|
Cele 7 minuni ale lumii antice
Prima referire la cele 7 minuni ale lumii antice este intalnita in Istoria lui Herodot in secolul V i.Hr. Decade mai tarziu istoricii greci au mentionat cele mai mari monumente ale vremii. Callimachus din Cyrene (305-240 i.Hr.), bibliotecar sef al Muzeului din Alexandria, a scris „O colectie de minuni ale lumii”. Tot ce se stie despre aceasta colectie este titlul ei, deoarece a fost distrusa odata cu Biblioteca din Alexandria.
Prima descriere a celor 7 minuni ale lumii antice este cuprinsa intr-un mic tratat scris in limba greaca si tradus in latina sub titlul „De septem orbis miraculis”. Lucrarea originala a fost atribuita lui Filon din Bizant, de origine grec, care a trait in secolul II i.Hr. si a studiat arhitectura la Rodos si mecanica la Alexandria. Tratatul original a fost distrus, fiind pastrata doar traducerea in latina realizata de Leon Allatius in 1640.
Din aceste 7 minuni ale arhitecturii din antichitate in zilele noastre mai exista doar Marea Piramida de la Giyeh (Piramida cea mare a lui Keops), celelalte 6 fiind distruse fie de incendii, fie de cutremure.
Piramida cea mare de la Gizeh (Piramida lui Keops)
Marea Piramida din Gizeh este localizata pe Platoul Gizeh - orasul Gizeh (Egipt), necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesita descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poetilor. Este singura minune a lumii asupra careia nu se fac speculatii referitoare la forma, marime si prezentare. Este cea mai veche si totusi singura care a supravietuit timpului. Contrar parerii generale, numai Marea Piramida a lui Khufu (Keops), nu toate cele trei Mari Piramide, se afla pe lista celor sapte minuni ale lumii antice.
Marea Piramida din Gizeh a fost cea mai inalta constructie din lume mai mult de 43 de secole, pana in secolul al XIX-lea in 1.889 cand a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la inceput, 146 m (azi 138 m) inaltime, latura de 227 m si cuprinde 2.521.000 m cubi de piatra. Fetele piramidei erau placate cu placi slefuite din granit. A fost construita de faraonul Khufu (Khufu original si Keops sau Cheops in greaca) din a IV-a Dinastie, in jurul anului 2.560 i.Hr. pentru a servi drept mormant acestuia.
Piramidele de la Gizeh au fost construite in timpul dinastiei a IV-a de faraoni si sunt atribuite faraonilor Keops (Piramida cea mare), Kefren (fiul lui Keops) si Mikerinos (nepotul lui Keops).
Pentru a le putea compara sunt necesare inaltimile celor trei piramide: 146 m (piramida lui Keops), 143 m (piramida lui Kefren) si 66 m (piramida lui Mikerinos). Cele patru fete ale acestor piramide sunt egale intre ele si sunt orientate catre cele patru puncte cardinale.
La vremea respectiva, piramidele erau construite in Egipt nu numai pentru a pastra ramasitele pamantesti ale faraonilor, ci si pentru a coplesi, prin maretia lor, pe supusi. Prestigiul faraonilor era mare la vremea respectiva, dat fiind faptul ca in urma amplelor expeditii de cotropire, acestia cucereau noi teritorii, reuseau sa acumuleze noi bogatii, deveneau stapanii unei mari mase de sclavi.
Despre Marea Piramida putem spune ca a fost terminata in jurul anului 2.580 i.Hr. si se presupune ca la constructia ei au muncit, timp de 20 de ani, peste 100.000 de oameni. Au fost folosite peste 2.000.000 de blocuri de piatra, fiecare cantarind aproximativ 2,5 tone. Transportul acestor blocuri de piatra s-a facut cu ajutorul rampelor, parghiilor, rolelor.
Ingeniozitatea egiptenilor e pusa in evidenta si de faptul ca blocurile de calcar au fost fixate atat de strans unele fata de altele incat intre ele nu se putea introduce nici macar o foaie de hartie.
