Canalul Suez - constructie si istoric

Pentru a strapunge istmul Suez, care lega Egiptul de Peninsula Sinai, saparea unui canal a reprezentat o necesitate pentru comertul maritim mondial. Cu siguranta, realizarea unui canal insemna scurtarea distantelor portuare dintre Oceanul Atlantic si Oceanul Indian, scurtarea in mod semnificativ a timpului necesar parcurgerii traseului Europa - Extremul Orient. Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea acest traseu a fost strabatut prin ocolirea Africii, pe la Capul Bunei Sperante. Asadar, nevoia construirii unui canal, Canalul Suez, era neindoielnica.

Ideea construirii unui canal este foarte veche. Primele eforturi au fost facute inca din vremea faraonilor, iar primele studii sistematice de fezabilitate au fost realizate cu prilejul campaniei lui Napoleon Bonaparte in Egipt, in perioada 1798-1799. Cu toate acestea, problemele tehnice uriase, precum si costurile implicate de o astfel de lucrare au impiedicat multa vreme realizarea sa.

Constructia Canalului Suez s-a incadrat in politica de reforme si de modernizare in spirit european a Egiptului, desfasurata de conducatorii egipteni Said Pasa (1854-1863) si Ismail (1863- 1879). Lucrarile de modernizare incepute in epoca (edificii sociale, cai ferate, Canalul Suez) au determinat probleme economice grave. Astfel, datoria externa a Egiptului a crescut foarte mult, iar tara a intrat sub controlul puterilor europene creditoare, indeosebi sub cel al Marii Britanii.

In 1854, inginerul francez Ferdinand de Lesseps a intemeiat Compania Universala a Canalului Maritim Suez, primind din partea statului egiptean o concesiune a exploatarii acestuia pe timp de 99 de ani din momentul inaugurarii constructiei. Statul egiptean detinea 44% din actiunile companiei. Marea Britanie a vazut aceasta lucrare ca o posibila amenintare la adresa intereselor ei in Egipt, prin cresterea influentei Frantei, provocand numeroase intreruperi in perioada constructiei.

La 25 aprilie 1859, la Port Said, Egipt, au inceput lucrarile la Canalul Suez. Se dorea sa fie un canal de apa artificial care urma sa se intinda pe 101 mile, de-a lungul istmului Suez si sa lege Marea Mediterana de Marea Rosie. Ferdinand de Lesseps, diplomatul francez care a organizat colosalul proiect, a dat prima lovitura de tarnacop ce a inaugurat constructia. La inceput, sapaturile au fost efectuate manual, cu tarnacopul si lopata, de catre condamnatii la munca. Ulterior, au fost aduci muncitori europeni, dotati cu dragi si lopeti cu aburi.

Conflictele de munca si o epidemie de holera au incetinit procesul de constructie, iar Canalul Suez nu a fost finalizat decat in 1869, cu 4 ani in urma termenului stabilit initial. La construirea canalului au muncit aproximativ 1,5 milioane de egipteni, dintre care 125.000 si-au pierdut viata in timpul executarii lucrarilor, indeosebi din cauza holerei. Canalul Suez a fost terminat de inginerii francezi.

Canalul Suez a fost inaugurat oficial pe 17 noiembrie 1869. A avut loc o ceremonie fastuoasa, la care a participat si imparateasa Frantei, Eugenie, sotia lui Napoleon al III-lea.

Canalul are o lungime totala de 160 km si leaga Port Said, de la Marea Mediterana de orasul Suez, de la Marea Rosie. Castigul cel mai mare l-a avut Anglia, prin scurtarea duratei calatoriei spre coloniile sale asiatice.

In 1875, ca urmare a lipsei de fonduri, Egiptul si-a vandut guvernului de la Londra partea sa din actiunile detinute la Compania Suezului. Marea Britanie a devenit astfel actionarul principal.

In 1876 au inceput sa fie facute imbunatatiri semnificative, iar canalul a devenit unul dintre cele mai importante canale de navigatie din lume.

In 1882, Marea Britanie a invadat Egiptul, incepand o lunga ocupatie a acestei tari. Marea Britanie si-a impus controlul total asupra Egiptului, inclusiv asupra fortelor sale militare, chiar daca, formal, aceasta tara se afla inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman. De asemenea, au fost instalate trupe britanice in zona Canalului Suez.

Conventia de la Constantinopol (1888) a fixat statutul international al canalului, care trebuie sa fie deschis navelor comerciale si militare ale tuturor statelor atat in timp de pace, cat si in timp de razboi.

In perioada 1914-1922, Egiptul s-a aflat sub protectorat britanic. In timpul Primului Razboi Mondial, acordurile Sykes-Picot, privind teritoriile stapanite de Imperiul Otoman si statutul acestora dupa razboi, au fost purtate astfel incat sa-i indeparteze pe francezi de Canalul Suez. De aceea, Marea Britanie a optat pentru controlul asupra Palestinei si al Iordaniei, oferind Frantei Siria, aflata la distanta de canal.

Desi independent din 1922, Regatul Egiptului a ramas sub influenta Marii Britanii pana dupa al Doilea Razboi Mondial.

In 1952, regele egiptean Faruk a fost inlaturat de la putere printr-o actiune a organizatiei Ofiterilor liberi, Egiptul devenind republica (1953). Primul presedinte, Mohammed Neguib este, la randul sau, inlaturat de Gamal Abder Nasser, in 1954.

In 1953 se finalizeaza negocierile purtate cu britanicii printr-un acord privind Suezul: cele doua parti convin ca evacuarea zonei Canalului de Suez de catre britanici sa se incheie in iunie 1956.

In iulie 1956, presedintele egiptean Gamal Abdel Nasser a nationalizat canalul, in speranta de a incasa taxe care sa contribuie la construirea unui baraj masiv pe raul Nil. Nationalizarea canalului a provocat o criza politico-militara de amploare. In replica, Israelul a invadat Egiptul la sfarsitul lui octombrie, iar la inceputul lui noiembrie au venit si trupele britanice si franceze, ocupand zona canalului. Sub presiunea Natiunilor Unite, Marea Britanie si Franta s-au retras in decembrie, iar fortele Israelului au plecat in martie 1957. In acea luna, Egiptul a preluat controlul asupra canalului si l-a redeschis pentru navigatia comerciala. Totusi, canalul era atat de plin de ramasite rezultate din Criza Suez incat au fost necesare mai multe saptamani de curatare de catre muncitorii egipteni si ai Natiunilor Unite, inainte ca navele mari sa poata naviga pe cursul de apa.

Mai tarziu, Egiptul a inchis din nou canalul, in urma Razboiului de sase zile si a ocuparii de catre Israel a Peninsulei Sinai. In urmatorii ani, Canalul Suez, care separa Sinaiul de restul Egiptului, a devenit o linie a frontului dintre armatele Egiptului si Israelului.

In 1975, presedintele egiptean Anwar el-Sadat a redeschis Canalul Suez, ca gest de pace in urma negocierilor cu Israelul.

Cu toate acestea, Canalul Suez a devenit una din cele mai active stramtori maritime artificiale din lume incepand cu anul 1869, exceptie facand ultimii ani care au urmat dupa Primul Razboi Mondial, cand numarul si capacitatea navelor ce traversau canalul Suez depasea indicatorii respectivi vis-a-vis de canalul Panama.