Decretul din 1918 privitor la alipirea Transilvaniei de Regatul Romaniei

Raportul d-lui preşedinte al consiliului de miniştrii către M. S. Regele, în sprijinul decretului No. 3631/1918

Ion I. C. Brătianu, în raportul către Regele Ferdinand I, despre Actul Unirii

Sire!

De veacuri neamul românesc tinde spre unitatea lui.

De aceea, când prin războiul general o parte din omenire a întreprins lupta pentru libertate şi drepturile naţiunilor, Regatul Român a socotit de datoria lui să se alipească acestor Puteri şi împreună cu ele să-şi jertfească fiii pentru dezrobirea fraţilor noştri asupriţi. După mari suferinţe vitejia minunată a oştirii noastre îşi găseşte răsplata. Alături de glorioşii ei aliaţi, România este astăzi printre învingătorii lumii, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu patria mumă, iară peste Carpaţi, românii, care împreună cu noi de atâta vreme aşteptau ceasul întregirii neamului, îndată ce şi-au putut spune gândul, au proclamat, prin marea lor Adunare Naţională întrunită la Alba-Iulia în 18 Noiembrie (1 Decembrie) 1918 unirea lor necondiţionată şi de-a-pururea cu Regatul României.

Delegaţia Adunării Naţionale a înfăţişat Maiestăţii Voastre actul Unirii, pe care cerem prin decretul-lege de faţă Maiestăţii Voastre să-l întărească, spre a da o formă definitivă unităţii noastre naţionale, acum deplin înfăptuită peste toate ţinuturile locuite de români.

Unirea aceasta, în ziua când marii noştri aliaţi sunt învingători, izvorăşte din puterea de viaţă a poporului român, din vitejia soldaţilor noştri şi din voinţa hotărâtă a românilor de pretutindeni.

Ea se întemeiază pe fiinţa însăşi a neamului românesc, care de aproape două mii de ani, în mijlocul tuturor vitejilor vremi, a ştiut să-şi păstreze neatins caracterul de conştiinţă naţională.

Ea se reazămă pe cerinţele istoriei, care îi impun desfiinţarea tuturor graniţelor nedrepte şi nefireşti şi statornicirea Statelor după principiile naţionalităţilor.

Ea e voită în fine de nevoile neamului românesc care nu poate trăi despărţit şi care numai prin unirea laolaltă a tuturor fiilor lui îşi poate îndeplini cu folos pentru omenire şi cu strălucire pentru el misiunea civilizatoare în această parte a lumii.

Consfinţind prin acest decret-lege voinţa Adunării din Alba-Iulia, Maiestatea Voastră înscrie în Istoria poporului românesc de totdeauna şi de pretutindeni cel mai mare act al Istoriei noastre naţionale, acel pentru care generaţii întregi au luptat şi au murit, acel în nădejdea căruia au trăit de la Nistru şi până la Tisa toţi Românii despărţiţi de o soartă nemiloasă şi puneţi, Sire, pentru vecie temelia unei Românii mari şi a unei vieţi naţionale pe care să se poată de aci înainte dezvolta în pace şi în fericire întregul neam românesc.