Piramida a fost placata cu piatra alba, perfect slefuita, iar in lumina soarelui piramida stralucea puternic. Din pacate, astazi se mai pot vedea doar cateva blocuri din calcar.
Privita de la distanta de cativa kilometri, Piramida cea Mare are aspectul unui corp geometric, cu fete plane, muchii drepte si varful ascutit. Insa, pe masura ce privitorul se apropie, constata ca fetele sunt formate din trepte foarte mari, ca muchiile un sunt drepte, iar in local varfului ascutit se vede o platforma (in prezent marii piramide ii lipseste varful). Impresionanta este si greutatea piramidei, care cantareste 6 milioane de tone.
Intrarea in piramida se afla la 15 m deasupra bazei. Deasupra intrarii se afla o inscriptie in limba franceza, care aminteste de expeditia franceza din Egipt (1799-1801).
Piramida cea Mare de la Gizeh, una dintre operele arhitecturale cele mai vechi, impresioneaza si astazi prin dimensiunile sale hiperbolice, ea putand fi considerata drept cel mai reprezentativ monument al Egiptului antic.
Gradinile suspendate din Babilon (Gradinile Semiramidei)
Gradinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Gradinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 i.Hr.) pentru una din sotiile sale, Amytis sau Amuhea.
Dupa o veche legenda, raspandita in special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioara: ele ar fi fost construite de regele Ninus intemeietorul oraselor Ninive si Babilon, pentru sotia sa Semiramida (sau Semiramis).
Dupa informatiile istoricului Diodor din Sicilia, uriasele gradini ocupau o suprafata de 15.000 m² si se ridicau in patru terase pana la 77 metri inaltime. Gradinile suspendate erau formate din terase etajate in amfiteatru, fiecare avand un plan patrat, cu latura de aproximativ 123 m. Nivelul pamantului putea sa fie chiar si de 40 m. Pe terase erau plantati arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalti de 24 metri. Smochini, migdali, nuci, rodii stapaneau aceste tinuturi mirifice, in timp ce diferitele specii de trandafiri, nuferi, arbori de tamaie, raspandeau in atmosfera mirosuri imbietoare.
Erau udati de pompe cilindrice (care urcau apa din Eufrat pana la inaltimea dorita), al caror secret nu se cunoaste inca. Diodon spune ca toate operatiunile se faceau “fara ca nimeni din exterior sa vada aceasta!” Se presupune ca apa ajungea pe terasa situata cel mai sus (datorita masinilor folosite), iar de aici ea cadea in siroaie, formand mici cascade sau raulete si mentinand in permanente solul umed.
Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se gaseau camere racoroase pentru familia regala. Dupa unele relatari, se pare ca vestitele gradini au fost daramate de persi, in timpul ocuparii Babilonului, tot atunci fiind daramat si Turnul Babel.
In urma sapaturilor arheologice efectuate in partea de nord-est a palatului lui Nabucodonosor, a fost descoperita in anul 1.903 fundatia constructiei care sustinea Gradinile suspendate. Lucru rar in Babilon, aceasta fundatie era alcatuita in majoritatea ei din piatra, desi piatra nu se gasea in Babilon, ci trebuia transportata de la sute de kilometri.
Datorita sapaturilor efectuate, s-a descoperit un coridor central, care are pe fiecare latura cate sapte camere foarte adanci, corespunzand, in general, cu zidurile descrise de Diodor. Forma generala se inscrie intr-un patrat, inconjurat de un zid gros de centura, in afara caruia se afla un coridor foarte stramt. Din acest coridor, pe laturile de vest si de sud, se poate patrunde intr-o alta serie de camere. Intregul ansamblu este inca o data inconjurat de ziduri si de un al treilea coridor.
