|
Constantin Brâncovanul - baladă Vasile Alecsandri
 În anul 2014, se împlinesc 300 de ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu, cel ce, pentru dreapta credinţă şi pentru neam, s-a învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu sfetnicul Ianache pe 15 august 1714.
În momentul înscăunării “Nimeni nu bănuia atunci că în fruntea ţării păşea un dibaci om politic, creatorul unei strălucite culturi, că în istoria României se pregătea să se afirme un mare voievod. Nimeni nu bănuia atunci că pe tronul lui Mihai Viteazul urca încă un destin tragic, că domnul care nu voia să primească această dregătorie se va rândui în impresionantul convoi al eroilor noştri jertfiţi de-a lungul veacurilor pentru ca să se păstreze fiinţa statului.” – Dumitru Almaş
Vă oferim spre lectură o baladă populară culeasă de marele poet Vasile Alecsandri şi care transpune în cuvinte clipele cumplite prin care a trecut Constantin Brâncoveanu şi familia sa.
Constantin Brâncovanul – Vasile Alecsandri
Brâncovanul Constantin
Boier vechi şi domn creştin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Şi de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o gioi de dimineaţă,
Zi scurtărei lui de viaţă,
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
“Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi
Că pe noi ne-a-ncongiurat
Paşa cel neîmpăcat.
Cu-ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!”
Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă iuruşea,
Pe tuspatru mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
“Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain!
Adevăr e c-ai chitit
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!
- De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sînt!
- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească.
- Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Iar pe toţi de ne-ţi tăia,
Nu mă las de legea mea!”
Sultanul din foişor
Dete semn lui Imbrohor.
Doi gelaţi venea curând,
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergea,
Din coconi îşi alegea
Pe cel mare şi frumos,
Şi-l punea pe scaun gios,
Şi cât pala răpezea,
Capul iute-i reteza!
Brâncovanul greu ofta
Şi din gură cuvânta:
“Doamne! fie-n voia ta!”
Cei gelaţi iarăşi mergea
Şi din doi îşi alegea
Pe cel gingaş mijlociu
Cu păr neted şi gălbiu
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi răpunea!
Brâncovanul greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
“Doamne! fie-n voia ta!”
Sultanul se minuna
Şi cu mila se-ngâna:
“Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Trei coconi tu ai avut,
Din trei doi ţi i-ai perdut,
Numai unul ţi-a rămas -
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!
- Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci, drăguţă, nu mai plânge
Că-n pept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta
Că tu ceriu-i căpăta!”
Imbrohorul se-ncrunta,
Gelaţii se-nainta
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş
La pământ îl arunca
Şi zilele-i rădica.
Brâncovanul greu ofta
Şi cu lacrimi cuvânta:
“Doamne! fie-n voia ta!”
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
“Alelei! tâlhari păgâni!
Alei! voi feciori de câni!
Trei coconi eu am avut,
Pe tustrei mi i-aţi perdut!
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii la vânt,
Să n-aveţi loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!”
Turcii crunt se oţerea
Şi pe dânsul tăbărea,
Haine mândre-i le rupea,
Trupu-i de piele jupea,
Pelea cu paie-o împlea,
Prin noroi o tăvălea,
Şi de-un paltin o lega
Şi râzând aşa striga:
“Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochi-a te uita
De-ti cunoşti tu pelea ta?”
“Câni turbaţi, turci, liftă rea!
De-ţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-au murit creştin
Brâncovanul Constantin!”
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
