Armurariul - planta medicinala eficienta si aliat al ficatului

Armurariul (Sylibum marianum) este o planta medicinala cunoscuta in tarile anglo-saxone si sub denumirea de ciulinul Sf. Maria. Armurariul este o planta medicinala minune cu efecte terapeutice deosebite pentru sanatatea omului, un aliat de nadejde impotriva bolilor de ficat. Acesta este motivul pentru care armurariul se foloseste in industria farmaceutica. In principal, din aceasta planta se face silimarina – necesara pentru regenerarea ficatului.

Armurariul este o planta bienala, inalta de pana la 2 m. Frunzele sale sunt de culoare verde inchis, marmorate cu alb de-a lungul nervurilor si cu margini spinoase, zimtate. Din capetele ghimpoase ale acestei plante iau nastere multe flori rosii, care – la randul lor – se transforma in fructe (achene maronii-inchise) lungi de aproximativ 6 mm.

Armurariul este o specie de cultura bianuala, cu larga raspandire in Europa de Sud, Africa de Nord si vestul Asiei. Ulterior, a devenit naturalizata si in America de Nord, America de Sud, Australia si Europa Centrala.

De la aceasta planta se foloseste mai ales fructul crud (Cardui marianea fructus) si mai rar partile aeriene, cu atributii terapeutice specifice: tonic digestiv si hepatoprotector. Asadar, fructele de armurariu sunt ingerate ca tonic digestiv amarui in caz de dispersie sau tulburari la nivelul tubului biliar, iar extractele sunt utilizate pentru proprietatile lor hepatoprotectoare in cazul unor afectiuni toxice hepatice, hepatite cronice si ciroze. Frunzele de armurariu si partile supraterene se disting prin proprietatile lor colagene, fiind utilizate cu precadere in tratamentul de intretinere al afectiunilor biliare si in unele tulburari ale functiei hepatice.

Pentru obtinerea rezultatelor scontate se recomanda consumul a 12-15 g de fructe uscate zilnic. Principalii ingredienti ai fructelor sunt lipidele (pana la 30%) si proteinele (pana la 30%). Sa nu uitam ca activitatea hepatoprotectoare este conferita de silimarina, o substanta ce contine aproximativ 50% silibinina si mici cantitati de isosilibilina, silichristina si silidianina. Astfel, un extract de silimarina de 200-400 mg pare sa fie doza eficienta. Aceasta substanta, silimarina, se distinge prin efectele antitoxice hepatice si capacitatea de ameliorare a ratei de supravietuire a pacientilor cu boli cronice hepatice. In primul rand, toxinele hepatice sunt impiedicate sa intre in hepatocite, iar procesele de regenerare a celulelor hepatice sunt stimulate intens. Pe de alta parte, terapia care utilizeaza silibinina reduce substantial rata mortalitatii prin intoxicatie cu ciuperca Amanita phalloides. In principal, silibinina reactiveaza sinteza proteinelor ficatului care sunt blocate de amanitina si alte toxine proprii acestei specii de ciuperci. Nu in ultimul rand, amintim efectul deosebit in tratamentul pacientilor cu afectiuni toxice hepatice si ciroza hepatica.