Dunarea in Romania si in viata poporului roman - citate

Iata cateva citate si fragmente de opere literare in care se evoca Dunarea, „cea mai mare comoara cu care natura a inzestrat tara noastra - Romania” (Grigore Antipa).

Alaturi de Muntii Carpati si Marea Neagra, Dunarea (fluviu) reprezinta o componenta majora a cadrului natural romanesc.

Din ce departari scoboara si cat a luptat Dunarea ca sa strabata-ncoace! A trebuit sa spintece muntii, sa-si sape albia in piatra de-a curmezisul Carpatilor. A batut si “Portile de Fier” s-au deschis in fata puterii eterne a valurilor ei.

E plin locul acesta de amintiri stravechi. Pe-aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a rasadi un popor nou in campiile pustiite ale Daciei. Se vad si astazi capataile podului, care-a facut nepieritor numele lui Apolodor din Damasc, iesind din valuri, ca doua brate de gigant intinse spre cer.

(Alexandru Vlahuta, Romania Pitoreasca)

Peste Dunare a prins sa se intinda pod de vase. Ostile turcesti au si pornit spre pedeapsa indraznetului … Mircea si-a strans greimea ostirii si a trimis-o inainte, spre Arges.  A lasat in urma doar cete de harta, sa amageasca tucii cu sunetele buciumelor … La Rovine s-a intamplat in oastea sultanului un amestec si un valmasag cumplit … Cu orice pret Baiazid isi croia cale inapoi spre Dunare … Cand s-a vazut in preajma Dunarii, fugea de manca pamantul, in timp ce prin paduri il urmareau, calari pe cai iuti ca vantul, ostile vitejiei. Insusi Mirce acalara in frunte, cu sabia grea si neiertatoare de-a gata ridicata.

(Eusebiu Camilar, Poarta furtunilor)

… mirajul portului si orasului Tulcea, al istoriei sale trecute si prezente, al canalelor si cherhanelelor deltei, al baltilor cus tuf sau al cardurilor de pelicani, al salciilor ce-si plang tristetile in umrele apelor, al caselor marunte de pescari sau al siluetelor pescadoarelor, cargourilor si vapoarelor moderne ce fac legatura dintre Tulcea industriala si restul lumii, acostand semete in porturile deltei.

(Peisaje dunarene)

Pe parcursul celui de-al doilea sector din cursul inferior (carpato-balcanic), intre Giurgiu si Ruse, s-a construit Podul Prieteniei, care asigura o legatura feroviara si rutiera directa intre tara noastra si Bulgaria.

(Alexandru Vlahuta, Romania Pitoreasca)

Colo Dunarea batrana, libera-ndrazneata, mare,
C-un murmur rostogoleste a ei valuri ganditoare
Ce miscandu-se-adormite merg in marea de amar;

Astfel miile de secoli cu vieti, gandiri o mie,
Adormite si batrane s-adancesc in vecinicie
Si in urma din izvoare timpi racori si clari rasar.

Dar pe-arcade negre-nalte, ce molatec se-nmormanta
In a Dunarii dulci valuri ce vuiesc si se framanta,
Trece-un pod, un gand de piatra repezit din arc in arc;
Valurile-nfuriate ridic fruntile rastite,
Si izbind cu repejune arcurile neclintite,
Gem, picioarele le scalda la stancosul lor monarc.

Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea marire.
Soarele orbeste-n ceruri de a armelor lucire,
Scuturi ard, carale treier si vuiesc asurzitor;
Iar Saturn, cu fruntea ninsa stand pe steaua-i alburie
Si-aruncand ochii lui turburi peste-a vremii-mparatie,
Aiurind intreaba lumea: ­ Si aceia-s muritori?

(Mihai Eminescu, Memento mori)

Inaintea noastra se-nalta, alb, stralucitor, in bataia lunei, podul. in linistea noptii, sub cerul limpede si instelat, frumusetea si maretia acestei puternice intrupari a geniului romanesc ne dau impresia ca suntem intr-o lume de vraji, in fata unuia din acele minunate poduri de argint de cari ne vorbeau povestile-n copilarie. Picioarele de sprijin, zidite-n piatra, sunt asa de departe unele de altele s-atat de inalte, incat toata uriasa impletitura de fier, pe care alearga zguduitoarele trenuri, pare ca pluteste in aer, usoara ca o dantela. Acum cele doua maluri se impreuna pentru totdeauna sub maiestria acestui nepieritor arc de triumf, inchinat batranului Danubiu de poporul care-atatea veacuri a luptat alaturea cu el si de-atatea ori si-a amestecat sangele-n undele lui pentru ocrotirea civilizatiei apusene.

(Alexandru Vlahuta, Romania Pitoreasca)