Despre timp si masurarea lui

Inca din vechime zilele saptamanii sunt sapte la numar, deoarece se considera ca 7 ar avea o anume semnificatie: 7 erau corpurile ceresti cunoscute pe atunci (Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn) si tot 7 este numarul de zile dintre doua face consecutive ale Lunii. Fiecare zi a fost impartita in 24 de ore; fiecare ora in 60 de minute, fiecare minut in 60 de secunde, conventie comoda pentru oricine foloseste un ceas, fie el electronic, cu arc sau chiar batrana pendula de pe perete. Dar cand nu erau ceasuri, cum se putea masura timpul? Cum timpul era socotit dupa intervalul de lumina primita de la Soare, ziua oamenii s-au gandit sa-l masoare dupa umbra lasata de un obiect pe pamant, aceasta fiind mai scurta la amiaza si mai lunga dimineata si seara. Stalpul care arata in acest fel ora se numeste gnomon. El putea fi un obelisc impunator sau un simplu baston. Acest principiu sta de fapt si la baza cadranelor solare care mai decoreaza uneori si astazi parcurile, vara.

Dar ce se intampla daca era innorat sau ploua? S-a gasit atunci o alta masura, timpul in care se scurge apa. Cu vreo 2500 de ani in urma, babilonienii foloseau un astfel de ceas. Ei turnau apa intr-un vas inalt si ingust cu o deschizatura la baza. Vasul era umplut in zori si cand se scurgea ultima picatura, cateva strigate ascutite anuntau trecatorilor “ora”. Va dati seama cat era de imprecise si de incomode, dar avea insa avantajul ca putea masura timpul pe orice fel de vreme, zi si noapte. Pe acelasi principiu s-a construit apoi ceasul cu nisip, binecunoscuta clepsidra care mai este folosita si astazi ca decor sau, de ce nu, pentru a masura timpul cat fierbe un ou ca sa nu fie nici prea moale, nici prea tare.

Dar iata ca timpul s-a scurs, masurat sau nemasurat, si am ajuns si in epoca noastra. Progresele inregistrate de astronomie in ultimele secole au permis masurarea timpului cu precizie din ce in ce mai mare. In fiecare observator astronomic existau ceasuri foarte bune, asemanatoare ceasurilor cu pendul pe care le cunoasteti. In fiecare noapte senina, astronomul scurta cerul, urmarind trecerea stelelor la un anumit moment sau, mai corect, urmarind pozitia exacta a Pamantului fata de stele in acel moment, pentru ca, in fond, a masura timpul inseamna a afla cat s-a rotit Pamantul fata de axa sa, deci in ce pozitie se afla in spatiu. Daca timpul astfel calculate era diferit de cel aratat de pendula, se trecea imediat la corectarea acesteia.

Masuratorile facute in secolul al XIX-lea arata ca Pamantul, care a fost folosit atata vreme drept orologiu, nu putea fi considerat un orologiu … perfect. Cauza neuniformitatii timpului masurat de el este atractia globului terestru de catre Soare (corp indepartat, dar foarte mare) si Luna (corp mic, dar apropiat). Aceasta dubla influenta franeaza miscarea de rotatie avand ca urmare o alungire a duratei zilei. Dar aceasta sufera si alte variatii, unele mai greu de precizat. Cum mai putem sa tinem seama atunci de timpul indicat de un orologiu atat de capricios? Intr-adevar, odata cu constructia ceasurilor atomice rolul de ceasornic al Pamantului parea a fi anulat. Dar lucrurile s-au dovedit a fi altfel decat se credea. Timpul dat de ceasurile atomice atinge aproape idealul de uniformitate insa tocmai din aceasta cauza ei nu reflecta realitatea. Iata ca, la 1 iulie 1985, diferenta dintre ora aratata de ceasul atomic si cea data de ceasul Pamant a atins deja 23 de secunde. Care era cauza acestei diferente? Desigur, Pamantul! Cele cateva secunde nu ne-ar deranja pe noi, oamenii grabiti ai secolului XXI, dar tot oamenii secolului XXI sunt cei cei care calatoresc cu viteze mari pe sol, in aer sau in cosmos. Ori, acestora, le trebuie ora cu adevarat exacta, adica pozitia exacta a Pamantului in spatiu, in fiecare moment.

Pentru a rezolva aceasta cerinta s-a recurs la un compromis. Din cand in cand, atunci cand abaterile ceasului Pamant fata de ceasul atomic sunt prea mari (aproape o secunda), se face un salt in mersul ceasului atomic pentru a-l apropia de cel real. Ultima corectare a avut loc la 1 iulie 1895. Cand diferenta va fi din nou suparatoare, se va face o noua corectare a ceasului atomic, cu o secunda in plus sau in minus, dupa cum viteza Pamantului s-a accelerat sau s-a incetinit.