Interferente.ro Sanatate Terapii alternative Afectiunile cardiovasculare recuperare si terapie balneara

Miercuri, 17 Iulie 2013 14:04

Afectiunile cardiovasculare - recuperare si terapie balneara

 

Bolile cardiovasculare ridica probleme deosebite pentru medicina moderna, ocupand primul loc, pe plan mondial, in ceea ce priveste frecventa morbiditatii. De interes sunt atat masurile de profilaxie a acestor boli, cat si masurile de recuperare a bolnavilor cu afectiuni cardiovasculare invalidante care dau procente importante de incapacitate de munca. Sa vedem, insa, daca putem oare vorbi despre un rol al curei balneare in tratamentul afectiunilor cardiovasculare.

 

Terapia balneara a bolilor cardio-vasculare este veche si are traditii bogate in tara noastra. Potrivit cercetarilor actuale pot face obiectul curei balneo-climatice cardiopatiile ischemice, fazele de recuperare si de readaptare ale infarctului de miocard, hipertensiunea arteriala, afectiunile valvulare de tip insuficienta (mitrala si aortica) la bolnavii compensati, arteriopatiile obliterante periferice pentru dezvoltarea in primele stadii ale bolii a unei circulatii colaterale, afectiunile nervoase – atat sechelele dupa termoflebite, cat si insuficientele venoase din boala varicoasa.

 

Sa vedem cate sunt cei mai importanti factori terapeutici naturali utilizati in afectiunile cardiovasculare.

Apele carbogazoase cu diferite concentratii in bioxid de carbon ocupa locul central in terapia balneara a afectiunilor cardiovasculare prin efectele vasodilatatorii periferice cutanate pe care le exercita gazul carbonic care este resorbit in tegument, actionand ca un medicament vasodilatator periferic. Un al doilea element al bailor carbogazoase este cel termic. Baile carbogazoase reprezinta in acelasi timp si un exercitiu de adaptare pentru sistemele de reglare neurovegetativ si endocrin la solicitare adecvata, care imbina in mod particular efectul farmacologic al bioxidului de carbon cu solicitarea circulatorie de termoreglare. Mofetele realizeaza prin gazul carbonic doar efectele vasodilatatoare discutate anterior. Mai mult de atat, asa cum au pus in evidenta unele cercetari efectuate in trecut la Covasna de specialistii din cadrul Institutului de medicina fizica, balneoclimatologie si recuperare medicala, in conditiile inhalarii in mofeta a unui aer cu continut crescut de bioxid de carbon se adauga si efecte de crestere a debitului circulator cerebral, ca si a celui muscular, ceea ce explica efectele favorabile cunoscute ale mofetelor in ateroscleroza cu localizari cerebrale si periferice arteriale, cu sindrom de ischemie perferica.

 

Apele sulfuroase (Baile Herculane si Nicolina-Iasi) de diferite concentratii, aplicate sub forma de bai calde, au de pe o parte efecte vasodilatatoare la nivelul pielii prin mecanisme simpaticolitice si la nivelul musculaturii, iar pe de alta parte efecte antiaterosclerotice.

Apele iodurate in cura externa sunt proceduri adjuvante – indicate pentru efectele vasodilatatoare cutanate ale iodului resorbit si influentele sale asupra metabolismului lipidic. Apele sarate sunt indicate in unele afectiuni pentru hidrokinetoterapie datorita influentarii favorabile a factorilor kinetici.


Related news items:
Newer news items:
Older news items: