Colindele noastre

Colindele au fost cantece solare, fragmente si ramasite din cantarile leturgice ale cultului naturii.

Unele dintre ele – probabil minoritatea lor – in aparenta sunt imnuri religioase crestinesti, tratand legende crestine si cantand nasterea si moartea lui Iisus. Ele insa sunt cu mult mai vechi decat crestinismul si numai unei coincidente calendaristice i se datoreste faptul ca vechile catece solare poarte, desi foarte superficial, o urma de crestinism.

Cantarile pe care le aveau popoarele indo-germanice, pot din timpuri preistorice, ca parti integrante ale cultului lor, preamareau in versuri elementele si lupta lor in natura, fenomenele naturii si copurile ceresti. Indeosebi soarele sta in centrul acestui cult: biruinta lui asupra intunericului noptii, a iernii si a furtunii, faceau dintr-insul un erou. Caldura lui si lumina, pe urma carora cresteau plantele, faceau din el un binefacator al lumii. Ca erou si binefacator soarele era si este centrul miturilor solare si este astazi centrul basmelor noastre. Apunerea sa era, dar mai ales departarea lui de pamant, incepand de la solstitiul de vara, era ptrivita ca o calatorie a lui printr-alta lume, chiar ca o moarte a lui – pe urma lui murea lumina, vecea frigul si despuierea naturii – iar oamenii ii dadeau povete cum sa se lupte cu semenii sai, pe unde sa mearga ca sa nu se rataceasca, cum sa se poarte printr-alta lume. Ca drumet instrainat, el era plans in cantece si este plans si astazi in bocetele noastre. Iar pe la soltitiul de iarna, cand incepea sa se apropie de pamant, el era eroul biruitor, care se intorcea din lupta, i se aduceau jertfe, i se cantau cantece de bucurie si de biruinta. Venirea lui era privita ca o nascare, caci cu el se renastea lumina zilelor si viata naturii. Iar la echinochiul de primavara era sarbatorit indeosebi, ca erou intors din lupta “ca unul inviat din morti, daruind viata lumii”. Ca erou ce se naste a fost cantat de popoare in toate timpurile, cu urari reciproce de fericire, cu alegorisiri si simbolizari, fiind cantat si astazi in colindele noastre si este sarbatorit de datinile noastre.

Colindele erau si sunt cantece la adresa soarelui, ce se renasc la solstitiul de iarna, prin luna decembrie. Printr-o coincidenta calendaristica nasterea lui Hristos, in cultul crestin, cade tot pe vremea solstitiului de iarna. Poporul nostru, sarbatorind deodata nasterea eroului pagan cu a dumnezeului crestin, a substituit numirile cantecului pagan. In loc de soare a ui Hrisot, in loc de luna, cer sau lumina, a zis Sfanta Maria, in loc de Jupiter a zis Sfantul Ilie, etc. Faptele insa au ramas neatinse, cantecul e pagan. Nu numai fondul cantecului e intreg, dar insasi forma este a cultului solar. Bineinteles, acest fapt nu e general. Nu, pantu ca schimbarea nu s-a putut intampla decat in unele cazuri: cand cantecul canta nasterea soarelui, ori, printr-o atractie, moartea lui. Deci, colindele care canta nasterea si moartea lui Hristos au substituit numirile paganem, rar sau mai niciodata acelea care canta fapte prea paganesti de-ale soarelui, nepotrivite cu fapte de-ale lui Hristos. Acestea au ramas neatinse intru nimic, cantece pagane.