare arc colorat asemenea hainelor tale, care se va aşterne pe cer după ploile torenţiale, pentru a aduce bucurie în sufletele oamenilor. În acest fel, vei răscumpăra lacrimile pe care le-ai adus în ochii părinţilor copiilor ucişi de tine!

      Sora-Vulturului l-a vindecat pe Pană-deVultur. Amândoi s-au transformat în vulturi şi au zburat în cer, pe teritoriul zeilor. Mai pot fi văzuţi şi acum zburând fericiţi, în înaltul cerului.

 

Legenda biblică a curcubeului

Pentru creştini curcubeul are o semnificaţie mistică, este legământul lui Dumnezeu pe care l-a făcut cu Noe după potop: "Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop ca să nimicească pământul. Iată semnul ... : curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor" Gen. 9:11-13). Semnul acestui legământ este curcubeul care apare pe cer după ploaie.

Legenda spune că, atunci când a început ploaia, n-au început să cadă picături; ci s-au deschis jgheaburile cerului şi curgeau râuri din nori. Şi a plouat 40 de zile şi 40 de nopţi şi corabia s-a ridicat pe apă. Şi s-a ridicat corabia lui Noe deasupra tuturor munţilor. După şase luni, au început să se retragă apele şi să se vadă vârful munţilor celor mai mari din lume.

Iar după ce s-au retras apele, corabia a poposit pe muntele Ararat, aproape de Armenia, lângă Caucaz, că s-a văzut vârful muntelui. Acolo s-a oprit.

Şi n-a ieşit Noe din corabie. După nouă zile, Noe a dat drumul la un porumbel, să vadă dacă dă de pământ. Porumbelul a zburat şi a văzut că n-are de ce se agăţa şi a venit iar la Noe. Şi a dat drumul la un corb. Corbul a găsit nişte hoituri, simbolul omului păcătos. Nu s-a mai întors corbul nici în ziua de azi.

Porumbelul, când i-a dat drumul a doua oară, s-a întors cu o mlădiţă de măslin în cioc. Şi atunci Noe a coborât din corabie şi a adus mai întâi jertfă de mulţumire lui Dumnezeu. Când a adus jertfa de mulţumire, ploile încetaseră şi, deodată a apărut un curcubeu şi a auzit glasul lui Dumnezeu: "Nu te mai teme, Noe, acesta-i semn de legătură veşnică între Mine şi neamul omenesc. Curcubeul Meu va străluci pe cer totdeauna, când vor înceta ploile". Prima dată s-a arătat curcubeul când a ieşit Noe din corabie.

 


Related news items:
Newer news items:
Older news items: