Iarna in poezia poetilor straini

Ninge
de Boris Pasternak

Ninge, ce mai ninge!
Floarea de muscata
Sade-n drum mirata,
Gerul o atinge.

Ninge. Totul zboara,
Strada, cotitura.
Treptele pe scara
Au pornit de-a dura.

Ninge. Spre pamant
Bolta nesfarsita:
Cu sumanul rupt,
Bolta peticita.Cerul cobori,
Sta ca un nerod,
Sus in capul scarii,
Doborat din pod.

Abia fu Cracinul,
Anul nou s-arata,
La o departare
Numai de o schioapa.

Ninge. Flori de gheata
Cu zapada-n pas,
Treci la fel tu, viata,
Ce ne-ai mai ramas?

Poate ca si anii
Se succed gramada
Ca aceste vorbe
Scrise pe zapada ...

Plantele-s mirate,
Drumu-i buimacit.
Omu-a-ncaruntit.
Ninge peste toate.

Traducere de Marin Sorescu

Noapte de iarna
de Boris Pasternak

Ningea, ningea pe-ntreg pamantul,
In toata zarea.
Ardea lumanarea pe masa,
Ardea lumanarea.

Cum vara roiesc musculite
In jurul luminii, noian,
Toti fulgii, toti fulgii din curte
Se-nvartejeau la geam.

Lipea pe geam viscolul cercuri,
Sageti indicand departarea,
Ardea lumanarea pe masa,
Ardea lumanarea.

Strangea tavanul luminat
Tot umbre bizare,
Destine ale incrucisarii,
Incrucisari de maini, incrucisari de picioare.

Si doi pantofiori lunecau
Cu zgomot sec jos,
Pe rochie lumanarea isi picura
Lacrimile, sfios.

Si totul pierea in pacla zapezii,
Alba, carunta,
Ardea lumanarea pe masa,
O rugaciune de sfanta.

Si un ungher sufla in festila
Si focul ispitei involburate
Isi ridica precum un inger
Doua aripi incrucisate.

A nins toata luna, in februarie,
Si mereu, ca ninsoarea,
Ardea lumanarea pe masa,
Ardea lumanarea.

Traducere de Marin Sorescu

Alba iarna dunareana
de Francois Villon

Alba iarna dunareana
Cu zapezi pana la brau
Culca-n sarica balana
Baraganele de grau.

Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni:
Mistuiti in adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fara vaduri
Isi azvarle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.

Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n somn nedeslusit
Isi descarca-n gol o arma
Chiotul inabusit.

Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a inchis
Tara fara de prihana
In omat ca intr-un vis.

Iar la guri de vai, pe laturi,
Intr-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-imparat.

Fulger alb, intreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul a atat de tare,
Ca ajunge veninos.

Si-n cumplita lor albete
Dorm adanci pustietati;
Pun troienii vami razlete
Intre mari singuratati.

Romaneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti ...
Trece-un lup intr-o ureche
Pe gorgane de nameti.