Imprimarea sau invatarea precoce

Daca etologia a neglijat aproape total, mai ales in prima sa faza, studiul formelor clasice de invatare - intreprins de zoopsihologi si fiziologi in conditiile artificiale de laborator si fara a tine seama de viata naturala a animalelor -, in schimb ea are meritul de a fi descoperit si abordat forma de invatare: imprimarea. Acest fenomen pare sa fi fost descris pentru prima data de preetologul nord-american D. A. Spalding, in 1873. Spalding a observat ca toti puii de gaina ce ieseau din ou in prezenta sa si nu-si vedeau mama in primele zece zile de viata incepeau sa-l urmeze peste tot, comportandu-se fata de el intocmai cum se comportau puii normali fata de closca. Zoologul american n-a dat insa o atentie speciala fenomenului, ci s-a multumit numai sa-l mentioneze ca atare.

In 1911, O. Heinroth redescopera imprimarea si o descrie amanuntit la mai multe specii de pasari, sesizandu-i adevarata semnificatie. El arata ca puii nu sunt capabili sa-si recunoasca parintii pe baza instinctului, ci fixeaza ca imagine a lor fiinta pe care o percep in primele zile dupa iesirea din ou, indiferent carei specii ii apartine.

Fenomenul este descoperit pentru a treia oara si studiat pe larg, in 1935, de K. Lorenz, care-l si denumeste imprimare (Pragung). Lorenz a incredintat unor pasari domestice incubarea a douazeci de oua de gasca salbatica, introducand jumatate din ele sub o gasca domestica si cealalta jumatate sub curca. Cand mai ramasese putin timp pana la eclozare, el a luat ouale de la curca si le-a plasat intr-un incubator artificial, intentionand ca in cele din urma sa incredinteze toti bobocii unei gaste domestice. Intamplarea a facut ca Lorenz sa fie cand primul boboc a iesit din ou in incubator. Lasat din mana si abia uscat, noul venit in lume s-a intors spre Lorenz si l-a “salutat” cu apelul de contact specific gastei salbatice cenusii. Cu umor, Lorenz marturiseste ca, in acel moment, nu banuia ce mari responsabilitati “materne” urmau sa-si revina in continuare. El a asezat bobocul jos, sub aripile ocrotitoare ale gastei domestice, pregatita spre a servi drept “doica”. Spre marea umire insa, bobocul a refuzat cu incapatanare sa stea sub ariile mamei-gaste; el scotea tipete stridente, disperate si o pornea de fiecare data in cautarea lui Lorenz care, in cele din urma, a fost nevoit s-asi asume sarcina ingrijirii lui, intrucat bobocul parea ferm convins ca etologul era adevarata lui mama.

In cursul unei alte experiente, filmata de el in 1950, Lorenz a impartit ponta unei gaste in doua grupe, A si B. Grupul A a fost crescut in conditii normale, ouale fiind incubate de catre mama si puii eclozand in prezenta acesteia, in timp ce grupul B a fost incubat in conditii artificiale, iar bobocii au eclozat in prezenta experimentatorului. Imediat dupa iesirea din ou, bobocii grupului A au inceput sa-si urmeze mama, in timp ce bobocii grupului B il urmau cu fidelitate e Lorenz. Mai tarziu, Lorenz a marcat bobocii astfel incat sa poata distinge cele doua grupuri si apoi i-a pus pe toti impreuna sub o cutie. Cand au fost eliberati, toti bobocii grupului A au fugit spre mama-gasca, in timp ce bobocii grupului B au alergat direct spre Lorenz.

Primele experiente efectuate de Lorenz asupra imprimarii au constituit un imbold pentru etologi si psihologi, care au abordat cu pasiune, la animale si om, fenomenele de acest tip. Lorenz insusi si-a continuat experientele, stabilind principalele caracteristici ale procesului de imprimare. Aceste experiente au dovedit ca puii pasarilor precociale sau nidifuuge (cu pui ce ies din ou bine dezvoltati si capabili de a prabusi aproape imediat cuibul) manifesta un raspuns de orientare si urmare fata de primul obiect miscator preceput in primele ore dupa venirea lor in lume. In conditii normale, acest obiect este totdeauna mama care cloceste ouale si asista la eclozarea puilor. In conditii experimentale insa, mama poate fi inlocuita prin orice alt substitut artificial. Raspunsurile de orientare si urmare a mamei se dovedesc a fi innascute, dar obiectul caruia ii sunt adresate, ci se dobandeste in urma unei experiente precoce, in primele zile de viata.

Cu mai multi ani in urma, regizorul Al. Sarbu de la Studioul cinematografic “Al. Sahia” a realizat, cu concursul Gradinii Zoologice din Bucuresti, un scurt metraj desre imprimare. Cu acest prilej, am efectuat cateva experimente in cadrul carora boboci de rata salbatica au fost imprimati fata de o jucarie mecanica (un soi de minitanc), o persoana umana, un strut nandru si ... o pisica. Fiecare din acesti boboci imprimati anomal isi urmau cu fidelitate “mamele”, se refugiau langa ele la cel mai mic semn de pericol si le chemau cu disperare cand erau despartiti de ele. Nici unul nu era dispus sa recunoasca in rata de la care provenisera ouale pe mama lor adevarata.

