Cum se culeg plantele medicinale

Uneori nu le dam nicio atentie: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba … Si totusi, in seva lor, in substantele depozitate in “camarile” celulelor, poate sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Procesul de urbanizare a dus in mod firesc la o oarecare indepartare de natura si implicit la o mai slaba cunoastere a plantelor (in speta a speciilor medicinale). Sa vedem insa cum se culeg plantele medicinale. 

Vechea traditie a folosirii plantelor medicinale la noi, ceea ce l-a facut pe un mare invatat al sec. XVIII sa spuna: “Romanimea cunoaste bine ierburile si, intrebuintandu-le in folosul ei, intrece alte neamuri” si tot el in alt loc “… mai ales romancele intrebuinteaza buruienile neglijate de altii”, ca si deosebita bogatie a florei spontane autohtone (din cele peste 3500 de specii ce vegeteaza la noi, circa 800 sunt plante medicinale), sunt argumente pentru a incerca, folosind carti de specialitate, determinatoare, cunostintele “celor care s-au apropiat mai mult de natura, esantioane de plante, sa recunoastem corect o parte din cele mai importante specii pe care le putem recolta si depozita in “farmacia casnica” si – de ce nu? – pentru valorificare.

Pentru obtinerea unor produse de buna calitate, trebuie respectat momentul optim de recoltare, numai atunci gasindu-se in plante continutul maxim de substante active ce dau valoare medicinala. Astfel, florile se recolteaza la inceputul infloririi, la fel si partea aeriana: frunzele – la maturizarea deplina, dar nu toamna tarziu, cand substantele active migreaza spre radacini sau rizomi, deci acum va fi momentul optim pentru acestea din urma; cojile – primavara timpuriu, cand seva abundenta face ca aceasta sa se desprinda usor de pe lemn.

Conteaza si momentul din zi, cand se face recoltarea, proverbul “cine se scoala de dimineata, departe ajunge”, nefiind valabil in acest caz, caci culese prea devreme, pe roua, se depreciaza. Unul din dusmanii cei mai redutabili ai plantelor il constituie pungile de plastic, caci, prin transpiratia produsului recoltat, acesta se innegreste, si se incinge imediat, devalorizandu-le.

Va sugeram si cateva din metodele de recoltare, adaptate pe categorii de produse:

·         Florile – se culeg floare cu floare (mac, albastrele, paducel, etc.) sau prin taierea intregii inflorescente (soc, coada soricelului, etc.);

·         Frunzele – prin strunjire, adica trecerea rapida a mainii de-a lungul ramurii care este tinuta intre degetul mare si celelalte degete;

·         Partea aeriana – se taie varfurile inflorite (sunatoare, cimbrisor, etc.), fara partile lemnnificate;

·         Radacinile – cu cazmaua sau tarnacopul, curatindu-se de partile seci, lignificate;

·         Cojile – prin “inelare”, respectiv practicarea unor incizii circulare la intervale de 20-30 cm care se unesc prin altele longitudinale, decojindu-se sub forma unor jgheaburi.

Foarte important este si uscarea corecta, menita sa duca la conservarea principiilor active. O prima regula este aceea ca produsele sa fie puse la uscat in strat subtire, in locuri curate si bine aerate. Se usuca la soare florile de culoare alba, radacinile, cojile, iar la umbra frunzele, partile aeriene si florile colorate.

A recolta nu inseamna a distruge! Nu se va recolta mai mult decat este necesar, iar in cazul arborilor recoltarea nu trebuie sa duca la pierderea caracterului ornamental (de pilda, aspectul teilor hartaniti, cu ramuri dezbinate si frunzis rupt). Sunt mai actuale ca oricand cuvintele ganditorului Joubert: “Am primit lumea ca o mostenire pe care nu-i ingaduit nimanui sa o deterioreze, ci pe care fiecare generatie este obligata sa o lase mai buna posterioritatii”.