Aprecieri critice despre Barbu Stefanescu Delavrancea

“Firea sa, care nu era ca a altora, i-a cerut imperios sa se manifeste cum era. Asa-i porunceau inaintasii cari erau cu el: granarii tarani strabatatori de vai si munti, rascolitori de zari, adunatori de privelisti si tezaurizatori de impresii. Ei, toti, sfatosi cum li era rostul si buni de toate povestile culese in cale, si-au dat drumul deodata printr-insul. Alta viziune, alta gandire peste obisnuita logica, alt grai, un alt fel de romaneste, de munteneste…

Un om cu vedenii, cum insusi era, in padurea parului cret, de supt care privirile ieseau impunatoare ca fosforice flacari, o minunata si impresionata vedenie.”

Nicolae Iorga – Doi inaintasi … Delavrancea si Goga, Pagini alese, E.P.L., 1965, p. 149

 “Delavrancea e, intr-adevar, nu numai romantic, ci si realist. Acest dublu aspect sub care apare isi gaseste explicatia si in inraurirea epocii cand a trait - o epoca de tranzitie -, si in personalitatea sa -, inzestrata cu aptitudini de diversificare. Daca uneori pornirile romantice il indepartau de realitate, alteori se simtea puternic atras spre ea si atunci se transforma intr-un observator pasionat, patrunzator, insemnand, cu minutiozitatea caracteristica realistilor, ceea ce il impresiona mai mult.”

Ovid. Densusianu – Barbu Delavrancea, discurs rostit la 31 mai 1919, Academia Romana, Discursuri de receptiune, Bucuresti, 1919

 “Delavrancea a adus in literatura romaneasca viata celor multi, interesul cald pentru aceasta viata si, in scrisul romanesc, limba vie a celor care traiesc in contact cu pamantul si un stil colorat, in locul stilului current si amorf de pana atunci.

Delavrancea este unul dintre creatorii literaturii artistice romane si unul dintre promotorii celei mai noua, a celeia care s-a inspirat mai mult din viata asa de originala si specifica a taranimii noastre.”

G. Ibraileanu - Note si impresii, 1920, pp. 250-251

 “Delavrancea a avut forta revelatoare a evocarii. In discurs, in nuvela, ca si in teatru, sufletul sau retoric isi destine falfaitul, cu zboruri de aripi ocrotitoare. Dramele lui istorice sunt discursuri dialogate si resuscitari de poezie si patriotism.

In scrisul lui elogiem poetic si caldura vizionarului, care a innobilat patriotismul in formele cuceritoare ale artei.”

Pompiliu Constantinescu – Barbu Delavrancea, Viata literara, 1928, 19 mai, p. 9

 “Mi se infatiseaza astazi un fericit prilej, ca sa pot marturisi pentru marele Delavrancea toata admiratia ce se cuvine unuia dintre cei mai straluciti artisti ce am avut si toata dragostea la care a avut drept unul dintre ei mai buni oameni pe care ia-ma cunoscut in viata.”

Mihail Sdoveanu – Evocari, E.S.P.L.A., 1954, p. 158

 “Este hotarat ca Delavrancea nu era un retor. Superbele monoloage ale lui Stefan cel Mare sunt situate intr-o zona de sonoritati planetare. Delavrancea produce metafore de ordin sublim, riscate fata de un public cu gustul dificil, cu care stie sa surprinda masa si s-o scoata din apatie. E un orator popular, facand anume concesii spiritului strazii prin bombasticism, dar batand dintr-o aripa spre cer.”

G. Calinescu – Cronicile optimismului, E.P.L., 1964, p.238

“Delavrancea e un punct de influente, de atitudini si aptitudini artistice, romanticul visitor si fantast aspirand la scientismul naturalist si chiar la puritatea caracterului classic, scriitorul disputandu-si intaietatea cu oratorul si cu pictorul care si-a schimbat paleta cu tesatura inflorata a unuia dintre cele mai colorate stiluri din literature romana.”

Al. Sandulescu – Delavrancea, Ed. Albatros, 1970, p.5

 “Cunoscut mai ales ca autor al unor nuvele ce definesc tipologii din literature romana – Hagi Tudose, reprezentant ilustru al zgarceniei avare; Domnul Vucea, pedagogul satrap al scolii de moda veche; Sultanica, victima fragile a viciului si decaderii morale a societatii – si mai mult prin trilogia istorica, al carei cap de serie, Apus de soare, impune in constiinte idealul inaltului patriotism, Delavrancea isi afla locul de neclintit intre marii clasici ai literaturii romane – cum se formuleaza, de obicei, in istoriile literare - , amintindu-ne, in treacat, activitatea sa plublicistica si politica, in care s-a manifestat ca unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai artei oratorice la noi.”

Ac. Cublesan – Opera literara a lui Delavrancea, Ed. Minerva, colectia Universitas, Bucuresti,, 1982, p.5