Ielele si Hora Ielelor

Cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niste fapturi fabuloase, inzestrate cu puteri magice si o mare putere de seductie. Ielele au aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, chiar ca Sirenele.

Ielele salasuiesc in vazduh, munti, pesteri, paduri sau pe malul apelor si cascadelor. In general, ielele apar noaptea, la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase, cum ar fi poieni silvestre, iazuri, maluri de rauri, rascruci sau vetre parasite.

Aceste fapturi adora sa danseze cu sanii goi in cerc, avand parul despletit, clopotei la picioare si purtand voaluri subtiri, transparente, iar dansul lor este unul magic, bogat in taine si simboluri de neinteles pentru muritori. In aproape toate descrierile care li se fac, ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Cel mai adesea, vesmintele lor sunt vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sanii. Intilnirea cu Ielele este extrem de periculoasa pentru oameni.

Dansul specific ielelor este hora. Inca din timpuri vechi, dansul lor, denumit “Hora Ielelor” este foarte temut.

Locul pe care au dansat ielele ramane ars ca de foc, iar iarba nu mai putea creste pe locul batatorit. De asemenea, crengile copacilor din jur erau parlite. Mai tarziu, cand iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata si nu este pascuta de vite. Terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia “lingura zanei”.

Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este atestata la multe popoare. Tacitus, in “Anale”, vorbeste despre un grup de romani care “cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care “le-a dat sminteala si delir”. Un gen de iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza. Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avand insa si un rege, pe Erlkonig.

Principalele insusiri ale ielelor sunt coregrafia si cantecul vocal cu care isi vrajesc ascultatorii.

Uneori, ielele apar cu trup, alteori sunt doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele. De obicei, conform traditiei folcloristice, ielele apar si sunt reprezentate ca niste tinere frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pana la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

Ielele vin fie in numar nelimitat, umbla in cete de 7, uneori chiar in 3. In acest ultim caz, raspandit mai ales in Oltenia, legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina.

Ielele sunt considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca, iar la romani, Furii. Ele se rabuna doar atunci cand sunt provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului, desi, in mod obisnuit, sunt invizibile, putand fi zarite rareori si numai noaptea. Totusi, atunci cand sunt zarite, pedepsesc pe cel vinovat si il pocesc, dupa ce l-au adormit cu cantecul si cu vartejul horei jucate in jurul acestuia de 3 ori.

Putem mentiona si o traditie din Prahova, pomenita de B. P. Hasdeu, care spune ca “ielele beau noaptea apa de prin fantani si oricine va bea dupa dansele, il pocesc”. De remarcat este faptul ca ielele nu duc o viata individuala. Cetele lor se aduna in aer si pot zbura cu sau fara aripi. De asemenea, se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgand “9 mari si 9 tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.

Ielele nu fac rau celor care le evita, ele devin rele numai daca sunt provocate sau daca dansul lor este privit. Atunci se spune ca se razbuna pe ”vinovat” luandu-i mintile definitiv. 

Remediul magic-ritual impotriva bolilor survenite de iele il ofereau, in sudul tarii si in Moldova, Calusarii.

Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor. Acestea sunt:
- fie preventive (pelinul si usturoiul purtate la brau, in san ori la palarie),

- fie medical-exorciste (jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav survenit de iele).

In “Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea ielele “nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”. Nu se cunoaste originea acestui mit. “Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin “ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in 2 categorii:

- epitete impartiale: Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase;

- epitete flatante: Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.

In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosanziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji.

Poporul a consacrat si cateva sarbatori pentru Iele - Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, Sf. Foca, iar acestea trebuie respectate. Cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu mania Ielelor. Astfel, se crede ca barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sunt ridicati in vartejuri de pe pamant, chinuiti si “smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sunt prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sunt paralizati sau schiloditi.

Toti cei care au reusit sa invete si sa cante cantecele Ielelor sunt rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, fantanile sau iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizandu-le. Cine, din intamplare, le aude cantecul, ramane mut.

Descantec de iele:

”Nemilostivelor,

Relelor,

Apucatelor,

Zanatecelor,

Batranelor,

Uratelor,

Raschiratelor,

Tafnoaselor,

Scarboaselor,

Ce v-a facut

De nu v-a agreabil?

De ce l-ati pocit si nenorocit

Pe omul iubit?

De ce i-ati luat

Glasul de barbat?

Si glas de femeie i-ati dat?

De ce i-ati luat barbatia?

De ce i-ati luat mandria?

De ce l-ati nenorocit

In camp inverzit?

Dati-i inapoi,

Tot ce i-ati luat,

Glasul,

Barbatia

Si mandria,

C-am sa va bat,

Cu vergeaua

De alun inodurat,

In padure,

In camp inflorit

Si-am sa va toc,

Cu melitorul,

Cu toporul,

Cu securea pana iti pieri

Si zane n-ati mai fi.

Fir-ati voi sa fiti                                                

De fete batrane,

Urate si spane,

De zane spurcate,

De babe-ntarcate,

De destrabalate.