Mai mult ca celelalte "minuni", Gradinile suspendate din Babilon i-au impresionat pe oamenii din toate timpurile. Daca toate celelalte marete monumente de arta, considerate adevarate "minuni" ale lumii antice, au fost construite pentru a aminti de fapte eroice (Colosul din Rhodos), pentru a venera divinitati atotputernice (Statuia lui Zeus din Olimp, Templul Artemisiei din Efes) sau pentru a aminti de gloria si maretia faraonilor (Marea piramida de la Gizeh), Gradinile suspendate din Babilon au fost construite dintr-o dorinta umana de liniste, desfatare, pace sufleteasca.
Templul Artemisei din Efes
Templul zeitei Artemis din Efes, cunoscut si ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeita Artemis. Artemis este o zeita a grecilor antici, protectoare a animalelor si a fecioarelor. Pentru romani, aceasta zeita este cunoscuta sub numele de Diana. Templul a fost ridicat in anul 550 i.Hr. in Efes, oras aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeitei Artemis din Efes se afla la 50 km sud de orasul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele sapte minuni ale lumii nu au ramas decat putine relicve.
Templul a fost construit timp de 120 de ani de catre imparatul Adrian cel Mare. Cladirea a fost lata de 51 m si de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m inaltime sustineau acoperisul. Templul a fost construit din piatra de calcar si marmura, blocurile imense fiind ridicate cu ajutorul scripetilor. In interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeitei Artemis, acoperita cu aur si argint.
Philon a spus despre templu: “Am vazut zidurile din Babilon, am vazut gradinile din Semiramis, am vazut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rhodos, piramidele. Dar cand am vazut templul din Efes, celelalte minuni au disparut ca in ceata."
La 22 iulie 356 i.Hr., templul a ars intr-un incediu, se spune ca un om numit Herostratus a aprins focul, si ca si el a murit in foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice si pline de invataminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii sai insa, in dorinta de a se mentine in constiinta oamenilor si in istorie, comite aceasta crima. De aici a luat nastere expresia "Slava lui Herostrate" . Legenda spune ca in noaptea in care templul a ars, s-a nascut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupata cu nasterea lui si nu a avut grija de templu.
In 356 templul a fost reconstruit de catre cetatenii orasului Efes, dar a fost daramat odata cu aparitia crestinismului.
In prezent, din acest maret templu, "minune" a arhitecturii antice, centru in jurul caruia gravitase timp de veacuri viata intregii populatii de pe coasta Asiei Mici, au mai ramas doar cateva blocuri de piatra, care formasera odinioara temelia, o singura coloana fiind repusa la locul unde statuse initial.
Mausoleul din Halicarnas
Intre tinuturile Asiei Mici de pe tarmul marii Egee care au primit o numeroasa colonizare greceasca, Caria ocupa un loc foarte important. La scurta vreme dupa ce Caria a trecut sub stapanire persana, conducerea a fost preluata de Mausol, care a domnit intre anii 377-353 i.Hr. Mausol, in calitate de guvernator al unei regiuni regale din imperiul persan, a mostenit tronul de la tatal sau, dar s-a debarasat repede de suprematia persana si a domnit ca si rege independent. Mausol a fost casatorit cu sora sa, celebra Artemisa, care i-a urmat la tron dupa moartea sa.
In timpul lui Mausol, capitala a fost mutata la Halicarnas, din cauza pozitiei sale defensive. Au fost atrasi aici numerosi oameni de stiinta, constructori, artisti, poeti, care au contribuit prin talentul lor la cresterea renumelui cetatii. Cum puterea domnitorului crestea cu trecerea anilor, Mausol a hotarat construirea unui monument funeral pentru sine si pentru sotia sa. Intentia sa a fost aceea de a crea un monument grandios, somptuos, care sa aminteasca lumii intregi si posteritatii, bogatia si puterea de care se bucurase in timpul vietii cuplul regal. Mormantul lui Mausol, sau Mausoleul, a fost construit in decurs de patru ani (353-349 i.Hr.) dar Mausol a murit inainte de a se finaliza monumentul, astfel ca vaduva sa a preluat conducerea lucrarilor de constructie.