Forma obiectului ce inlocuieste mama are o importanta neglijabila, decisiva fiind in schimb mobilitatea sa. Puii de pasare prefera un obiect neobisnuit, dar mobil, unui model ce imita perfect trasaturile speciei proprii, dar care sta nemiscat. Totusi se pare ca o anumita dimesniune prezinta importanta. Bobocii lui Lorenz se plasau totdeauna la o distanta convenabila pentru a-i percepe in perspectiva ce-i conferea etologului dimensiunea preferata. Ei se apropiau de etolog cand acesta se aseza in patru labe si se deparatau dezorientati cand “mama” adoptiva se ridica in picioare. Cand Lorenz intra in apa lacului, ei se apropiau tot mai mult pe masura ce silueta experimentatorului se miscora ca urmare a scufundarii progresive; cand la suprafata apei ramanea numai capul savantului, bobocii se catarau pe el intocmai cum se urca in mod normal pe mama lor.

Raspunsul de urmare si legatura de familie pe care acesta o stabileste se formeaza imediat dupa nastere, in cursul unei scurte perioade, denumita de Lorenz perioada critica. Debutul si durata acestei perioade variaza de la o specie la alta in functie de modul de viata. Astfel, de exemplu, ea survine mai devreme la gainusa de balta decat la lisita, deoarece puii de gainusa parasesc cuibul mult mai devreme decat cei de lisita. La rata salbatica perioada critica survine in primele trezeci de ore dupa eclozare, mai exact intre 15 si 22 de ore, cu maximumul de snsibilitate plasat intre a treisprezecea si a saisprezecea ora. In cadrul acestor limite, cateva minute sut suficiente pentru a fixa raspunsurile de primii stimuli perceputi si a stabili, astfel, legatura de familie.

Dupa Lorenz, efectele imprimarii sunt durabile si ireversibile, animalul ramanand pentru tot restul vietii imprimat fata de fiinta sau obiectul perceput in perioada critica. Totusi, alti autori nu impartasesc acest punct de vedre, opinand pentru o lobilitate si reversibilitate a imprimarii, cel putin la anumite specii si in anumite conditii.

Lorenz a evidentiat, de asemenea, faptul ca nu numai rasnpusurile filiale ale puiului raman fixate de obiectul preceput in cursul perioadei critice, ci si cele sexuale. O a doua surpriza il astepta pe ilustrul etolog cand bobocul de gasca crescut de el si devenit acum femela adulta, cu numele de Martina, a inceput dintr-o data sa se comporte fata de el ca si cum din mama adoptiva s-ar fi transformat in gascan. Un fenomen asemanator l-a constatat la un mascul de stancuta crescut la mana si care, devenit adult, l-a coplesit cu atentiile sale matrimoniale. Se stie ca atunci cand un mascul de stancuta curteaza o femela, el aduce viermi pe care ii indeasa cu ciocul favoritei. Lorenz fiind considerat drept logodnica de masculul crescut de el, a fost nevoit sa-si tina gura bine inchisa si sa-si stranga narile cu mana. Atunci masculul perseverent a incercat sa-i introduca larvele, ce constituiau “darul de nunta”, in urechi. Lorenz citeaza numeroase alte cazuri de pasari care si-au fixat intregul lor comportament sexual asupra unor obiecte aberante sau a unor specii foarte indepartate de cea proprie.

Imprimarea sexuala este – asa cum arata numeroase experiente ale lui Lorenz si ale altor etologi, precum si cazurile intalnite in gradinile zoologice – ireversibila. Lucratorii din Zoo stiu ca puii de pasari sau mamifere crescuti la mana si imprimati fata de om nu mai pot fi cuplati ulterior cu parteneri de sex opus din specia proprie, deoarece comportamentul lor sexual este directionat spre om. Totusi, in ultimul timp, s-a abuzat fara discernamant de termenul imprimare, mai ales in zoopsihologie. In realitate, existenta imprimarii, in acceptia data de Lorenz, a fost dovedita numai la putine specii, in special la pasarile precociale (nidifuge) si la unele mamifere ungulate. Exista insa un timp de imprimare oarecum diferit, evidentiat la psarile altriciale sau nidicole (cu pui neajutorati, ce nu pot parasi un timp cuibul), la maimutele inferioare si antropoide, animale la care puii sunt mult mai dependenti de parinti in timpul primei perioade de viataș acest mod de imprimare survine la o data mai tarzie si se extinde pe o perioada mai lunga de timp, motiv pentru care unii autori au denumit-o impregnare.

Existenta acestui tip de imprimare la om este aproape sigura. Intelepciunea populara a intuit-o atunci cand a evidentiat rolul decisiv al celor sapte ani de-acasa in formarea personalitatii umane. Primul psiholog care a relevat influenta primilor ani ai copilariei asupra dezvoltarii psihicului si personalitatii umane a fost Sigmund Freud. Complexul lui Oedip, caruia el i-a atribuit un loc central in conceptia sa psihanalitica, poate fi mult mai bine inteles daca este avordat ca o forma a unui proces de imprimare specific omului. Cu toate acestea, psihologii n-au acordat nici pe departe atentia cuvenita acestui fenom, in ciuda importantei sale in elaborarea proceselor educationale. Mihail Cociu