|
Farmecele şi dezlegarea de vrăji
 Fiind aprinşi de dragoste fierbinte pentru Dumnezeu, Sfinţii Părinţi nu au avut de ce să îşi piardă timpul studiind în amănunţime practicile vrăjitoreşti din vremea lor. Sfinţii nu au scris dicţionare de vrăjitorie, ci au scris tratate împotriva vrăjitoriei de orice fel. Chiar dacă s-au referit în mod particular numai la anumite practici vrăjitoreşti, ei au combătut orice formă a vrăjitoriei.
Există unii care sunt supăraţi că le merge rău, care nu dau vina pe zodiac, ci fac ceva şi mai rău: dau vina pe farmecele făcute de vrăjitoare. Există în zilele noastre obsesia farmecelor. Care este motivul acestei obsesii? Simplu: lenea omului de a duce o viaţă curată atrage, nu de puţine ori mânia lui Dumnezeu. Şi în aceste momente, ca şi în cele în care Dumnezeu vrea să încerce sufletele pentru a le răsplăti răbdarea, omul vede că îi este greu. Şi cea mai simplă motivaţie este că i s-ar fi făcut farmece. Este o motivaţie lesne de crezut de către cei din jur, chiar dacă uneori nici cel care o spune nu o crede.
Îngrijorat de răspândirea largă a practicilor de acest gen, marele teolog român Ioan Gh. Savin scria: “Sunt şi la noi mulţi, foarte mulţi adepţi ai unor astfel de practici: de la femeia din periferia de oraş sau de la sate, care-şi caută în cafea sau umblă cu datul în cărţi, şi până la simandicoasele feţe care cred că au temeiuri ştiinţifice de a-şi cerceta destinul după prescripţiile ştiinţelor ascunse! Dintre aceştia, mulţi se cred şi se prenumără între fiii Bisericii. Şi încă dintre fiii cei buni. Cu aceeaşi pioşenie cu care-şi aprind candela în faţa icoanei Mântuitorului sau cu care îşi duc sărindarul la cutare biserică cu sfinţi făcători de minuni, îşi poartă paşii şi spre prezicătorul care le va citi din stele şi din liniile mâinii sau ale scrisului viitorul. Un astfel de creştinism însă e mai aproape de magie decât de Hristos. Acest amestec între magie şi religie, între Dumnezeu şi Lucifer, între Simon Magul şi Hristos, între puterea demonică şi bunătatea divină nu înseamnă decât cea mai completă renegare a creştinismului. E apostazie directă”.
Vedem pe la mănăstiri multe mame care au venit cu fiicele lor ca acestora să li se citească dezlegări de cununie. Fata nu are peţitori şi mama se îngrijorează. Dar mama nu ştie că fata a căzut în păcatul desfrâului cu fostul ei prieten, şi de aceea nu se mai înghesuie pretendenţii. Şi mama tot aleargă pe la mănăstiri cu fata, deşi să o convingă să se spovedească nu reuşeşte. Bineînţeles că astfel de dezlegări nu au nici o putere în acest caz. Dacă fata s-ar pocăi pentru păcatul făcut şi dacă s-ar spovedi cu lacrimi, atunci Dumnezeu nu numai că ar ierta-o, ci i-ar rândui şi cu cine să se căsătorească. Dar fără pocăinţă toate dezlegările din lume nu o ajută la nimic.
Cât despre cei care cred sincer că li s-au făcut farmece pentru simplul motiv că au parte de încercări în viaţă, trebuie să spunem că aceştia sunt înşelaţi de vrăjmaşul care vrea să le ia cununa răbdării. Dacă ei ar răbda, cu nădejde, Domnul i-ar răsplăti. Dar aşa, ei caută să fugă de cununa răbdării. Unii merg de câteva ori la preot să le citească dezlegări. Şi dacă văd că nu le este imediat bine, atunci se duc şi la vrăjitori.