In urma sapaturilor arheologice, s-a constatat faptul ca Mausoleul era inconjurat de o explanada patrata cu latura de 103 m, avea forma dreptunghiulara si era placat cu marmura alba, in partea superioara. Cladirea avea 36 de coloane ionice, din care 8 pe latura mica si 10 pe latura mare, iar intre coloane erau plasate statui care reprezentau fie figuri omenesti, fie animale. Cu o inaltime totala de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala in zilele noastre cu o cladire cu 16 etaje. In cadrul monumentului se gaseau statuile lui Mausol si a Artemisei, in picioare, avand aproximativ 3 m inaltime.
De asemenea, au existat si 3 frize sculptate, insa amplasamentul lor nu se cunoaste. Una dintre frize infatisaza o lupta intre razboinici si centauri, iar faptul ca e mai putin finisata decat celelalte doua ne-ar putea indica amplasarea ei in partea de sus a edificiului, mai departe de ochii privitorului. O alta friza infatisa o cursa de care, fiind lucrata perfect, in timp ce o a treia friza reprezenta lupta grecilor cu amazoanele. Dintre toate, aceasta a treia friza, care este si cea mai ingusta, s-a conservat cel mai bine. Frizele impresioneaza prin dinamismul si senzatia de miscare continua creata, dar si prin frumusetea personajelor. Potrivit obiceilui grecesc, toate aceste frize, au fost la origine pictate in diferite culori : fondul albastru, pielea roza, haine albe, verzi sau aurii.
Urnele din aur cu ramasitele pamantesti ale perechii regale au fost asezate in camera mortuara, aceasta camera fiind pazita de un sir de lei de piatra. Peste baza solida, construita din piatra, se ridica o constructie care seamana cu templele grecesti, inconjurata de coloane si statui.
Mana omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in anul 334 i.Hr., au crutat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervandu-i o soarta trista, cea de cariera pentru construirea castelului fortificat Sfantul Petru al Cruciatilor Ioaniti (in sec. XVI). Cavalerii au descoperit si camera mortuara a lui Mausol si a Artemisei, dar au fost nevoiti sa se retraga pentru ca incepuse sa se inopteze. A doua zi, cand s-au intors la sarcofag, acesta era deschis si pradat.
Sapaturile arheologice incepute in secolele XVIII – XIX au adus la lumina fundatiile cladirii, dar si cateva statui si sculpturi care nu fusesera distruse sau furate. Printre obiectele descoperite au fost si statuile infatisandu-i pe Mausol si pe sotia sa, Artemisa, statui care din anul 1.857 au fost transportate la British Museum, unde pot fi admirate si astazi. Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate in partea de nord a orasului Bodrum (la circa 1 km de centru) sunt cuprinse intr-un muzeu in aer liber, fiind accesibile publicului.
Statuia lui Zeus din Olympia
Statuia lui Zeus este una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, sculptata dupa tehnica criselefantina, in fildes ornat cu aur si avand o structura interna din lemn. Statuia, cu o inaltime estimata la aproximativ 12 m, a fost realizata de catre sculptorul Phidias in preajma anului 435 i.Hr. in orasul Olympia din Grecia. Pentru adapostirea statuii a fost construit un templu.
La origine, Olympia era un centru pur religios, de importanta locala, apoi faima sa a crescut prin Jocurile Olimpice, la care s-a adaugat importanta politica a sanctuarului, a devenit cu timpul un centru diplomatic, in care se hotara uneori soarta statelor grecesti. Dupa victoria decisiva a grecilor, condusi de Themistocles, asupra persilor, in batalia navala de la Salamina (480 i.Hr), s-a hotarit sa fie construit la Olympia un templu consacrat lui Zeus, care sa fie cel mai mare si mai bogat din Altis.
