Autopurificarea apei

Ca si aerul, apa are capacitatea de a se debarasa de poluantii pe care ii contine. Autopurificarea apelor de suprafata este totdeauna mai mare decat a celor subterane. Cu toate acestea, datorita frecventelor poluarii, apele de suprafata sunt considerate mai poluate decat cele subterane.

In mare, autopurificarea apei la baza doua grupe mari de procese si anume:

a) procesele fizice si fizico-chimice constand din:

·         dilutie, respectiv reducerea concentratiei diversilor poluati dupa patrunderea lor in masa apei. Dilutia nu se realizeaza imediat, ci dupa un anumit timp in care are loc procesul de amestec intre masa poluanta si apa. Cu cat raportul intre masa de poluanti si olumul apei este mai mic, cu atat amestecul se realizeaza mai repede, dar dilutia este mai mica si reducerea poluarii mai scazuta;

·         sedimentarea elementelor oluante insolubile, care, datorita dimensiunii, formei si mai ales greutatii lor se depun. Prin faptul ca scoate elementele poluante din masa apei, sedimentarea reduce gradul de poluare. Cu cat temperatura apei este mai mare si cursul (in cazul apelor de suprafata) mai lent, cu atat sedimentarea este mai puternica;

·         radiatiile solare si mai ales cele ultraviolete, care prin puterea lor bactericida distrug microorganismele patogene din apa. Actiunea radiatiilor se produce insa numai la suprafata apei sau pe o mica adancime a apei, deoarece capacitatea lor de penetratie este redusa. In plus, cu cat apa este mai tulbure (si in general apele poluate sunt tulburi) cu atat posibilitatea de penetratie a razelor ultraviolete (RUV) este mai mica;

·         reactiile chimice care au loc intre diversele substante poluante sau intre acestea si elementele chimice naturale din apa si care pot duce la scaderea nivelului de poluare. Cele mai frecvente reactii chimice si fizico-chimice sunt cele de oxidare, reducere, precipitare, adsorbtie, absobtie si altele.

b) procesele biologice si biochimice reprezentate de:

·         concurenta microbiana sau antagonismul dintre flora saprofita prorpie apei (autohtona) si flora patogena supraadaugata prin poluare. Ea are la baza unii produsi de metabolism ai florei proprii apei cu actiune antibiotica fata de flora patogena;

·         actiunea bacterivora a organismelor acvatice si, in mod deosebit, a protozoarelor, infuzoarelor, crustaceelor, molustelor care se hranesc cu bacterii si care nu fac diferenta intre flora proprie si supraadaugata apei, ducand la scaderea progresiva a acesteia din urma, care nu se inmulteste in apa ca cea saprofita;

·         actiunea litica a bacteriofagilor, respectiv a unor corpusculi elementari denumiti bacteriofagi si care paraziteaza bacteriile ducand la distrugerea (liza) acestora. Fenomenul de liza se petrece mai ales intre bacteriofagi si bacterii corespondente (exemplu, bacteriofagul anitific distruge bacilul trific) dar pot aparea si situatii de liza incrucisata (exemplu, bacteriofagul antitific lizeaza bacilii disenteriei);

·         biodegradarea substantelor organice sau desfacerea si descompunerea acestor substante, chiar cu molecule foarte complexe, in substante simple si transformarea lor in substante minerale.  Aceasta descompunere este realizata de diverse organisme biologice din apa, de aici si denumirea de biodegradare. Rolul principal in degradarea substantelor chimice il au tot bacteriile saprofite proprii apei, din care unele sunt specifice anumitor substante sau anumitor etape de degradare, dar pot interveni si protozoarele, algele, plantele si chiar animalele acvatice.