Daramarea Cartaginei si scurt istoric

In virtutea pacii incheiate dupa batalia de la Zama Cartagina era stat independent, avea insa sa-i inapoieze lui Masinisa tot ceea ce cartaginenii au luat de la regii de mai inaite ai Numidiei si nu putea sa poarte razboi fara invoirea Senatului roman.

Profitand de aceste doua conditii, Masinisa ia in posesiune mai multe parti din teritoriul cataginean si, pe cand cartaginenii se plangeau la Roma, ca unele din teritoriile ocupate de dansul nu au fost niciodata din regatul Numidiei, el a trimis la Roma fel de fel de stiri despre pregatiri facute de cartagineni pentru un nou razboi.

Deoarece in Africa hotaree tarilor nu erau bine stabilite, era foarte greu de a constata, in care parte e dreptatea. Senatul roman a trimis deci in cele din urma la Cartagina pe Cton, un dusman al cartaginenilor, dar om aspru si drept, ca sa se incredinteze despre adevarata stare a lucrurilor. Cartaginenii insa nu au dorit sa dea raspuns la intrebarile amanuntite ale lui Caton. Astfel, Caton, introcandu-se la Roma, i-a descris poporului adunat in for starea cea infloritoare a Cartaginei si isi da silinta sa-i convinga pe romani, ca pacea numai prin daramarea Cartaginei poate sa fie asigurata.

Cartaginenii au avut insa sustinatori puternici la Roma, intre care mai ales Scipio Nasica avea mare trecere.

In anul 154 partidul democratic din Cartagina rastoarna guvernul aristocratic, care staruia pentru intretinerea bunelor relatii cu Roma si ridica la carma pe Hasdrubal si Cartalo, doi dusmani ai Romei. Acestia aduna oaste din Libia si din alte parti ale Africii, sporesc corabiile de razboi si le echipeza, ba exileaza vreo 40 de cetateni, care erau socotiti amici ai Romei.

Romanii cer o slie trimisa la Cartagina, ca sa se puna capat pregatirilor de razboi si ca cei exilati sa fie revocati in patie. Solii romani sunt insa insultati si trebuie sa fuga din Cartagina.

Putin timp in urma (152) izbuncneste apoi razboiul intre cartagineni si Masinisa, caruia senatul roman ii da voie sa lupte cu propriile lui puteri si cu propriul lui risc. Hasdrubai, batut in mai multe randuri, e silit in cele din urma sa capituleze cu niste condtii tot mai grele.

Primind stire despre aceasta, cartaginenii il osandesc pe Hasdrubal impreuna cu sotul sau Cartalo la moarte si trimit o solie la Roma, ca sa ceara iertare.

In Roma insa hotararea era luata.

Pe cand Hasdrubal cel osandit la moarte se intorcea la Cartagina in fruntea unei ostiri de 20.000 de oameni, doi consuli inaintau spre Africa in fruntea unei ostiri de 80.000 padestime si 4.000 caareti, fiind insarcinati sa darame Cartagina.

Cartaginenii dau ostateci, apoi intreaba prin solii trimise in tabara romana de la Utica ce au sa faca mai departe.

“Sa aduceti, raspund consulii Romei, aici in tabara aceasta toate armele voaste, toate munitiile de razboi, tot aparatul flotei voastre!”

“Dar, intreaba unul dintre deputati, cum sa ne mai aparam fata de Hastrubla dupa ce o vom fi facut aceasta?!”

“Aceasta e treaba Romei!, raspunde consului, si cateva zile in urma cartaginenii trimit in tabara romana un lung sir de care, pe care era incarcata intreaga armatura pentru 200.000 de luptatori, dovada neindoiasa, ca facusera, intr-adevar, pregatiri pentru un mare razboi.”

“Acum, zic deci consulii dupa ce iau in primire aparatul de razboi, sa va luati tot avutul, sa parasiti orasu si sa va alegeti la departare de cel putin 80 stadii de la mare vreun alt loc pentru ridicarea unui alt oras, deoarece Cartagina are sa fie daramata.”

Cartainenii, oameni de fire navalnica, isi pierd rostul, cand primesc stire despre aceasta hotarare a Romei. Ei omoara pe deputatii care le aduc stirea aceasta, pe dirigitorii care dedusera ostatecii si armele si pe italicii ce se aflau in oras, apoi fac zi si noapte pregatiri de aparare si il cheama pe Hastrubal cu ostirea la Cartagina. Iar, ca sa castige timp, cer de la consuli un ragaz de 30 zile, pentru ca sa trimita o noua solie la Roma.

Consulii, desi stiau, ca ei fac pregatiri, el incuviinteaza ragazul acesta, deoarece sperau, ca in timp de 30 de zile se vor razgandi.

Canda insa oastea romana se ridica si inainteaza spre oras, cartaginenii o asteptau gata de lutpa (149).

Luptele se urmeaza imprejurul Cartaginei peste un an de zile si romanii sufera una dupa alta mai multe infrangeri, fara ca sa fi ajuns macar si numai la asedierea Cartaginei. In anul al doiea romanii trimit dar in Africa pe Scipio Emilian (Africanul si Numantinul), care asediaza orasul si dupa opintiri de aproape doi ani de zile il ia, asa zicand, casa dupa casa.

Intrati odata in oras, romanii mai aveau sa ia castelui asezat din sus de oras. Neputand insa inainta printre casele cu cinci si sase etape, din ale caror ferestre erau loviti cu furia deznadajduirii, ei se urca pe case, dau jos acoperisurile si astfel din casa in casa si puand scanduri peste stradele laterae, inainteaza luptand mereu cu cei ce se aflau sub dansii pana la castel. Apoi Scipio porunceste sa li se dea foc daramiturilor ramase in urma si toti cei ce mai ramasesera prin case se arunca in marea de flacari.

Sapte zile in urma cei retrasi in castel cer, in sfarsit, si primesc iertare.

La inceputul razboiului Cartagina a avut o poporatiune de vreo 700.000 de suflete, insa au mai ramas in casteui Byrsa vreo 30.000 de barbati si 25.000 de femei.

Apoi romanii au daramat orasul, au tras brazde de plug peste daramaturi si au prefacut in anul 146 teritoriul Cartaginei in provincie romana (Africa).

Vreo 140 de ani in urma imparatul August a dat voie sa se rezideasca Cartagina, care a devenit din nou unul din cele mai insemnate orase, iar 400 de ani in urma trec vandalii in Africa si intemeiaza aici regatul lor.