Despre tutun, nicotina, fumat

Perspectiva cancerului pulmonar sau a infarctului a socat pe mai multi fumatori pasionati. Fiecare din noi cunoaste oameni care, din motive de sanatate, au renuntat la fumat. Cei mai multi, insa, nu s-au lasat descurajati. De la Winston Churchill, cunoscut ca notoriu fumator de tabacuri, a ramas urmatoarea butada: “Un fumator pasionat, care citeste continuu ce pericol reprezinta fumatul pentru sanatatea sa, in cele mai multe cazuri inceteaza de-a mai …citi”.

Conform sondajelor, se pare ca tigarile se situeaza, ca preferinta, mult inaintea alcoolului, cafelei si ceaiului. Cultivarea tutunului, cea mai raspandita planta industriala, are tendinte de crestere, in continuare.

Fumatul substantelor aromatice, cu efecte stimulatoare sau analgezice, a fost folosit inca din timpuri foarte vechi. Egiptenii “alungau” astfel “demonii”, scitii creau o stare de transa, medicul Hippokrates combatea, arzand ierburi, unele boli specifice femeilor.

Tutunul devine, insa, cunoscut lumii abia dupa descoperirea Americii. Insotitorii lui Columb au observat, in 1492, pe insula carabiana Guanahani, un obicei straniu. Indienii bastinasi purtau cu ei, adesea, un mic jar. El sclipea in frunzele unei plante indesate intr-o teava din care oamenii sugeau fum, dupa cum se parea, cu evidenta placere. Din cuvantul indian ce desemna acest comportament raspandit in America de Nord si de Sud s-a dezvoltat termenul “tabac” pentru “iarba” folosita. Fumatul avea pentru indieni, si nu in cele din urma, si o valoare simbolica” unde pipa facea ocolul, era pace.

Prin colonialistii portughezi si spanioli, tutunul a facut ocolul Pamantului, soldati, marinari, docheri, curand si autoritatile feudale au prins gustul viciului indian. Totusi, tutunul era folosit, cu precadere, ca mijloc de vindecare. Migrenele, podagra, raia, ranile – totul era tratat cu ajutorul compreselor cu foi proaspete de tutun. Metoda a fost dezvoltata de francezul Jean Nicol de Villemain, la mijlocul secolului al XVI-lea, pe vremea cand acesta era trimis al Frantei la Lisabona. In gradina resedintei sale, cultiva, ca pe o raritate exotica, planta – de inaltimea unui om – adusa din Lumea Noua, folosindu-i frunzele, in unele cazuri nu fara succes, in lecuirea unor boli. Cand, in 1829, a fost descoperit principalul alcaloid continut in planta, i s-a dat numele dupa Nicot – nicotina. De altfel, cu mult inainte, din acelasi motiv, tutunul primise denumirea stiintifica de herba nicotiniana.

Oricum, din iarba universal tamaduitoare, tutunul a devenit pentru oameni mijloc stimulator, dar si derelaxare. Anatemizarea, de catre biserica a obiceiului pagan n-a facut decat sa faca fumatul si mai tentant.

Initial, pentru fumat era folosita, in exclusivitate, pipa. Din ea a pafuit in chiar ultima clipa a vietii, Sir Ealter Raleigh, acel indraznet lup de mare, care a acaparat, pentru coroana britanica, Virginia, cunoscuta azi, inainte de toate, pentru tutunul sau, si care a fost, totusi, executat in 1618 sub acuzatia de inalta tradare.

In secolul al XVIII-lea, pipa cedeaza locul tabacherei pentru prizat. Au inceput sa se faca si trabacuri, tara lor originara fiind Cuba. Tutunul a inceput sa fie chiar si mestecat.

Tigarile au o vechime de abia un secol. Tutunul este cultivat in numeroase tari, iar dintre cei mai mari producatori amintim: China, SUA, Bulgaria, Rusia, Brazilia, Turcia, Japonia, Bulgaria, Grecia, etc. cel mai apreciat tutun provine de-o parte si de alta a Ecuadorului (in sud, pana la 35 si in nord, pana la 50 grade latitudine).

Cultivarea, ingrijirea, recoltarea, uscarea sunt relativ mecanizate si, de aceea, cer pretutindeni o munca intensa. In functie de conditiile locale, un hectar de tutun reclama intre 800 si 2800 de ore de munca. Aproximativ o treime din recolta mondiala potentiala se pierde din cauza daunatorilor, a bolilor, a imburuienarilor.

Sunt cunoscute peste 60 de varietati de tutun, importanta economica avand, insa, doar tutunul Virginia si tutunul de calitate inferioara, asa-zis “taranesc”.