Geosisteme carstice

Relatia om-natura care, in mod normal, ar trebui sa fie veritabila simbioza la scara planetara se sfarseste, de foarte multe ori, prin incercarea nesabuita a omului de a supune sau de a modifica natura, bruscand sau intrerupand procese firesti, agresand-o si distrugand-o, toate acestea au, deseori, consecinte dezastruoase si ireversibile.

Geosisteme carstice in pericol

In judetul Bihor, una din cele mai vizitate zone turistice este Defileul Crisului Repede, sectorul din apropierea localitatii miniere Suncuius. Turistii sunt atrasi, in primul rand, de multitudinea si varietatea formelor exocarstice (doline, lapiezuri, vai carstice, pereti verticali), ca si existenta celor endocarstice, materializate prin numeroase pesteri. In sinclinalul al dealului Dumbrava, dezvoltata in calcare triastice, se afla Pestera Vantului, cea mai lunga pestera din tara noastra, cu aproximativ 47 km de galerii cartate pana in prezent. Pentru a fi protejata, aceasta cavitate a fost bine “ferecata” de cercetatori. Desi este o rezervatie geologica, in decursul anilor, de multe ori s-a incercat patrunderea cu forta in interiorul acestui gol subteran, dar, din fericire, fara sansa de izbanda.

Nu aceeasi soarta a avut-o, insa, Pestera de la Valea Crisului, aflata la cativa kilometri aval de Pestera Vantului. Aceasta, candva bogat concretionata, a fost puternic golita de vanatorii de suveniruri, ramanand doar o palida umbra a ce a fost candva.

Astfel de acte de fandalism sunt destul de frecvent in regiunile carstice. Dar ele nu se marginesc doar la devastarea unor pesteri, ci imbraca si alte forme regretabile. Astfel, activitatile turismului salbatic s-au concretizat prin mazgalirea sau scrijeirea peretilor de calcar cu diferite inscriptii, mai mult sau mai putin decente. Este suficient sa facem o plimbare pe malurile Crisului Repede, intre Pestera Vantului si Pestera Ungurului. Acest sector abunda in astfel de urme ale “civilizatiei” secolului XX. Mai grav e faptul ca cele patru punti suspendate au fost distruse aproape complet in decursul anilor. Dintre acestea, pana in ptrezent, doar doua au fost reparate.

Cele semnalate reprezinta doar varful icebergului, deoarece s-ar putea scrie un roman fluviu cu un subiect tragic, al carui personaj principal, Natura, isi traieste ultimele clipe de viata.

Incheiem cu un fragment din lucrarea dr. Gh. Racovita, cercetator stiintific la Institutul de Speologie “Emil Racovita” din Cluj-Napoca, intitulata Conservarea geosistemelor carstice: “in beniecunoscuta sa carte – Inainte ca natura sa moara – Jean Dorst – unul din ci mai autorizati sustinatori ai principiilor conservarii – spunea: “Nu avem dreptul sa distrugem ceea ce nu noi am creat.”. Aceasta fraza reprezinta, intr-un fel, chintesenta etica a atitudinii pe care omul trebuie sa o adopte fata de natura ... unul din elementele fundamentale ale motivatiei – daca  asemenea motivatie mai este azi necesara  pe care o sprijina necesitatea de ocrotire a naturii ...”.