|
Luni, 19 Martie 2012 01:21 |
|
Legenda buburuzei sau gargaritei
 Legenda buburuzei de Eugen Jianu
Au iesit ghioceii albi, brandusele galbene si toporasii albastrii. Albinele isi deretica stupul; ca maine or sa iasa la treaba. Mieii zburda pe pajistile abia dezgolite de nea. In ograda, gainile scurma si cotcodacesc. Toata lumea are treaba; nimeni nu sta degeaba. Mangaiata de soare, buburuza cea mica si rosie a iesit si ea din crapaturile scoartei copacului unde a stat pitita pana atunci. A facut ochii mari si s-a uitat in jur. Asa cum statea pe scoarta cenusie a copacului, parea o farama dintr-o piatra pretioasa rosie. Avea si scapari de rubin cand vreo raza o mangaia pe spate.
Buburuza s-a intristat.
- Ce mica si neinsemnata sunt. Toate in jurul meu au un rost, numai eu nu.
Nimeni nu ma baga in seama! zicand acestea si-a desfacut larg aripile lasandu-le purtata de-o boare de vant. Asa a ajuns pe prisma unei case, iar de acolo pe mana unui copil care se juca.
- Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuza. Ce gaza micuta si dragalasa, i-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necaji, bu buruzo. Am sa te incalzesc eu! Si copilul a ridicat incetisor mana catre soare si-a mangaiat cu drag stropul rosu care ii inflorea in palma. Apoi a suflat incetisor asupra-i.
- Hai du-te, buburuzo! incalzeste-te la soare!
S-a bucurat buburuza. A inteles ca, mica si neinsemnata cum e, are si ea un rost pe lumea asta. E cea dintai gaza care se arata primavara. E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasa.
Newer news items:
Older news items:
|
.jpg)