El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) si a fost terminat in anul 457 i.Hr. Templul a fost realizat in ordinul "doric peripter hexastil", cu sase coloane in fatada principala si cate treisprezece coloane pe fatadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m latime si 20,25 m inaltime totala, pana la partea superioara a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu placi de marmura de Naxos, frontonul de est, in loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuielor, vaselor si altor ornamente), purta o Victorie aurita. Decoratia sculpturala a celor doua frontoane, executate se pare de Paeonios si Alcamenes, a facut faima acestui templu. Interiorul era impartit in trei zone: de la intrare pana la doua coloana era un spatiu liber, urma un spatiu inchis pana la cincea coloana, cu o balustrada de marmura, de la a cincea coloana pana la peretele de vest, era asezata statuia lui Zeus (realizata de sculptorul Fidias) asezata pe un soclu din marmura albastra de Eleusis.
Fidias este unul dintre cei mai mari sculptori ai antichitatii, statuile Atena Parthenas si cea a lui Zeus aducandu-i o celebritate putin obisnuita. In Olympia, Fidias si ajutoarele sale au construit mai intai o schela din lemn, pe care au acoperit-o apoi cu placute de fildes, vesmintele fiind lucrate din placi de aur. Dupa dimensiunile templului, s-a dedus ca inaltimea statuii era de aproximativ 12 m, iar cu soclul nu depasea 14 m, infatisandu-l pe Zeus asezat pe un tron cu un spatar inalt, bogat decorat. De-a lungul peretilor au fost construite o serie de schele pentru vizitatori, pentru ca acestia sa poata vedea chipul zeului.
Cunoasterea detaliata a templului si a statuii executata de Fidias este datorata, in primul rand, informatiilor surprinse in „scrierile” vremii, obiectelor care au reprodus - in parte - statuia lui Zeus, dar si sapaturilor arheologice.
In mana dreapta, Zeus tinea o Victorie, lucrata din fildes si aur si care avea in maini o panglica tot din aur. In mana stanga, Zeus tinea un sceptru care se rezema de pamant si pe care statea un vultur de aur. O mantie de aur incrustata cu pietre pretioase ii cadea de pe umeri si ii acoperea trupul gol. Pe aceasta mantie, fratele lui Fidias, Panaenos, a pictat, dupa obiceiul timpului, in culori topite in ceara, animale si flori, in special crini. In picioare zeul purta sandale de aur. Partile neacoperite ale trupului erau de fildes. Picioarele zeului se rezemau pe un taburet, sustinut in cele patru colturi de sfincsi de aur. Statuia era inconjurata de marmura neagra si alba, care retinea uleiul, deoarece statuile realizate din materiale diverse aveau nevoie de intretinere in raport cu clima localitatii.
Se spune ca in jurul anului 40 d.Hr., imparatul roman Caligula ar fi avut intentia sa transporte statuia la Roma pentru a o pune pe Capitoliu, inlocuind capul statuii cu propria sa imagine. Conform unei legende, muncitorii nu au reusit sa disloce statuia de la locul ei. Mai mult, se pare ca insusi Zeus a inceput sa rada atat de puternic si au fugit cu totii care incotro au vazut. Unii cercetatori afirma cu tarie faptul ca statuia ar fi fost dusa cu vaporul la Constantinopol, insa incendiul izbucnit in palatul in care fusese asezata statuia a facut ca din aceasta „minune” a lumii antice sa nu mai ramana nimic.
Incendierea si daramarea templului, cutremurele si jafurile care au devastat Grecia in secolul V era noastra, au facut sa dispara aproape orice urma a celebrei statui, dar si a templului care o adapostea.
Desi templul a fost distrus in intregime, in urma sapaturilor arheologice efectuate, s-au descoperit fragmente din coloane, ceea ce a ajutat la reconstituirea templului. In ceea ce priveste statuia lui Zeus - din care nu a mai ramas decat soclul - in afara de descrierea lui Pausanias si o moneda de bronz din timpul lui Adrian, nu mai exista nimic care sa ne intruchipeze maretia acestei capodopere a lumii antice.
Farul din Alexandria
Farul din Alexandia a fost construit in secolul al III-lea i.Hr. in Egipt pe insula Pharos. La inceput a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari. Farul avea o inaltime intre 115 si 135 de metri si a fost pentru mult timp cea mai mare cladire facuta de om. Antipater din Sidon l-a numit intre cele sapte minuni ale lumii.
Tarmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, asa s-a nascut ideea de a construi ceva care sa indice drumul corect catre port. In anul 290 i.Hr. regele Ptolemaios a inceput constructia farului, care a fost terminat dupa moartea lui de catre fiul sau, Ptolemaios Philadelphus. Farul a fost construit dupa conceptia architectului Sostratus. Legenda spune ca regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus sa-si puna numele pe constructie, dar Sostratus a scris pe baza farului: "Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer aceasta opera Zeilor Navigatori si oamenilor care calatoresc pe mari".
Rolul farului era acela de a ajuta corabiilor aflate pe mare sa poata ocoli bancurile de nisip si sa ajunga cu siguranta in port. Sistemul de functionare al farului era urmatorul: noaptea, in varful turnului se facea foc, lumina flacarilor fiind acentuata cu ajutorul unor oglinzi, iar in timpul zilei, o dara groasa de fum se ridica din turn spre cer.
Farul a fost construit din blocuri urise de marmura alba si avea trei niveluri separate. Baza farului avea o forma patrata si era inalta de 55.9 m. In mijloc sectiunea farului era de forma octogonala, era gol pe dinauntru si avea o inaltime de 30 de metri. Din interior ieseau flacari care nu se stingeau niciodata, luminand atat noaptea cat si ziua si facand vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o forma de cerc si era inalta de 7 metri. Se spune ca punctul luminos de semnalizare era vazut de la o distanta de 50 km de catre vapoarele care erau in largul marii.
O alta problema importanta cu care s-a confruntat constructorul farului a fost aceea de a gasi materialele care sa-i asigure edificiului stabilitatea si trainicia necesara. Cum fundatia trebuia facuta sub apa, se pare ca Sostratus ar fi pus sa se arunce in mare pietre, caramizi, blocuri de granit, aur, argint, arama, plumb, fier si sticla, pentru a vedea cum se comporta acestea. Dupa ce a cercetat toate probele scoase din apa, gasind numai sticla neschimbata si intreaga, a hotarat ca farul sa fie rezemat pe stanca de sub apa, prin intermediul unor blocuri mari de sticla. Din pacate, desi in traditia araba se utilizeaza astfel de procedee in constructiile realizate sub apa, cerecetarile arheologice nu au confirmat inca acest aspect. De asemenea, se presupune ca in loc de mortar, pentru a imbina blocurile de piatra s-ar fi folosit plumb topit.
Despre interiorul Farului nu se stiu prea multe amanunte. Pana la nivelul primei terase existau scari interioare si o rampa foarte fina care permitea sa se ajunga acolo chiar si cu carutele. Acest lucru era necesar pentru a usura transportul combustibilului care alimenta focul Farului. Ca si combustibil se utilizau lemnele de rasinoase. De la prima terasa pana la varf, lemnele erau ridicate cu ajutorul unor scripeti ale caror franghii treceau printr-un spatiu liber, lasat in partea centrala a edificiului.
Asupra materialului din care era facuta oglinda sunt, de asemenea, incertitudini. Arabii, care au cucerit Egiptul in secolul VII au fost impresionati de marimea si proprietatile acestei oglinzi. Unii au descris-o ca fiind metalica si foarte bine lustruita, asa cum erau aproape intotdeauna oglinzile din antichitate. Altii au spus ca era „dintr-o piatra transparenta”, probabil sticla.
Deasupra farului era o statuie. Nu se stie sigur daca era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.
Cutremurele de pamant au adus in mod continuu mari stricaciuni Farului, insa el a fost consolidat.
