Consideratii psihologice privind hemodializa, dializa, rinichiul artificial

Hemodializa implica importante fustrari de ordin alimentar, sexual, profesional si social.

Avand in vedere ca de cele mai multe ori pacientul mananca impreuna cu ceilalti membri ai familiei, carora le este permis totul, sentimentul fustrarii alimentare este mult amplificat. Sunt pacienti care nu respecta prescriptiile dietetice deoarece nu sunt convinsi ca starea lor medicinala poate fi influentata printr-o dieta adecvata. Astfel de pacienti, internati in spital, unde dieta le-a fost strict controlata si a caror stare medicala s-a imbunatatit evident datorita acestui fapt, au fost ulterior mult mai consecventi in respectarea deitei prescrise.

Depasirea cantitatii de proteice, de sare sau a volumului de lichide indicate semnifica si scaderea capacitatii de rezistenta la stres, revolta pacientului fata de existenta sa incadrata intre niste limite severe si fata de cei ce impun aceste limite. Cand aceasta situatie se repeta sau se prelungeste, ea are o semnificatie mai ingrijoratoare: refuzand aceste fustrari, bolnavul arata ca nu mai vrea sa traiasca in astfel de conditii.

Disfunctia sexuala asociata insuficientei renale cronice se numara printre factorii cu implicatii psihologice deosebite: ea determina o anumita restructurare a personalitatii si influenteaza, intr-o mare masura, integrarea familiala a bolnavului dializat.

Referitor la situatia functiei sexuale la bolnavii dializati, B. Scribner (unul dintre pionierii hemodializei) nota ca proportiile celor total impotenti, partial impotenti si a celor cu o viata sexuala normala sunt egale.

La femeile dializate tulburarile de dinamica sexuala sunt in primul rand de ordin psihologic. Modificarea aspectului fizic (cicatrice, paloare), a echilibrului conjugal si a rolului de mama, la care se adauga o oarecare disfunctie genitala si perceperea unei atitudini nu mereu pozitive din partea sotului vizavi de relatiile sexuale conjugale (determinata de teama imbolnavirii, considerarea dializei de catre barbat ca proces de defeminizare a sotiei, etc.) sunt doar cateva din piedicile pe care o pacienta dializata le intampina in jucarea rolului de femeie.

La barbatii dializati exista o preocupare permanenta cu privire la starea functiei sexuale si la factorii ce ar putea influenta (pozitiv sau negativ) evolutia acesteia. Factorii psihologici actioneaza la barbatii dializati in sensul accentuarii tulburarilor sexuale sau permanentizarii lor chiar si fupa diminuarea sau incetarea actiunii factorilor fizio-patologici determinanti. Dependenta continua si neconditionata de programul de tratament, posibilitatile reduse (de cele mai multe ori) de a contribui la bugetul financiar familial cel putin in aceeasi masura ca sotia si dificultatea de a rezolva unele probleme sociale ale familiei la barbatii dializati contribuie la o deteriorare evidenta a imaginii de sine, un permanent sentiment de devirilizare (mai ales in societatea noastra, cand inactivitatea barbatului si «detronarea» lui din functia de «cap de familie» sunt puternic sactionate cultural).

Situatia profesionala si sociala a pacientilor este in mod evident modificata. Pe plan profesional, in cel mai bun caz, pacientul este nevoit sa renunte la anumite proiecte, sa se multumeasca cu locuri de munca inferioare asteptarilor lui anterioare, de foarte multe ori el este pensionat, nu presteaza nicio munca sau munceste ocazional. Neputand participa activ la viata grupului social, bolnavul isi pierde treptat calitatea de membru al acestuia. Astfel, el sufera ceea ce multi numesc o «constrictie» a personalitatii, o sestrangere a sferelor ei de manifestare si prin urmare o «saracire» a acesteia.

O sursa permanenta de stres este si posibilitatea pierderii unor organe (rinichii) sau a dereglarii unor functii elementare (urinarea, functia sexuala).

Teama de moarte este principalul factor structurant al subiectivitatii bolnavului dializat. Toate obiectele care il inconjoara in sala de dializa ii sugereaza fragilitatea vietii sale, iar incidentele si complicatiile potentiale ale hemodializei ii amintesc continuu ca este o persoana care nu-si poate gandi viitorul decat pana la urmatoarea sedinta de tratament. Constiinta angoasanta a fragilitatii lui existentiale este intretinuta si de decesele unor pacienti dializati.

Pacientii vorbesc rareori deschis despre temerile lor cu privire la moarte, desi au multe de spus in aceasta privinta. Chiar si unii membri ai echipei terapeutice manifesta o anumita rezistenta in abordarea acestei probleme sau, atunci cand discutia este deschisa de bolnav, acestia ii pun repede capat: «Nu trebuie sa vorbiti despre moarte pentru ca nu aveti motive!». Adevarul este ca pacientul are motive intemeiate sa se gandeasca si sa se teama de moarte, iar capacitatea de a comunica aceste temeri si existenta unui interlocutor care sa stie sa asculte si sa incurajeze micsoreaza considerabil anxietatea bolnavului. Abordarea acestei probleme cere mult tact si o buna cunoastere a pacientului (starea medicala, motivatia pentru dializa, ce membri a familiei au o influenta asupra lui, etc.).

In afara incidentelor si complicatiilor suferite de pacient sau de colegii sai in timpul dializei, ceea ce actualizeaza teama de moarte, sunt diversele ipoteze nefavorabile (exprimate intr-un limbaj mai putin accesibil bolnavului) privind evolutia starii medicale pe care bolnavul le afla de la medicul care il consulta sau de la asistentele medicale care il ingrijesc.

Nu trebuie neglijat faptul ca numeroasele interventii chirurgicale necesare confectionarii unei cai de abord vascular in vederea conectarii la rinichiul artificial creaza probleme emotionale deosebite. Un potential anxiogen foarte ridicat il are consumarea foarte rapida a mai multor posibilitati de abord vascular. Acest fapt accentueaza starea angoasanta de fragilitate existentiala a pacientului si potenteaza actiunea celorlalti factori de stres ai tratamentului.

Orice bolnav, apreciindu-si starea, se raporteaza la omul sanatos. La fel procedeaza si bolnavul dializat. Consideram ca aceasta comparatie exacerbeaza factorii de stres ai tratamentului prim hemodializa si depreciaza calitatea psihosociala a vietii pe care acesta o face posibila. De aceea, dupa cum remarca si B. Scribner, bolnavul dializat trebuie invatat sa-si compare situatie lui cu cea a altor bolnavi cronici cu probleme psihologice asemanatoare.