Altare si temple

Cele dintai monumente ale cultului au fost fara indoiala altarele (ara, altare), caci ele erau indispensabile pentru facerea sacrificiilor.

La inceput erau simple ridicaturi de pamant sau de iarba (cespes, ara graminea); foarte adesea constau dintr-o piatra sau dintr-o gramada de pietre. Asemenea altare puteau fi ridicate in graba (arae temporales) pentru un singur sacrificiu si apoi erau parasite. Altele erau facute tot asa de simplu, dar mai durabil, intr-un loc consacrat dintr-un cult regulat.

Cand oamenii au ajuns sa aiba locuinte stabile atunci fiecare familie a avut un altar, care era insasi vatra (focus), pe care ardea continuu focul sacru. In jurul acestui altar erau grupati zeii casei (dii patrii, domestici). Cand s-au ridicat temple zeilor, aceste temple au avut ca model locuintele omenesti, avand si ele altare, insa existau altare si independent de temple, de exemplu intr-o dumbrava sacra (lucus) pe varful unui munte, la raspantii, etc.

Constructia altarelor a fost legata si ea de progresele arhitecturii. Astfel, cu timpul au ajuns sa fie niste monumente de piatra, marmura, etc., la care erau observate toate regulile arhitecturii. Pe multe din ele erau sculptate scene din cult sau din mitologie.

De obicei altarele erau patrate sau circulare, avand o cavitate unde se aprindea focul si un canal pe unde se scurgea vinul si sangele victimelor. De cele mai multe ori se impodobeau cu ghirlande de flori (coronae) cu panglici, cordele (infulae, vittae), cu iarba sfanta (verbena), cu ramuri din arborele consacrat divinitatii careia ii apartinea altarul (arbores sacrae) etc.

Tarziu s-au ridicat temple in onoarea zeilor. Sub regele Numa, se zice ca nu existau la romani temple in sensul arhitectural al cuvantului. Nu erau decat locuri consacrate, unde se faceau sacrificii si rugaciuni si unde erau simboluri care atestau prezenta divina. Sub Tarzuiniu vin artistii din Etruria, care ridica un templu pe Capitoliu in onoarea lui Jupiter, a Minerveri si a Junonei. Mai tarziu, cu ocazia ridicarii unui templu in onoarea zeitei Ceres, isi face aparitia la Roma si arta greaca.

Fiecare templu poseda statuia divinitatii in onoarea careia fusese ridicat. De regula, un templu apartinea unei singure divinitati. Numai cateodata servea pentru cultul mai multora, de exemplu: cel de pe Capitoliu ridicat in onoarea lui Jupiter, Junonei si Minervei.

La romani orice loc sau orice edificiu inaugurat purta numele de templum, de exemplu: Rostra, Curia; insa templele ridicate in onoarea zeilor erau inaugurate si consacrate. Inaugurarea avea loc inainte de consacrare si era independenta de ea.

In genere, un templu avea doua altare: unul inaintea templului pe care se faceau sacrificii, altul in interior pe care ardea tamaie sau focul sacru. Un zid separa templul impreuna cu terenul consacrat de tot ce-l inconjura.

In inteles de templum mai regasim la romani cuvintele: fanum, delubrum si aedes.

Fanum inseamna orice loc sacru, adica orice loc care prin consecratio a devenit proprietateau unui zeu si, deoarece un edificiu sacru (de exemplu: capela, altar templu) era de obicei ridicat pe acel loc, cuvantul fanum designa si acel edificiu impreuna cu locul sacru ce-l inconjura. Titu Liviu ne spune ca, dupa ocuparea Romei de Gali, s-a procedat la o purificare generala a locurilor sacre (fana), profanate prin atingerea inamicului, ut fana omnia, zuod ea, hostis possedisset, explarentur.

Delubrum se numea partea templului in care era altarul sau statuia divinitatii si prin extindere inseamna orice templu care continea altarul sau imaginea divinitatii.

Aedes se numea orice edificiu in general, fie sacru, fie profan. Deci, casa sau templu.

Mai gasim intrebuintat la autorii latini si diminutivul lui aedes, aedicula, in inteles de templu mic sau capela. De altfel, pentru intelesul de templu mic sau capela, se mai intrebuinta si cuvantul sacellum.

Alte locuri consacrate cultului mai erau la romani si dumbravile sfinte (lucus).

Dumbravile, cu arbori batrani, cu ramuri dese, care ascund vederea cerului si cu umbra care inspira frica, au facut sa se nasca in sufletul romanilor ideea de divinitate. Se credea ca in ele era locuinta vreunei fiinte divine. In aceste dumbravi sacre existau temple, altare, etc. Ele erau aziluri inviolabile pentru cei ce gaseau aici un refugiu.

In unele din ele se celebrau sacrificii, sarbatori, banchete, etc. Era oprita intrarea in ele a turmelor, trecerea oamenilor, etc. Multe din aceste dumbravi erau chiar in Roma. Cea mai mare parte din ele erau resturi din padurile in care acest oras fusese fondat. In timpul imperiului disparusera multe.

Altarele si templele ofereau un loc de azil sau de refugiu mai ales sclavilor contra cruzimii stapanilor, debitorilor insolvabili si criminalilor (ad aras confugere). Daca acestia ar fi fost luati cu forta de acolo, s-ar fi comis o impietate.