Dupa cucerirea Egiptului, arabii au mentinut multa vreme Farul in functiune. Pe mainile mahomedanilor insa, el dadea ajutor inamicilor crestinatatii. De aceea, un imparat bizantin a trimis in secolul IX un emisar pentru a-l distruge. Acesta a reusit sa castige increderea califului Al-Walid si il convinse ca sub Far sunt ascunse imense comori. Din lacomie pentru aceste bogatii, califul a dat ordin sa se darame edificiul. Cand se ajunsese cu daramarea aproape la jumatatea inaltimii, califul si-a dat seama ca a fost inselat; insa era prea tarziu. Arabii au incercat sa reconstruiasca Farul, din caramida, insa nu au mai putut ajunge la inaltimea initiala. Dispozitivul care sustinea oglinda nu a mai putut fi montat. Au urmat apoi cutremure puternice si nimeni nu s-a mai ingrijit de repararea si intretinerea Farului. Cutremurul din 1375 l-a distrus complet, iar intreaga masa de piatra a fost aruncata in mare.
Farul din Alexandria, care a reusit sa reziste intemperiilor timp de aproape 1.500 de ani, nu mai exista astazi, iar insula Faros a devenit o peninsula. Nu exista certitudinea ca acesta a fost primul far din lume, insa, cu siguranta, a reusit sa dea un ajutor substantial oamenilor marii. La numai cativa ani de la cutremurul care a facut ca ruinele Farului sa fie inghitite de apa, aici s-a construit o fortareata militara. Ulterior aceasta a fost de mai multe ori reconstituita, stand si astazi pe locul unde fusese celebrul Far.
In 1994 aproape de orasul Alexandria niste scafandri au gasit in mare ruinele farului. Informatii pretioase despre far a scris calatorul arab Abou-Haggag Al-Andaloussi. Dupa descrierea facuta de el putem azi sa ne imaginam infatisarea farului.
Colosul din Rhodos
Colosul din Rhodos a fost o statuie imensa construita in antichitate pe insula Rhodos din Grecia. Statuia il infatisa pe zeul grec al Soarelui, Helios, si masura intre 32 si 36 de metri. Constructia a fost ridicata in 12 ani si se estimeaza ca ar fi fost finalizata in anul 282 i.Hr. Dupa unii, strajuia intrarea in portul din insula. Conform cercetarilor, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde in prezent este intrarea in Castelul Templierilor.
Rhodos devine in anul 408 i.Hr. capitala mai multor teritorii unite si un important port comercial, avand ca aliati pe Ptolemeu I al Egiptului. Macedonenii incearca sa rupa acesta alianta, insa locuitorii din Rhodos sunt uniti si rezista asediului. Colosul din Rhodos a fost construit in cinstea zeului soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia locuitorilor in timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe aceasta insula, a fost angajat pentru constructia statuii.
Statuia a fost construita din bronz si intarita ulterior cu fier si piatra. Se spune ca au fost folosite 15 tone de bronz si 9 tone de fier, insa calculele arata ca aceste cantitati au fost chiar mai mari. Avea o inaltime de 33 m si statea pe un soclu inalt de 15 m.
Statuia a strajuit intrarea in port timp de 56 de ani. Cand soarele rasarea dimineata, se reflecta in suprafata de bronz si facea ca figura zeului sa straluceasca. In afara de scopul sau memorabil, s-a presupus ca statuia servea si pentru a calauzi corabiile, presupunandu-se ca intr-o mana colosul tinea o torta in care focul ardea continuu. In 225 i.Hr., in urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut sa o reconstruiasca, primind chiar o oferta de la Ptolemeu al III-lea, insa un oracol le-a interzis. Dupa ce arabii au cucerit insula in anul 653, statuia a fost vanduta de catre acestia unui evreu din Siria, care a carat-o pe 900 de camile, dupa cum spune legenda, ajungandu-se la concluzia ca statuia continea in jur de 300 de tone de bronz.
Teoria ca acest colos statea cu cate un picior pe fiecare mal al portului este doar o legenda, pentru ca in nici o scriere nu se specifica acest lucru. Se crede ca ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertatii din SUA.
Surse si Adrese Web Utile
http://www.bodrumpages.com/English/mausoleum.htmlhttp://www.bodrumpages.com/English/mausoleum.html
Related news items:
Newer news items:
Older news items:
|