Dar nu la cei care fac magie neagră, “Doamne-fereşte” ar zice ei, ci la cei care fac magie albă. Că aşa le stă bine unor creştini.
Dar să ştiţi că nu există decât un singur fel de vrăjitori, toţi sunt slujitorii Satanei.
În ultima vreme până şi vrăjitoarele, pentru a avea mai multă credibilitate şi pentru a convinge lumea că nu folosesc puterile întunericului, au început să „folosească” icoane, cruci, agheasmă, mir şi alte obiecte specifice cultului bisericesc. Dar oricât de interesant ar fi circul pe care îl fac, vrăjitoarele rămân tot unelte ale diavolului. Chiar dacă apare tot mai des diferenţierea între cele care fac magie albă şi cele care fac magie neagră (culmea stupidităţii fiind „convertirea” unei vrăjitoare care se pocăieşte de la magia neagră la cea „albă”). Nu există decât un singur fel de magie, şi magia „albă” este de fapt tot neagră, şi toţi cei care merg la vrăjitoare calcă pe drumul iadului. Aşa a învăţat şi va învăţa Biserica până la sfârşitul veacurilor, oricât de fardate ar fi practicile noilor generaţii de vrăjitoare.
Chiar dacă unele vrăjitoare merg la biserică, chiar dacă au în casă cruci, icoane, agheazmă, le ţin numai ca să înşele oamenii. Chiar dacă se laudă că au vindecat oameni sau că au împăcat câteva familii, toate le fac cu puterea diavolului. Da, le stă în putere să împace familiile despărţite. Diavolul are putere asupra celor care trăiesc departe de Biserică. În cazul în care soţul se în toarce acasă, oamenii văd un lucru bun. Dar nu se gândesc că dacă vine nu de bunăvoie, ci prin puterea farmecelor care leagă ca nişte lanţuri, soţul nu va duce o viaţă creştină, ci va duce o viaţă pe placul diavolului care l-a întors acasă. Este de o mie de ori mai bine pentru femeia părăsită să îşi plângă singurătatea şi să Îi ceară ajutor lui Dumnezeu decât să alerge la ajutorul vră jitoarelor sau al celor care zic că au însuşiri paranormale. Şi aceştia tot un fel de vrăjitori sunt. Chiar dacă se îmbracă în haine curate, chiar dacă au studii superioare, tot vrăjitori sunt.
Şi uite aşa intră unii oameni în hora dracilor, numai şi numai pentru că li s-a năzărit că li s-au făcut farmece. Şi totuşi, trebuie să ţinem seama şi de cazurile în care s-au făcut într-adevăr farmece. Din Vieţile Sfinţilor ştim că vrăjitorii au tot felul de puteri paranormale, aşa cum li se zice astăzi. Şi odată cu răspândirea desfrâului în zilele noastre nu este greu de observat că are loc şi o înmulţire a vrăjitorilor şi vrăjitoarelor care au astfel de puteri. Unii credincioşi aleargă la vrăjitori tocmai pentru a căpăta un fel de aură specială care să îi protejeze de farmece. Dar şi aceasta este o înşelare. Nu există nici un fel de protecţie în afară de cea pe care o dă Dumnezeu credincioşilor care merg pe drumul cel bun. Creştinii care se spovedesc şi se împărtăşesc sunt apăraţi de puterea dumnezeiască de tot felul de farmece drăceşti. Şi oare cum ar putea vrăjitorii să ofere leac împotriva puterii drăceşti, din moment ce ei nu sunt decât argaţi ai diavolului? E adevărat că ei pretind că sunt fii ai luminii, şi cei mai slabi de minte îi cred. Dar Biserica lui Hristos învaţă altceva, şi noi trebuie să ascultăm glasul ei.
Cum putem scăpa de farmece?
În momentul în care cuiva i s-au făcut farmece, numai Dumnezeu îl poate izbăvi. Prin dezlegările pe care le citesc preoţii, prin Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, prin spovedanie, prin rugăciune şi post. Iar dacă cineva vrea cel mai sigur leac împotriva farmecelor reţeta este simplă: să ducă o viaţă creştină, o viaţă de rugăciune şi înfrânare, şi farmecele nu îl vor atinge. Numai ferindu-ne de păcat vom putea fi feriţi de lucrarea farmecelor. Problema este că oamenii caută leacuri care să nu necesite vreun efort personal, caută protecţie faţă de puterile întunericului fără ca ei înşişi să meargă pe drumul care duce la lumină. Dar un astfel de leac nu există. Şi toţi cei care susţin că îl au, fie ei vrăjitori, radiestezişti sau alţi “vindecători”, nu sunt altceva decât braţe prin care se săvârşeşte lucrarea Satanei.
Este adevărat că, în rare cazuri, unora li s-au făcut farmece (există relatări de acest gen şi în literatura hagiografică). Dar singurul mod de a scăpa de ele este vieţuirea curată, spovedania sinceră, împărtăşania, postul şi rugăciunea. Oamenii preferă însă orice altă reţetă care să nu presupună schimbarea vieţii, care să nu presupună nici pocăinţă, nici nevoinţă; o astfel de reţetă nu poate avea efectul scontat.
Pedeapsa care îi aşteaptă pe vrăjitori
În Vechiul Testament se arată că pedeapsa care îi aştepta pe vrăjitori era moartea. În zilele noastre vrăjitorii au nu numai dreptul să facă ce vor, ci chiar să îşi facă publice convingerile, indiferent de modul în care aceste convingeri influenţează mediul social. Dar chiar dacă pentru vrăjitorii contemporani nu există pedepse penale, pe cei care mor nepocăiţi Dumnezeu îi va pedepsi cu osândă veşnică în chinurile iadului (statistic, numărul vrăjitorilor şi ereticilor care se pocăiesc înainte de a muri este infim).
Practicarea astrologiei, ca a oricărei alte forme de vrăjitorie, atrage după sine pedeapsa lui Dumnezeu peste întreaga comunitate care aprobă astfel de practici. În Cartea Proorocului Ieremia vedem cum închinarea la stele aduce mânia lui Dumnezeu peste aşezările idolatre, vedem cunoscuta prevestire a dărâmării Ierusalimului: “Casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul pentru că pe acoperişul tuturor caselor se aduce tămâie întregii oştiri cereşti şi se săvârşesc turnări în cinstea dumnezeilor străini. (...) Iată voi aduce asupra cetăţii acesteia şi asupra celorlalte cetăţi toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei, pentru că şi-a învârtoşat inima şi nu ascultă cuvintele Mele” (Ier. 19, 13-15).
Precum a fost dărâmat Ierusalimul, aşa se vor dărâma şi cugetele cele viclene ale celor care se ocupă cu vrăjitoria. Iar mânia Domnului va fi greu de îndurat. În Sfânta Scriptură găsim relatarea curăţirii templului Domnului de toate cele ce slujeau la închinarea idolească: “Regele a poruncit lui Hilchia, arhiereul, preoţilor de mâna a doua şi celor ce stăteau de strajă la prag să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim” (IV Regi 23, 4).
Trebuie să ne curăţim sufletele şi să mergem pe calea mântuirii. Da, iubiţilor, Hristos vrea să mergem pe calea mântuirii. Fără să ne temem de ghinioane, fără să ne temem de zile rele. Fără să ne temem de viitor şi fără să alergăm la cei care se ocupă cu ghicirea viitorului. Hristos vrea să mergem pe drumul curat pe care îl arată Biserica. Alt drum spre cereasca Împărăţie nu există. Există multe drumuri care ne dau bucurii pământeşti, dar apoi ne aruncă în chinurile iadului.
Surse si Adrese Web Utile
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
