Despre fericire si momentele de fericire

Fericirea este un afect, o stare afectiva de o anumita durata care comporta o anumita durata care comporta o organizare interna spontana. A. Green a subliniat importanta adectului la nivelul realitatii psihice. Fericirea nu se lasa definita intr-o formula simpla. Ea poate capata un aspect acut, tranzitoriu sau mai prelungit, dar legaturile sale cu mintalul sunt foarte puternice.

Daca dezvoltarea sa in anumite forme extreme nu se acomodeaza cu nici o reprezentare, poate fi amestecata cu trairea trecutului emotional, cu reprezentarile cele mai bogate, de unde vin modificari comportamentale ale corpului propriu, reprezentari, amintiri, limbaj si proiecte. Nu poate fi gasita o formula mai buna ca aceea data de Ch. David cuprinzand afectul in general. «Afectul mixt indisociabil este o limita nedeterminata de cantitate si calitate, modalitate de expresie psihica a implusurilor.» Se poate deci vorbi de momente sau instante traite mai ales in sfera sensibilitatii cu o foarte scazuta participare constienta (daca nu cumva cu o vie participare inconstienta), dar prin care «mentalizarea» concura spre imbogatire si o cultiva. Expresia «stare de spirit» convine mai mult decat cea de fericire, cuvantul «suflet» desemnand aspectul idealist, versantul cel mai subtil al «perceptului», al resimtirii traitului. Acest versant atinge in acelasi timp domeniul constientului, al preconstientului si fata de profunzimi, cele mai vii amintiri si dorinte inconstiente. Fericirea, stare de spirit in care se inscrie constiinta sau iluzia a ceva, nu este univoca. Se pot recunoaste aspecte diferite si chiar contradictorii fata de care suntem tentati sa sesizam ceea ce contradictiile pot sa ascunda ca similitudini.

Momentele de fericire

Pentru a ordona putin investigatia asupra fericirii consideram doua variante (distincte in primul rand prin durata si prin continutul manifest). Pe de o parte, momentele de fericire, limitate in timp, survin mai mult sau mai putin violent pentru o perioada mai mult sau mai putin scurta si au loc pe fondul regulat al vietii cotidiene.

Freud, care se pare ca ar fi evocat mai ales aceasta forma, insista asupra dimensiunii spontane a satisfactiei traite, ceea ce poate fi numit fericire in sensul strict. Rezulta din nou satisfactia mai curand spontana a trebuintelor care au atins o inalta tensiune si nu este posibil prin natura sa decat sub forma unui fenomen episodic.

Pe de alta parte, perioadele de fericire se pot intinde pe dimensiuni de viata mai lungi sau mai scurte, cu frecvente oscilatorii (sa ne gandim la aparitia perioadelor in care fericirea este inlocuita cu nefericire).

Momentele de fericire cuprind, la modul general, stabilirea unor stari afective particulare, cu ocazia perceptiei unui element inconjurator, a unor emotii estetice. Aceasta stare afectiva este mai ales catacterizata de un sentiment de completitudine care tinde sa atenueze elementele realitatii ambientale. Bucuria, libertatea, eliberarea interioara fac contingentele realitatii sa fie usor estompate, usor denudate de semnificatia lor. Derularea in timp, subordonarea fata de durata si-au pierdut importanta. Daca sensul realitatii este intact, investitia care este facuta depinde de alte lucruri. Acest alt lucru consta dintr-o suprainvestitie a trairii actuale si dintr-o comunicare asociativa foarte bogata in sentimente si amintiri, in fantasme a caror iesire din constiinta poate fi foarte mica, dar care in alte cazuri poate ramane la suprafata preconstientului. Coincidenta dintre realitate si fantasme (sau obiectul interior) se poate realiza niveluri de constiinta variabile, ce stau oricum la originea sentimentului de completitudine.

Avansam ipoteza ca aceste momente corespund unor perioade de descarcare a uneia sau alteia din tensiunile instinctuale, descarcare foarte comparabila sau asemanatoare celor ce au loc in procesele se sublimare. Aceste momente sunt adesea insotite de semtimentul de tranzitie, de vremelnicie, de fragilitate, care nu face decat sa se adauge calitativ dimensiunii de raritate, privilegiu. Acompaniat mai mult sau mai putin de un sentiment de transgresiune, potrivit organizarii nevrotice subiacente, poate juca un rol in sensul de supradimensionare a satisfactiei sau de diminuare a duratei.